sa zicem ca as avea o mica problema...
Incep sa imi urasc mama (dar nu e asa de simplu) pe langa faptul ca acum cateva zile mi-a citit jurnalul, dar nu mi-a zis in fata am aflat "intamplator", se supara mereu pentru ca nu ma port frumos cu fratele meu mai mare, ca spun mereu ca imi face sila si ca nu suport sa stau in aceeasi casa cu el. Dar niciodata nu am avut relatia aceea mama-fiica ( nu am fost niciodata apropiate) si nu m-a intrebat niciodata :"De ce?", iar eu recunosc ca nu am avut niciodata curajul sa ii spun ca fratele meu a incercate de n ori sa "violeze" (daca as putea sa spun asa) de fapt ma pipaie ma dezbraca, se dezbraca (evident impotriva vointei mele)si tot asa dar de fiecare data reusesc sa "scap usor", si cum ziceam nu am avut curaj sa ii spun deoarece ar fi cuvantul meu impotriva cuvantului lui.Si incep sa o urasc pentru ca ea umbla dezbracata prin casa si ii spune lui fratimiu ca are voie sa faca sex si nu stiu ce porcarii (desi el nu e major are 17 ani). Eu mereu sunt de vina pentru orice, eu mint el niciodata(asa vad parintii mei treaba.)Am vrut sa ii spun prietenei mele cele mai bune ce mi se intampla dar nu am avut curaj.Eu m-am cam saturat si pe langa toate astea la scoala mai am si un coleg care isi bate joc de mine cu orice ocazie, si pur si simplu simt ca nu mai fac fata chiar nu stiu ce sa ma fac?
Scuze pentru grselile gramaticale si va rog e o problema serioasa(cred eu) deci lasati rautatiile pentru ca m-am saturat de ele.

O poveste trista si cam dificila. Imi pare rau sa aud lucruri de astea. Fa-ti curaj si povesteste-i prietenei tale, poate nu are cum sa te ajute dar macar te mai descarci sufleteste. Fratele tau e constient ca ceea ce face ii poate aduce mari probleme, ai incercat sa ii vorbesti deschis? Iar in legatura cu discutiile mama-fiica, trebuie sa gasesti un moment bun in care sa-i spui si ei, chit ca te crede sau nu. Poate totusi va lua atitudine in ceea ce se petrece intre tine si fratele tau. Spune-i tatalui tau, discuta cu o matusa dar incepe de undeva ca nu poti sti cum evolueaza lucrurile in bine. Mult noroc iti doresc si ai grija de tine! Sper din suflet sa rezolvi problema. Pupic!

Da,e o problemă destul de serioasă şi nu e nimic de râs aici,deci de ce am râde de problema ta? Faptul că tu şi mama ta nu sunteţi apropiate nu e în regulă.Ar trebui şi ea să încerce să te mai înţeleagă şi pe tine, nu numai pe fratele tău. Zice mereu că tu eşti de vină pentru toate şi că nu faci nimic bine, dar nici n-a încercat să-ţi înţeleagă motivele.Ar fi trebuit să stea de vorbă cu tine, poate n-ai mai fi ajuns în situaţia asta. Încearcă să vorbeşti cu prietena ta.Te va ajuta să te mai descarci şi să spui ce ai pe suflet. Dacă îţi e prietenă te va înţelege şi poate te va şi consola.Baftă şi sper să treci cu bine peste asta

Ced ca ai trebui sa ceri sfatul unui psiholog

Ced ca ar trebui sa ceri sfatul unui psiholog

Bună!
Îmi pare rău pentru tine. Dar ar fi bine să te descarci cuiva, spune-i asta prietenei tale. Te vei simți mult mai bine. Poți vorbi și cu tatăl tău. Mult succes!

Buna.Sfatul meu este sa vorbesti cu mama ta, cat se poate de serios.Nu esti obligata sa suporti astfel de lucruri din partea fratelui tau,de fapt din partea nimanui.E clar ca acesta are probleme mintale... Daca in cel mai rau caz nu te va crede,incearca sa vorbesti cu prietena ta, sa ii povestesti ce ti se intampla, dar numai daca ai mare incredere in ea.Nu ai zis ce relatie ai cu tatal tau...Incearca sa ii ceri lui ajutorul. Daca vei simti vreodata nevoia sa vorbesti cu cineva despre asta, lasa-mi id-ul tau pe privat.Si eu am trecut cam prin aceeas situatie, dar cu tatal vitreg.Fii puternica si nu lasa pe nimeni sa iti mai faca vreodata rau, iar daca fratele tau mai incearca o data asta, loveste-l cu ce gasesti la indemana si nu te lasa intimidata.Ai grija de tine si aminteste-ti ca nu esti singura in asta:*

Dumnezeule mare, asa ceva nu se poate.Raluca,vreau sa incerc sa te ajut, lasa-mi un mesaj si vorbim daca vrei.Eu sint mai mare decit parintii tai,ca virsta, asa ceva este inacceptabil.
Te rog sa te linistesti, atit cit poti.

Pai chiar ar trebui sa iti faci curaj si sa vorbesti cu parintii tai! Sau scrie-i mamei tale pe o coala tot ce ai pe suflet si dai sa citeasca! Si daca nu te crede in privinta frateleui tau, nu stiu! Pune si tu telefonul putin ascuns undeva si da play la video si cheama-l pe fratele tau in camera sa te ajute cu ceva... el o sa faca iar "crizele" lui si tu o sa il filmezi! Si asa o sa te creada si parintii tai! Sper ca te-am ajutat!

Sa inteleg ca esti mai mica de 17 ani. La tine in scoala exista psiholog? daca da, ia legatura cu el cat mai rapid posibil. Atunci acela ii va povesti totul mamei tale, si sigur te va intelege de acum inainte! sper ca ti-am fost de folos! [scuze daca am greseli gramaticale]