Eram in clasa a doua, aveam 7 ani si un pic{ai mei m-au dat la scoala la 6 ani, eram prea isteata 
] si intr-o seara(era vara) eu si prietena mea cea mai buna am planuit sa mergem pe munte a doua zi. Tin sa mentionez ca pe atunci locuiam pe langa Rucar, e zona de munte. Zis si facut. Am mai corupt doua fete tot de varsta noastra.
A doua zi de dimineata, dupa ce au plecat toti parintii la serviciu, ne-am adunat toate 4 si am plecat in drumetia noastra. Fiecare a luat de acasa ce a putut de mancare, sa facem picnic, paturi, mingi, rachete de tenis, eram incarcate! Am mers f mult, prima data am trecut printr-o padure normala, apoi prin una de brazi si am ajuns in sfarsit la un observator (o casuta de lemn ridicata la vreo 2 metri de pamant, folosita de padurari). Am facut un mic popas ca eram lesinate de foame. Dupa ce am mancat, niste branza cu paine si parizer , ne-am gandit ca totusi e prea nasoala privelistea si trebuie sa mai urcam pana gasim o poienita unde sa intindem paturile, sa facem foc, sa coacem niste cartofi si sa ne putem desfasura cu toate mingile si ce mai luasem noi. Asa ca, iar la drum. Dupa inca vreo jumatate de ora, in sfarsit minunatia. Mare frumusete de poienita. Am intins, paturile, am facut focul si am pus un ibric pe foc sa facem ceai.( aveam si cani si ibric si farfurii luate de acasa) In timp ce fierbea ceaiul ne-am dat seama ca nu avem zahar dar mie si prietenei mele ne-a venit o idee geniala, sa mergem la cules de fragi sa indulcim ceaiul. Am cules cei mai copti fragi si i-am pus in ceai dar iti dai seama ca nu s-a indulcit. L-am aruncat. Am mai sta vreo doua ore, ne-am jucat, ne-am alergat, si la un moment dat, la vreo 50 de metri, dupa niste tufisuri se auzeau niste zgomote si tufisul ala se tot clatina. Toate am zis "ursul"! In maxim 5 minute, totul era strans si noi fugeam de mama focului si nu ne-am mai oprit pana nu am ajuns jos, la poalele, padurilor, pe drumul ce ne ducea spre casa. Era ora 5 dupa-amiaza si parintii nostri erau toti disperati ca nu ne mai gaseau nicaieri. Ne-au pedepsit vreo cateva zile dar noi am ramas cu o "aventura" asa cum obisnuiam sa spunem. Acum o pastrez in suflet ca pe o amintire f frumoasa din copilaria mea.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Sunt cateva momente placute: prima data cand am fost cu maicamea la firma de autocamioane brasov (ea lucra acolo) si am vazut cate chestii are, cabinele de camion de militari asezate intr-un rand vopsite si pregatite pentru a fi montate. Am fost cu un camion cisterna la tara (eram pasager) si mi-a placut, odata chiar la uzina unde lucra mama mea m.am urcat intr-un tir si soferul mi-a dat cu spray dar eu nu stiam ce e, si am mai mers odata la Bacau cu un tir. Poate de acolo am trasaturile astea si in curand voi ajunge si eu sofer pe tir.
Răspunde
Bună!
Cu siguranţă cele mai frumoase amintiri le-am petrecut în vacanţe la bunica. Nici un alt loc nu se compară cu acela. Chiar dacă acum am crescut mereu voi avea în suflet acele clipe minunate, nu le voi uita niciodată căci cea mai plăcută perioadă este copilăria...
Cand ieseam afara sambata de dimineata, pe la 9:00, ma dadeam pe derdelus vreo 4 ore, ma udam pana la piele si intram in casa unde mama ma schimba din cap pana in picioare cu haine uscate si calde si mirosea a prajituri si a mancare calda... Si ma hranea pana ma saturam numai cu bunataturi.
Pai eram mik si eram la bunici eu aveau un caine foarte mare pe nume Bobita si cainele mereu se suia pe cusca si mi-a trecut prin cap sa ma sui si eu am alunecat de pe cusca si am cazut in *** 
Funda?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
