Babies & Books
Thursday, November 1, 2007
Femeia in alb - Wilkie Collins
E momentul sa marturisesc: habar nu aveam cine e Wilkie Collins!
Sincer, nici macar nu stiam sigur daca e barbat sau femeie. Dar in toate topurile si listele de carti ce trebuie musai citite, aparea invariabil cu Femeia in alb. Asadar, gasind cartea la anticariat cu doar 2 lei (locul de unde cumpar eu carti asa ieftine e secret! ) mi-am zis ca a venit momentul sa vad despre ce e totusi vorba.
Am descoperit un clasic. Ba mai mult - un clasic victorian cu multe idei moderne.
Wilkie Collins (ulterior am citit si eu) a scris 30 de romane (!), peste 50 de nuvele si 15 piese de teatru. A fost prieten foarte bun cu Charles Dickens, dar in acele vremuri era mai popular si mult mai bine platit decat amicul sau.
Se pare ca dupa moartea lor, celebritatea lui Collins a scazut, in timp ce Dickens a devenit "the one and only"
Pe langa Femeia in alb, Moonstone este un alt roman celebru scris de Wilkie Collins. Detaliul picant legat de acest roman este faptul ca Wilkie Collins nu isi prea aminteste cum l-a scris!
Suferind de o forma de artrita, Collins era dependent de opiu si a scris romanul mai mult drogat decat treaz.
Mister si suspans
Femeia in alb este un roman deschizator de drumuri - un roman plin de mister si de suspans. Actiunea este foarte intortocheata, cu numeroase rasturnari de situatie.
Este prezentata din punctul de vedere a mai multor naratori, ale caror marturii ajuta la construirea cazului si ajuta la dezlegarea enigmei.
Laura Fairlie este nevoita sa se casatoreasca cu sir Percival Glyde, impotriva vointe sale, fiind indragostita de tanarul profesor de desen Walter Hartright. Domnisoara Halcombe, sora Laurei, nu o paraseste pe aceasta si incearca sa o ajute sa indure chinurile unei casnicii nefericite. Contele Fosco, casatorit cu matusa dezmostenita a fetelor, pare a fi dresorul tuturor personajelor.
Aparitia femeii in alb, leita Laura, proaspat evadata de la casa de nebuni, umbland ca o fantoma prin cimitire si repetand ca e detinatoarea unui secret ce il poate distruge pe sir Percival, adanceste suspansul.
Averea Laurei, masinatile avocatilor, prevederile contractului de casatorie si alte prevederi testamentare o transforma pe tanara femeie intr-un trofeu vanat cu infrigurare.
Wilkie Collins a creat "singura eroina cu mustata din literatura engleza"
Rolul femeii si feminitatea in general sunt subiecte tratate cu deosebita atentie de Collins.
Domnisoara Halcombe este probabil "singura eroina cu mustata din literatura engleza" (Symons, 59), fiind prototipul femeii puternice, care nu are nevoie de barbati, inteligenta si nostima.
Desi este si ea victima unor trasaturi de supunere tipic victoriene, domnisoara Halcombe este cu siguranta una dintre cele mai feministe personaje create de scriitori clasici.
Laura nu este nici ea in totalitate o victima a conceptelor victoriene, desi ea se dovedeste mai supusa si mai sensibila.
Sensibilitatea Laurei trebuie analizata impreuna cu cea a unchiului ei ipohondru, Fairlie.
Descrierea acestuia ca fiind excesiv de efeminat (de la infatisare, la presupusa si ridicola boala de nervi) este o sursa de nesfarsite ironii pentru Collins.
***
Femeia in alb a fost un roman extrem de popular la data aparitiei sale. Titlul romanului a devenit un adevarat brand - au aparut haine cu acest nume, parfumuri, pantofi etc.
Romanul, chiar daca citit azi, uimeste prin gandirea curajoasa asupra locului si rolului femeii si de asemenea se remarca printr-o constructie foarte atenta a cazului, a felului in care ni se ofera indicii si a modului in care suntem condusi spre dezlegarea misterului.
EX întreabă: