Contrar grecilor, falanga macedoniana nu era corpul de trupe pe care se baza restul bataliei si aceasta reprezenta un avans tactic folosit de Filip al II-lea. Ea ramanea uneori in centrul armatei, in jurul careia evoluau infanteria usoara si cavaleria.
Cavaleria era in Macedonia forta principala inaintea aparitiei falangei si ea juca un rol important alaturi de aceasta, permitand ruptura frontului advers sau sa aduca rapid vigoare acolo unde era nevoie absoluta. Absenta lancii lungi (care nu fusese inca inventata) ii limita armamentul. Cavaleria aducea si ea o lance, de un model mai scurt (patru - cinci metri), cat si o sabie curba (machaira), o platosa si o casca. Aceasta forta foarte mobila era extrem de apreciata in luptele de hartuire.
O alta caracteristica a fortelor macedoniene era perpetua reorganizare, fie ca era vorba de volumul soldatilor in sanul unitatilor sau de competenta lor. Alexandru cel Mare, in drumul sau spre India, a integrat in armata sa pe cele ale tarilor invinse dar s-a inspirat si de la ele pentru a modifica echipamentul propriilor sale forte. Filip al II - lea inovase deja falanga, influentat de tebanii pe care ii studiase in timpul tineretei sale in orasul lor ca ostatic. Iar Alexandru nu a facut decat sa urmeze opera tatalui sau si s-a adaptat cu succes.
Falanga, oricare ar fi forma sa, este o formatie care lupta in bloc si care trebuie sa ramana compacta in scopul de a da intregul sau potential. Polib, povestind batalia de la Cinoscephales care a avut loc in 197 inainte de Christos, a explicat slabiciunea sa majora: "La razboi, momentul si locul in care actiunea incepea nu puteau fi determinate dinainte, in timp ce, pentru a-i permite de a da intreaga sa masura, ii trebuie falangei momentul si terenul sau... unit si gol, un teren care nu este taiat de niciun obstacol cum ar fi o adancitura, valuri de pamant, pomi, inaltimi sau cursuri de apa caci nu conteaza care dintre acestea vor fi pentru a paraliza sau disloca o trupa astfel formata."
Un alt mare defect grav, este ca falanga hoplitica nu era formata decat pentru a se lupta catre inainte si era foarte vulnerabila deindata ce o trupa o ataca din spate, sau chiar din flancurile sale: "Cum falanga este organizata intr-un asemenea fel incat este imposibil oamenilor de a se deda la lupte individuale, romanii si-au condus atacul, masacrand soldatii care se gaseau in fata lor si care nu se puteau apara..."
Filip al II - lea a remediat imediat insa acest defect gratie echipamentului usor al soldatilor si antrenamentelor intense, permitand fiecaruia de a face front comun imediat.
Forta principala si eficace in timpul intregii epoci de aur a Greciei antice si instrument al independentei sale in fata persilor pentru tipul de lupta care era angajat, cel putin pana in prima parte a razboiului Peloponezian (bataliile erau planificate, in afara sezonului de recolte de pilda), falanga hoplitica a trebuit sa se incline in 338 inainte de Christos in fata formei macedoneana mai bine echipata si antrenata, condusa de strategi care foloseau cel mai bine fiecare soldat al trupei, cu toate ca organizarea sa ramane la fel de rigida, complicata in manevre pe teren si care nu se putea scinda in elemente capabile de a lupta pe mai multe fronturi. Episodul tragic de la Cinoscephales, urmat imediat de cele de la Magnesia si de la Pydna in 168 inainte de Christos arata ca falanga era la crepusculul sau si trebuia sa cedeze pasul unei formatii care poseda calitatile care ii lipseau: trupele organizate in cohorte. Aceasta inventie samnita va fi dezvoltata in legiunea romana cu mult succes.
Abia in sec. XIV a reaparut o falanga pe campurile de batalie cu reputatii sulitasi elvetieni, articulata pe doua tipuri de lupte: in primele randuri luand loc lancierii insarcinati de a stopa dusmanul (pedestru sau calare), cei din spate, inarmati cu sabii sau securi, avansand dupa soc intre lancieri pentru a infrange adversarul aflat intr-o stare foarte confuza, aproape de degringolada.
anonim_4396 întreabă: