Hey TPU, Am si eu o problema, ma tot gandesc noaptea si cred ca voi muri efectiv singur, adica am 16 ani si pana acum nu am vorbit cu vreo fata in viata mea. Sunt rusinat cand ma baga o fata in seama si ma balbai si nu pot tine contact vizual, simt ca tremur si parca ma ia transpiratiile. Prietenii mei au iubite si pare atat de simplu, dar cand este sa ma bage in seama o fata la scoala spre exemplu pur si simplu ma pierd. Plus ca nu cred ca vreo fata -s-ar putea indragosti vreodata de mine dar asta e partea a doua, ce as putea face sa vorbesc cu fete fara sa ma pierd? Am inceput sa cred ca am o problema. Dau funda si rog seriozitate

Stai calm, bre! Respiră, calmează-te!
În primul rând, puține relații făcute în liceu supraviețuiesc trecerii timpului așa că nu vei "muri singur". Oricum, după ce veți termina liceul nu vă veți mai vedea never.
Dacă nu te interesează acest aspect și vrei din toată inima o relație în liceu, fii atent: Dacă încerci să seduci fata și reușești, atunci ai câștigat iar dacă încerci și nu reușești n-ai pierdut nimic (poate te va bârfi 2-3 zile, dar își va găsi un subiect nou în scurt timp, nu ești buricul universului, amice); în schimb, dacă nu încerci și ea chiar e interesată de tine, ai pierdut enorm iar dacă oricum te refuza e indiferent. Din toate cele 4 cazuri, ieși în câștig numai din primul. Așa că trage-ți două palme, dă-ți cu apă rece pe față și conștientizează asta. Anxietatea ta e cauzată de teama de a fi respins iar pentru a scăpa de ea trebuie să încerci. Pentru a putea menține contactul vizual și pentru a deveni un bun orator poartă (seară de seară) un monolog în fața oglinzii din baie. După ce ai făcut asta mult timp, vorbește cu o fată. Nu neapărat o conversație, poți începe cu pași mici (de ex: "Salut! Sunt X! Îmi poți da un creion, te rog?"). Și uite așa, prin trudă, voință, exercițiu și curaj îți vei atinge obiectivul.

Să interacționezi cu fete, și asta se învață. D-ta ești doar mai sensibil și mai emotiv. Emoțiile acestea sunt un semn bun, căci așa trebuie, așa este bine să se întâmple. Dacă ai fi stană de piatră, ai fi bolnav. Când ești mic, la 16 ani, te copleșește responsabilitatea care rezultă dintr-o relație și asta se transformă în acea rușine car o resimți. Uite, de exemplu și eu eram ca tine în liceu. Am făcut și o mică povestire pe tema asta, amuzantă. https://dosarelexsikix.blogspot.com/......grade.html
Dar să nu îți faci griji deosebite, omul se schimbă de la o zi la alta, și d-ta la fel. Nu te compara cu colegii, fiecare are destinul lui. Al d-tale este unul deosebit.