Am o problemă, am nevoie să vorbesc cu cineva care mă îngelege și care mă ajută să trec peste momentele astea dificile. Am o problemă de sănătate de vreo 3 ani și încă nu am putut să trec peste, dacă vorbesc cu mama despre probleme mele nu mă ascultă nu mă înțelege, am încercat să vorbesc cu prietenii despre problema mea dar știți și voi prietenii nu mai sunt ce au fost. Sunt disperată mereu mă simt tristă, mă întristez din orice (sunt o persoană mai sensibilă de fel), tot timpul sunt stresată, nervoasă și am o stare de neliniște...și mă cert mereu cu persoanele din jurul meu, uneori mă închid singură în dormitor și încep să plâng și să mă uit în oglindă și încep să îmi spun că sunt o inutila și că nu sunt bună de nimic ....toată lumea mă crede nebună și nu înțeleg de ce. Nu am probleme psihice, am mai avut perioade din astea la începutul bolii, toată ziua stăteam în casă, nu vorbeam cu nimeni, mergeam plângând la școală. Am avut o perioadă în care nu am mers la școală pentru că am fost internată în spital și am avut mult de suferit ( aparatele mă țineau în viață ) și toți colegii își băteau joc de mine, măcar sunt o persoană care învață bine, iar ei își băteau joc de mine și încă o mai fac în continuare chestia asta, pur și simplu nu au demnitate, sunt niște copii fară minte, spuneau că doar bătrânii au tensiune și probleme cu inima. Era super nasol, mă făceau să mă simt prost. Din cauza asta nu măncam cu zile, nu aveam chef de nimic, îmi doream doar să fiu singură și atât.Mi-a fost foarte greu, a trebuit să țin un regim foarte strict ( un regim special, fară sare etc).Așa am fost un timp foarte lung, mi-am revenit după un timp dar încă nu puteam să accept (știu există copii cu probleme de sănătate foarte grave și niciodată nu m-am considerat o persoană cu probleme foarte grave de sănătate ) plus ca și eu am o problemă de inimă destul de gravă, din cauza asta nu pot să fac sport și trebuie să țin regimul alimentar și situația cea mai gravă e că nu am voie să mă supăr sau să mă enervez ( și totuși o fac) din cauza inimii și tensiunii, fel și fel de doctori mi-au spus că dacă o să continui așa în continuare o să am de suferit pentru că e posibil că fac un accident vasular. Ieri a fost ziua mea de naștere și toată ziua am stat bosumflată și toată ziua am plâns iar seara am ieșit puțin afară cu o prietenă și șimțeam că mi s-au înmuiat picioarele de la genunchi și eram super amețită, am ajuns acasă și aveam tensiunea 160 din cauza stresului și neliniștii pe care o am. Am scris acest mesaj ( sper că nu v-am plictisit) aici cu gândul că mai există persoane care trec și au trecut prin ce trec și eu și mă înțeleg perfect, am doar nevoie de cineva să îmi vorbească puțin să îmi revin cât de cât vă rog frumos nu vorbiți la mișto chiar am nevoie de ajutor și mi-ar prinde bine niște vorbe de încelepțiune în acest moment. Vă mulțumesc ❣

Bună, trebuie să recunosc că nu sunt o persoană cu probleme de sănătate, însă, eu cred că ne asemănăm într-un anume unghi și de asta am ales să îți scriu câte ceva, sper să nu te deranjeze dacă voi folosi prea multe cuvinte.
Am ales să îți scriu, deoarece cunosc foarte bine sentimentele pe care tu le-ai descris la întrebarea ta și sunt destul de familializată cu ele. Știu prea bine cum este să strigi în neștire strigătul mut al sufletului, dar nimeni să nu îl audă. Știu cum este să cerșești înțelegerea oamenilor, dar nici măcar un singur om să nu ți-o ofere. Știu cum este să tânjești după ajutor, dar să nu îl primești și cunosc mult prea bine sentimentul acela de singurătate și neputință, de vinovăție nejustificată atunci când oamenii te resping.
În primul rând, chiar dacă știu că tu ai solicitat ajutor emoțional, nu pot începe să scriu nimic până nu îți mărturisesc că îmi pare rău. Îmi pare rău pentru problema ta de sănătate și îmi doresc tare mult să ai o viață normală și frumoasă în ciuda problemei tale medicale. Sper, ca într-o bună zi să scapi de ea.
Nu știu în ce măsură te vor ajuta cuvintele mele, sper doar să nu crezi banal și plictisitor tot ceea ce am să scriu, pentru că eu chiar îmi rup bucăți din inimă ca să exprim ce gândesc. Știu că cuvintele nu pot alina în totalitate o inimă aflată în frângere și că este nevoie de mult mai mult decât niște simple înșiruiri de gânduri ca să te vindeci, dar eu sper și chiar îmi doresc sincer să te ajut să te simți mai bine. Sunt de părere că uneori, niște simple cuvinte sunt de ajuns pentru a colora un suflet distrus, în momentul potrivit, dacă sunt folosite cuvintele care trebuiesc folosite. Orice situație dificilă are și soluția ei, iar o problemă n-ar mai avea de ce să se numească problemă dacă nu are și o rezolvare. Adevărat este că există rezolvări mai ușoare și mai grele, dar ambele pot fi atinse cu răbdare.
Niște simple cuvinte dezagreabile pot distruge încrederea în sine a unui om, dar niște simple cuvinte blânde îl pot face să privească altfel lucrurile, ca pe o lecție. În acest mod îmi doresc să te ajut cu tot ceea ce am, cuvintele mele.
Părerea mea indirectă despre tine, pe care mi-am făcut-o după ce am citat de două ori atentă la tot ce ceea ce ai scris, este că ești o persoană foarte puternică! Da, ai auzit bine, ești o persoană puternică, iar dacă nu vezi asta la tine, înseamnă că nu poți trece la starea bună. Ca să treci de starea ta descrisă a fi "nașpa" deși eu cred că e ceva mai mult decât un simplu "nașpa" este nevoie să realizezi și tu cât de puternică ești în interior. Prin simplul fapt că ai ajuns până aici și încă continui să lupți atâta cu tine și cu cei din jurul tău dovedește că ești o persoană puternică. Să plângi nu este ceva care dovedește slăbiciunea, deși, noi oamenii asta tindem să credem: că cel ce plânge e neputincios. Greșit! Cel ce plânge în ascuns, este o persoană puternică. Este nevoie de mult efort, din punctul meu de vedere, să plângi. Este nevoie de curaj să îți exprimi sentimentele prin lacrimi și să îți spui că este bine ceea ce faci și că ai totul dreptul să plângi. Este un mod de a te înțelege pe tine ca persoană, nu să te arunci la zid și să te întrebi de ce te plângi. De fiecare dată când se apropie cineva de mine, aleg să îmi șterg repede lacrimile și să schițez un zâmbet haotic, astfel încât nimeni să nu afle de războiul care se dă în interiorul meu. Ceea ce fac eu este copilăresc și o dovadă a fricii. Poate că și tu o faci. Sper ca într-o zi, să îmi recunosc latura sentimentală ca fiind a mea în fața lumii și să nu mă mai tem atât de ceea ce vor crede oamenii despre mine.
Doar în tine găsești puterea de a trece peste și de a face față tuturor problemele tale. Viața este complicată și destul de întortochiată. Acum ești pe culmile extazului și mâine pe marginea adâncului disperării. Clipe grele vor mai fi, ne aflăm la o vârstă destul de "fragedă" din punctul meu de vedere, deci viața noastră în adevăratul sens al cuvântului abia începe. Nu trebuie să ne fie frică de schimbări, ele fac parte din noi și ne formează ca oameni. Trebuie să le primim cu brațele deschise și să învățăm să ne adaptăm în orice situații.
Privește-te în momentul acesta în oglindă și nu-ți mai spune că ești inutilă pentru că nu ești deloc așa. Fiecare om are povestea lui, defectele lui, calitățile lui și nu merită să îi reproșezi nimănui că este inutil, cu atât mai mult propriei persoane. Și eu îmi spun de ceva timp în fața oglinzii că sunt inutilă, neînsemnată și că nu am motiv să trăiesc. Dar încerc să mă "alin" singură cu cuvinte ca să mă liniștesc, totuși nu reușesc. Una este să îți spună cineva să lupți și alta este să îți spui tu să lupți. Când ai parte de un sprijin emoțional devine mai frumos, dar când nu ai pe nimeni, te scufunzi în adâncurile durerii tale, pentru că ești tras în jos de singurătate. Încerc, la fel ca și tine, să mă scot din starea mea... să o numesc la fel cum ai numit-o tu "stare nașpa". Doar la mine starea asta "nașpa" mă bântuie de 3 ani. Cred însă că mi-ar fi fost mai ușor dacă cineva mi-ar fi spus ce trebuia când trebuia, ca să nu ajung la fund. Asta îmi doresc eu să fac cu tine. Vreau să nu repeți greșelile mele. Am făcut o grămadă de greșeli, regret nenumărate lucruri, atât față de mine, cât și față de cei din jurul meu. Nu îmi doresc ca și alte persoane să repede greșelile pe care eu le-am făcut și poate că încă mai continui să le fac. Îmi doresc să îndrept oamenii spre calea cea corectă pentru ei înșiși. Îmi doresc ca fiecare om să fie conținut de comoara pe care o posedă în sufletele lor și să facă ceea ce își doresc ei ca să zâmbească, indiferent de părerea societății.
În ziua de astăzi, oamenii sunt predominanți de egoism și sclavii propriilor lor dorințe de a fi egoiști și de a simți sentimentul de "dominație" atunci când rănesc. Nu știu cum era înainte, dar știu că astăzi, oamenii sunt foarte decăzuți. Ușor, ușor, ne apropiem de caracterul animalelor. Ucidem inimile oamenilor sensibili și instabili din punct de vedere emoțional, la fel cum și animalele apte le ucid pe cele slabe. Chiar nu cred că noi oamenii suntem niște animale și îmi doresc să cred că ne diferențiem de ele. Dar este atât de greu să credem una ca asta, atunci când vedem atâția oameni egoiști, duri, aspri fără motiv. Credeam că trebuie să fie în natura umană bunătatea, dorința de a ajuta semenii. Dar nu este așa deloc, adevărul este dureros.
Ajutorul, nu-l poți lua de la oameni nici cu cleștele. Nici dacă ești înconjurată de o mulțime de oameni, fie ei buni sau răi, nu te pot ajuta să scapi din tristețea ta. Doar tu te poți ajuta. Tu ești singura persoană capabilă să te scoată din mocirla în care indiferența te-a obligat să stai. Numai tu îți poți întinde o mână ajutor. Ai acea putere în interiorul tău pe care dacă o folosești, devine extrem de benefică. Folosește-te de ea și vei vedea că se vor vedea rezultate, cu timpul, bineînțeles. Ai o comoara înăuntrul tău, pe care nimeni nu ți-o va putea lua vreodată. Ai spus că ești o persoană sensibilă. Greu mai găsești tu oameni sensibili în lumea asta, când empatie conduce suflete. Așa că nu te aștepta să te scoată cineva. Aștept și eu de 3 ani asta. Fă-ți curajul să fii stăpână pe viața ta. Puterea pe care o emani este mai mare decât orice alt efort fizic vreodată depus deoarece, la un moment dat, puterea fizică se deterioreze, dar cea morală, dacă are parte de niște avânt de la spate, nu doar că rămâne mereu pe poziții, dar devine și mai puternică decât era înainte de avânt.
Îmi pare rău că nu te poți baza pe ajutorul de la mama ta. Sper că ai încercat să vorbești cu ea, dacă spui că nu te înțelege probabil că ai încercat, nu că doar presupui, sper. Nici eu nu am o relație prea bună cu părinții mei, în special cu tatăl meu, care e destul de arogant și de dur. Nu am mai vorbit ceva în legătură cu stările mele de o grămadă de timp și vorbesc foarte sec cu părinții mei, cu toate că aș avea multe să le spun. Din anumite motive am ajuns să îi urăsc pe amândoi, dar în același timp îi mega iubesc și nu îmi pot imagina viața fără ei sau fără unul dintre ei.
Sunt sigură că mama ta te iubește, chiar dacă tu susții că nu te înțelege. Fiecare părinte își iubește copilul și sunt convinsă că până și pe mine mă iubesc părinții, cu toate defectele mele și ale lor la un loc.
Mama ta a depus efort din dragoste să te nască, te-a crescut și ți-a șterg lacrimile când erai mică și plângeai pentru că te loveai nu știu unde. Amintește-ți atunci când erai mică și îi cereai să îți cumpere dulciuri, dar ea te mustra că nu este bine să mănânci multe dulciuri dar cu toate acestea îți lua tot ce îți doreai la final. Gândește-te că există o diferență destul de mare de vârstă între tine și între mama ta. Ea are responsabilități față de job-ul ei sau față de casa/apartamentul pe care o/îl îngrijește. Se asigură că ai ce îți dorești și cu toate că nu financiarul asigură un psihic sănătos, gândește-te doar la câte eforturi a depus de alungul anilor să îți fie bine și încă o face, dacă nu observi asta. Mama ta poate fi uneori de neînțeles, din cauza frustraților ei. Dacă tu aveai un copil și acesta avea probleme de sănătate, nu te durea? Eu cred că mama ta este mai dură sau izolată cu tine (nu știu exact cum se comportă cu tine) pentru că suferă mult. Te iubește și își dorește să fii bine, să fii sănătoasă și ar da orice ca tu să trăiești fericită.
Cu siguranță că aveți împreună amintiri frumoase care nu pot fi șterse cu buretele orice ar fi. Poate că mama ta își dorește ca tu să fii independentă și să îți stăpânește emoțiile, să înveți să lupți cu coborâșurile vieții și să treci peste ele. Sau poate că îi este teamă să îți vorbească, deoarece situația o depășeste, dar în niciun caz nu poți spune că nu te înțelege. Părinții noștri ne dau de multe ori impresia că nu ne înțeleg, când, de fapt, enigma suntem noi, copiii lor. Dacă ții neapărat să discuți cu mama ta problemele tale, încearcă să fii atentă la semnalele pe care ea ți le dă. Dacă o vezi gânditoare nu o deranja, înseamnă că are problemele ei pe cap. Dacă o vezi ocupată, las-o să-și termine treburile și alege să vorbești cu ea după, nu la o oră târzie, ca să nu fie obosită. Asigură-te că este bine dispusă și că vrea și ea să începeți o discuție generoasă în acel moment și cel mai important, să fiți doar voi două în cameră!
Ceea ce ai spus tu este foarte adevărat, în legătură cu "prietenii numai sunt ce au fost". Sunt total de acord, am avut o grămadă prieteni, dar nici măcar unul singur nu s-a dovedit a fi unul adevărat. Nici măcar unul singur, nu mi-a fost alături când mi-era greu, dar eu o făceam, le eram alături tuturor, ca apoi să descopăr că am fost îndepărtată ca pe o scamă ponosită de pe inimile lor. Continui să țin la ei, dar indiferența lor, m-a distrus, iar acum numai vreau să am încredere în nimeni, din cauza amintirilor care mă bântuie. Sunt atâtea lucruri pe care le iau cu mine oriunde merg, amintirile, regretele, sentimentele, trecutul. Este enorm de greu să găsești o persoană căreia să îi poți da numele de prieten, deoarece marea majoritatea a oamenilor numai știu ce înseamnă prietenia. Tot de la egoism se trage și asta.
Îmi doresc să îți dau un sfat. Nu știu dacă îl vei lua în considerare sau nu, dar tare mult mi-aș dori să o faci, ca să nu îmi repeți greșeala mea. Dacă observi ceva schimbat la prieteniile tăi, dacă au devenit dintr-o dată distanți, nu te mai înțeleg și chiar încep să te bârfească, mai rău, să te înlocuiască cu alte persoane, dacă tu nu te mai simți parte din gașca lor, părăsește-i. Știu, e dureros. Este ca și cum casa ta ar arde, iar tu trebuie să alegi între a părăsi casa pentru a-ți salva viața, casă plină de amintiri, singura ta formă de a trăi decent, și a o lăsa în urmă, rămânând fără nimic în afară de propria viață. Cam așa este și cu prietenii. Dacă rămâi lângă niște persoane care nu îți mai aduc fericirea și cărora nu le mai poți spune "prieteni" cu inima deschisă, riști să fii părăsită de ei, iar asta cu siguranță ar durea mai mult. Poate că tu simți multe pentru ei, dar atâta timp cât numai știi dacă sunt prieteni sau dușmani, nu trebuie să rămâi. Este dureros ce te sfătuiesc, însă plin de realitate. Prietenii de cele mai multe ori sunt interpretați de acele persoane care se dau aliați, după care devin dușmani, care sfâșie sufletul fără milă, lăsând trupul gol și plin de resentimente, însângerat de amintiri, pradă a singurătății. Este un scenariu destul de dur, însă dacă îl citești de mai multe ori începi să asimilezi comparațiile mele, referirea mea la amintiri prin sânge sau la durere prin trup gol.
Prietenii sunt acele persoane care îți rămân întotdeauna alături orice s-ar întâmpla, cei care nu râd de poveștile tale, ci râd alături de tine. Un prieten adevărat îl poți considera fratele/sora tău/ta. Prietenul nu te așteaptă la celălalt capăt al tunelului durerii, ci alege să intre alături de tine în el și să îl treceți împreună. Prietenul adevărat îți înțelege până și cele mai banale argumente și îți atrage atenția atunci când greșești, nu te lasă să faci ce vrei.
Ai grijă în cine alegi să te încrezi, nu toată lumea îți vrea bine și majoritatea te vor jos. Viața este o luptă unde fiecare vrea să calce pe cineva, așa că nu îți face cunoscute gândurile oricui. Fii selectivă și gândește de două ori pe cine vrei să bagi și să scoți din viața ta, deoarece, de cele mai multe ori aparențele sunt tare înșelătoare. Persoana pe care o credeai de încredere își dă masca jos și devine cel mai mare coșmar al tău, în timp ce persoana pe care o credeai ciudată își arată atuurile și calitățile frumoase. Încrederea trebuie să fie ceva greu de dobândit și ușor de pierdut, nu invers. Nu acorda ușor încredere cuiva, fă oamenii să îți dovedească că își doresc cu adevărat să facă parte din viața ta. Nu sta un milion de ani să pui stop a ceva ce numai merge, pune atunci când trebuie ca să nu devină și mai complicată situația.
Mă bucur pentru tine că ai rezultate școlare bune, în ciuda greutăților care îți fac gândirea destul de grea. Să nu lași pe nimeni și nimic să îți tulbure capacitățile de învățământ. Să înveți este cel mai ușor lucru pe care îl poți face ca om, însă majoritatea îl cred inutil și plictisitor, apoi urmează regretele deoarece dacă nu înveți la momentul potrivit, este inutil să înveți după. Omul este adeptul cunoașterii și dorește să știe cât mai multe despre orice. Nu doar că îți asiguri singură o viață financiară și chiar socială bună, dar îți depășești și limitele învățând cât poți tu de mult. Să nu te lași de învățat, este benefic.
Cât despre partea cu ajunsul acasă, îmi pare foarte rău că izbucnești în plâns ușor. Și eu sunt o persoană foarte emotivă și sensibilă și de cele mai multe ori, plâng zilnic, înainte de culcare. Iată însă o practică pe care eu o fac ca să nu plâng pe timp de zi, decât atunci când sunt mega cuprinsă de sentimente. Fac ceea ce îmi place. Scriu proză, poezie, cânt, desenez, mă joc pe calculator. Încearcă și tu să faci ceea ce îți place, găsește pasiuni care să îți țină mintea ocupată de la momentele grele din viața ta și o să vezi că va fi mai bine.
La mulți ani cu întârziere pentru ziua ta de naștere ce a trecut, și eu obișnuiesc să plâng la ziua mea de naștere.

Sper să nu te fi plictisit toate cuvintele înșirate de mine aici.