:p Lefter Popescu, pe numele adevarat Eleutheriu Popescu, este personajul principal din nuvela "Doua loturi" de I.L.Caragiale. Eroul simbolizeaza pe omul obisnuit, care este predestinat sa duca o viata modesta ca slujbas marunt si umil, fara nici o sansa de a iesi din "robia" anonimatului, statut simbolizat si de numele atat de banal si oarecare, Popescu. Prenumele de "Lefter" este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila. Personajul este, asadar, un om obisnuit, aflat intr-o situatie neobisnuita.
Caragiale urmareste personajul in reactiile si starile lui interioare, nuvela fiind realista si psihologica. Asadar, Lefter Popescu nu este construit ca un personaj cu trasaturi caracteriale precise, traditionale, ci este introspectat psihologic, fapt ce genereaza si situatia tragica din final.
Inca de la inceputul nuvelei, Lefter Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizarii indirecte si ale introspectiei psihologice. Barbatul agitat si obosit psihic, dupa ce "toata casa a fost rasturnata de zece ori", cauta biletele de loterie ratacite. Omul este sleit de puteri, apoi se revigoreaza brusc, atunci cand crede ca isi aduce aminte unde a pus biletele. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivutelor, Lefter simte o emotie puternica, o nerabdare pe care si-o stapaneste cu greu. Dezamagirea care U cuprinde atunci cand nu gaseste biletele in jacheta, il face sa devina impulsiv si violent cu Taca, pe care o ia de piept, apoi ii trage cu sete o palma. Se simte confuz si deprimat cand chivuta "zbiara ca o nebuna" ca nu stie nimic despre "belele" si isi pierde definitiv controlul: "... te omor,
ma-ntelegi? te omor!".
La berarie, trece prin cele mai cumplite stari depresive, mai intai pentru ca in gazeta scria ca in sase luni banii vor intra in fondurile loteriilor, apoi pentru ca vede privirea plina de repros si amenintari tacite a sefului sau, care-1 credea bolnav. De aceea, sentimentul de vinovatie il apasa, mai ales ca d. capitan Palade il acuza direct "de neglijenta, de indiferenta, de imprudenta", iar seful il dispretuieste fatis pentru minciuna cu boala.
Cand afla ca tigancile au fost eliberate, devine manios si amenintator, revansand "o cascada" de invective la adresa autoritatilor. Toate aceste reactii reies din fapte, intamplari si ganduri ale personajului, asadar caracterizarea este indirecta.
Gasirea neasteptata a biletelor, dupa atata zbucium inutil, ii da o stare de extaz si fericire deplina, se simte atotputernic si nemuritor, considerandu-se pentru singura data in viata cel mai norocos om de pe pamant: "Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el! (...) aci era soarele stralucitor cautat atata timp orbeste pe-ntuneric!" (caracterizare directa). Este cuprins de o liniste interioara profunda si totala: "D. Lefter e linistit - acea liniste a marii, care, intelenita in tine, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan".
Din aceasta stare de fericire deplina este aruncat in ghearele unei depresii totale. Este cuprins de o revolta apoteotica impotriva sortii, dar si impotriva lui insusi, dispretuindu-se si acuzandu-se de prostie fara margini, deoarece se lasase furat de speranta ca ar putea fi -in aceasta viata un invingator. Gesturile sale exprima disperarea si razvratirea impotriva destinului si a propriei neputinte: "a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap".
Tot zbuciumul interior, -penduland intre fericire si disperare, intre bucurie si deznadeje, duce inevitabil la prabusirea psihologica a personajului, care nu-si poate depasi conditia umila si banala a omului oarecare, sortit sa ramana un anonim in lumea |asta.
Autorul nu ofera detalii de ordin fizic deoarece personajul este unul comen, la fel ca oricare altul, un reprezentant al clasei sociale din care face parte