As aprecia foarte mult daca ati citi toata aceasta "poveste" si daca m-ati putea ajuta intr-un fel sau altul. De foarte mult timp ma confrunt cu o problema. Mai exact de peste 3 ani, doar ca in ultimii 2 situatia a devenit din ce in ce mai complicata si insuportabila pe zi ce trece.
Eu, ca persoana nu sunt extraordinar de extrovertit, dar nu pic nici in cealalta extrema. Totusi, pentru simplul motiv ca gandesc diferit, ca sunt diferit in felul meu de a fi fata de mare parte din lume sunt judecat de toti si isi bate joc toata lumea de mine. E usor sa spuneti "Ignora-i.", dar e mai greu de aplicat cand in situatia mea, nu prea pot face asta, tinand cont ca nu am pe cineva in care ma pot baza. Acum aproape 2 ani, am avut parte si de un incident traumatizant despre care nu am spus nimanui, dar care m-a afectat si inca ma afecteaza. Problema e, in ultimul an problemele mele s-au accentuat extrem de mult, ma refer la modul in care se comporta lumea cu mine, la stresul extrem de mare de la scoala, la pierderea putinilor prieteni pe care ii mai aveam pentru ca au decis ca le e mai bine fara mine, la faptul ca parintii mei ma judeca si critica mereu si nu vor niciodata sa ma asculte sau sa ma inteleaga.
Am ajuns chiar la punctul in care aceasta depresie m-a facut sa imi pierd toata energia si dorinta de a continua sa fac ceva. Nu mai pot sa ma mai mentin la cerintele celor din jurul meu pentru ca efectiv nu mai am puterea sa o fac. Am recurs si la diverse metode de "self-harm" (pentru ca termenul din limba romana ma scarbeste) si de ceva vreme am din ce in ce mai multe ganduri la suicid. Pur si simplu nu mai pot suporta viata, pentru ca toata lumea vrea perfectiunea din partea mea si vad ca nu sunt in stare decat sa ii dezamagesc. Nici macar nu am pe cineva cu care pot vorbi despre tot ce simt, pentru ca toti cei pe care ii consideram "prieteni" m-au lasat balta cand le-am spus ce simt cu adevarat sau au facut-o chiar inainte de asta cand si-au dat seama ca nu sunt la fel de "interesant" ca restul. Ma simt absolut inutil si lipsit de valoare, pentru ca asta este ce incearca toata lumea sa sublinieze. Stiu ca nu este normal sa folosesc toate metodele pe care le folosesc pentru a ma rani fizic, dar momentan este singurul lucru care ma mai tine in viata, mai mult sau mai putin.
Cu parintii nu pot discuta despre toate astea, nu vor sa ma inteleaga, ma critica si judeca mereu si sunt in stare sa dea vina pe mine si pentru lucrul asta, cum fac mereu. Oricum nu am fost si nu voi fi destul de bun in ochii lor si vor gasi mereu ceva care nu este bun la mine.
Va imaginati ca nici cu un profesor nu as putea sa discut despre asta, pentru ca stim cu totii cum sunt profesorii, multi abia daca isi fac meseria in scarba si abia asteapta sa scape de noi, deci putin le pasa lor de problemele mele, in special profesorii pe care ii am eu si pe care ii cunosc.
Un lucru v-as ruga, pe final. Va rog sa nu imi spuneti lucruri tipice de tip "Situatia va deveni mai buna." sau "Se va rezolva cu timpul." pentru ca de mai bine de 3 ani situatia a devenit din rea in mai rea fara macar o singura exceptie. De spus ar mai fi foarte multe, dar prefer sa nu o lungesc si sa ma opresc aici.

As fi extraordinar de recunoscator daca cineva ar putea sa ma ajute in orice fel, cu cateva sfaturi sau orice altceva.

Multumesc anticipat.

Salut.
Nu zice nimeni ca situatia se va schimba,cel putin daca nu te schimbi tu.
Si aici incepi de la tine, modul de perceptie si gandire,nu esti singurul cu probleme de genu si care nici macar parinti nu pot intelege situatia.
Ce treaba ai tu de altii si sa te ridici la pretentile lor?! Important e sa te simti tu bine in pielea ta si sa te simti bine singur,asta fara sa fi influentat de cei din jur.
Asa e la liceu,majoritatea sunt superficiali,dar trebuie sa stii sa te adaptezi.
De ajutat te poti ajuta singur,asta cu putina initiativa si dorinta de schimbare.
Asta e reliatatea,cel putin intre adolescenti, dar nici cei majori nu sunt mai presus.
Asta e relitatea!
Ori o accepti, ori te impui si iei initiativa, ori cedezi psihic...
Tu ce alegi?!
Cum am zis mai sus, totul depinde de tine.
Mult succes!

De ce nu incerci sa iti schimbi putin stilul de viata. Pana la urma nu o sa ajungi in viata ce doresc parintii, si doar ceea ce alegi tu sa ajungi. Incearca sa faci doar lucruri care iti plac. Incearca sporturi noi. Daca simti nevoia ste descarci, nu te descarca pe propriul corp, du-te la judo, box, orice sport de genul care te ajuta sa te descarci. Prienteni o sa iti faci in timp, prea putini sunt cei ce au ramas cu prietenii din liceu/generala. Acele persoane nu iti erau prieteni adevarati, deci nu ai de ce sa iti para rau dupa ei. Ca parintii sa te asculte, cred ca trebuie sa stii cum sa vorbesti cu ei. Cand vrei sa le spui ceva vorbeste calm, nu le reprosa nimic, doar spune ce ai de spus, si ai grija sa nu se incheie niciodata discutia cu o cearta. Gandeste-te ce anume iti place sa faci, fa-ti o lista cu asta si apuca-te de treaba!

Un psiholog /terapeut bun ar face minuni din tine. Totul e să-ți iei inima-n dinți și să-l vizitezi.
Oricum, începe prin a nu-ți mai face singur rău - alege altceva de distrus în schimb (sticle goale, pe un maidan, de exemplu). Și, deși poate părea ciudat - nu ești singurul într-o astfel de stare / situație. Atât că unii reușesc să se ascundă și să suporte mai bine decât o faci tu.
Sunt sigur că ți-e foarte greu, dar caută să începi, încet-încet, să te integrezi. Fii un cameleon, dacă nu ești acceptat pentru ceea ce și cum ești - adaptează-te! ce naiba, ești om și poți mult mai mult decât o simplă reptilă!

Hey!

La faza cu prietenii nu ai ce face... asa este lumea,le pasa numai de aparente. Incearca sa-ti gasesti prieteni din randul elevilor care nu se remarca intr-un mod exceptional, care nu au pe nimeni *asa ca tine*. Incearca sa-i ignori pe cei care te ignora. Eu fac asta de mult timp si crede-ma, este ca si cum nici macar nu ar exista. Cuvintele nu au cu ce sa te raneasca decat daca le pui la suflet, decat daca si tu crezi lucrurile care se spun despre tine.

Nu mai pune la suflet toate lucrurile pe care le auzi. Stiu ca este greu dar ce sa faci? Tu ai avut ghinion... se pare ca nu ai avut norocul sa intalnesti persoane ca tine sau cel putin persoane care sa te aprecieze pentru ceea ce esti.

Parintii tai sunt inconstienti. Sa inteleg ca sunt acel gen care vor mai mult si mai mult si care nici macar nu stiu sa spuna un "bravo" atunci cand faci si tu ceva bun, nu? Probabil ca ai niste parinti duri care se gandesc ca nu inveti pentru ei ci pentru tine. O sa scapi de ei cu timpul. O sa te muti la casa ta si o sa fii si tu lider candva.
Poti incerca sa vorbesti cu ei, chiar sa vorbesti peste ei daca nu vor sa te asculte. Trebuie sa-ti acorde sprijin. Pana la urma este in interesul lor sa te ajute... De ce te-ar fi crescut pana acum daca nu te-ar ridica din starea in care ai ajuns? Cu ce i-ar ajuta un copil mort? *scuze ca spun asta asa* Vorbeste peste ei daca nu vor sa te asculte. Poate asa o sa inteleaga si ei ce simti. Daca nu atunci nu ai nimic de pierdut.

La partea cu profesorii ai dreptate. Sa nu vorbesti cu ei. Ei sunt scarbiti si asa...nu au niciun chef de treaba *unii*, daramite sa te ajute.

Eu unul spun sa vorbesti cu psihologul scolar *consilierul psihopedagogic*. Fiecare scoala care se respecta ar trebui sa aiba 1 si din cate stiu este gratis pentru elevi.

Nu te mai rani! *ps- Adevarat, termenul din romana chiar este dezgustator* Incearca sa te calmezi prin alte metode. Incearca sa asculti muzica, sa faci anumite exercitii de sport daca ai prea multa energie si vrei sa te calmezi cumva.

Prietenii falsi nu te ajuta la nimic. La fel si profesorii. Profesorii sunt profesori si atat.

1. Nu mai practica acel "self-harm". Iti face rau. Poate ca din cauza acestuia esti asa... *ocolit*
2. Renunta la prietenii falsi... incearca sa cauti persoane retrase care nu au prieteni. De obicei persoanele care au aceleasi probleme se atrag.
3. Incearca sa-ti ignori parintii.

Bafta! Daca vrei sa te descarci poti sa-mi trimiti mesaj aici, pe TPU. Poate ca iti dau vreun sfat util *principalul este ca asa te descarci fara self-harm*

Du-te la un psiholog. cand nu ai cine sa te asculte, aia fac minuni.