Hey, stiu ca poate voi scrie mult dar trebuie sa o iau de la inceput ca sa imi pot spune problema.
De cand eram mica am fost foarte slaba, n-am avut vreodata probleme cu mancarea, ba chiar eram foarte slaba desi mancam tot ce voiam si oricand voiam. Prin clasa a 10 a, odata ce mi-a venit menstruatia, am inceput sa ma ingras, dar odata ce mai multe persoane mi-au spus asta iar dirigintele meu si parintii mei se luau mereu de mine din cauza asta asa ca am slabit imediat fara sa stau pe ganduri prin foarte mult sport si asa am inceput sa nu mai mananc pana ce am ajuns anorexica, iar lumea radea de mine acum ca am ajuns anorexica.A fost o perioada oribila, am avut foarte multe probleme, imi cadea foarte mult par, nu mai aveam menstruatie ( 1 an n-am mai avut) eram mereu ametita, slabita (nu aveam puterea nici sa ridic ceva usor ) obosita iar in atunci cand ma trezeam dimineata tot ce asteptam era sa vina seara sa ma culc la loc pentru ca era ingrozitor si bine-nteles ca n-am spus nimanui astea, lasam lumea sa se uimeasca la cat de slaba sunt iar eu ma simteam bine asa, ma simteam "frumoasa", obsesia mea in legatura cu mancarea era imensa, visam ca mancam si ma simteam vinovata, iar daca mancam ceva in plus, orice, plangeam. Ajunsesem la 37 de kg, eu avand aproape 1, 60.
Abia atunci cand am realizat cat de slaba sunt, m-am fortat sa ma mai ingras putin, dar intr-un mod sanatos.Am mai continuat-o asa vreo 2 ani, facand sport zilnic si mancand moderat. Aratam perfect, pot spune. Dar atunci cand am ajuns clasa a 12 a, eram foarte stresata in legatura cu scoala, cu faptul ca sunt un esec si aflasem si ca bunicul meu are cancer iar el este pe moarte. Lucrul asta a fost ingrozitor pentru mine iar singurul meu refugiu a fost in mancare. Si stiam ca ceea ce fac nu era bine, dar continuam, era singurul lucru care ma facea sa uit de problemele mele la scoala, prietenii si in legatura cu familia. Chiar si cu sport, corpul meu n-a mai facut fata, si desi am tot avut pauze in care iar nu mancam si reuseam sa mai slabesc, puneam inapoi. In cele din urma bunicul meu a murit, chiar in fata mea, iar asta a fost o lovitura si mai mare pentru mine asa ca m-am inchis si mai mult in mine. In perioada aia nimic nu mai mergea bine. Aveam probleme la liceu, bunicul meu murise, prietenii mei ma lasau balta si faptul ca ma ingrasasem era un stres enorm pentru mine si tocmai ce aflasem ca tipul de care eram indragostita de aproape 3 ani, s-a cuplat cu o alta fata. ( desi nu-mi pasa de aia atunci) Iar de data asta m-am ingrasat mult mai mult..greutatea mea normala era de 43 kg, iar acum am ajuns la 63 si m-am tot chinuit sa dau inapoi, mi-am facut abonament si la sala si am inceput sa mananc sanatos, dar mereu se intampla ceva si dau inapoi si nu suport cand tatal meu se ia mereu de mine si imi spune ca am ajuns cat o balena. De curand incepusem sa mananc cate un albus de ou dimineata si o salata dupa amiaza, apoi sala si el imi spune ca d-aia sunt asa grasa, ca bag multe oua in mine si ca m-am facut cat o vaca. El habar n-are cat de tare ma afecteaza lucrul asta, dar continua sa o faca. Am inceput chiar sa-mi iau haine largi si sa stau foarte mult cu geaca pe mine pentru a ma ascunde de ceilalti, mi-e extrem de rusine cu mine si ma urasc din toate punctele de vedere, pana si colegii comenteaza de mine atunci cand bag si un biscuite in gura, de absolut nimeni altcineva, chiar daca sunt si persoane obeze, doar de mine si ma afecteaza enorm.Am ajuns sa ma ascund de prieteni, vecini, rude, nu vreau sa ma vada nimeni asa. Chiar nu mai stiu ce sa fac ca sa imi iau gandul de la mancare complet si sa fiu ca acum cativa ani, sa nu ma impiedice nimic din a slabi. Voi ce sfaturi aveti?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook