HI!
Am o problema si am nevoie de ajutor caci am ajuns in situatia in care nu stiu ce sa mai fac? Pentru altii poate fi o gluma insa pentru mine e ceva serios si nu stiu cum sa o scot la capat... daca se poate asa ceva.
O iau cu inceputul ca sa pot sa va fac sa intelegeti cat mai bine situatia mea! Sunt baiat, ma numesc George am impliniti 18 ani recent si pot spune ca mi-a fost bine pana acum. Parintii mi-au oferit mai mult decat era nevoie, cu ei ma inteleg bine, de fapt cu mama chiar foarte bine, mai putin cu tata pentru ca din diferite motive personale nu detin nici un gram de afectiune pentru fata de el, anyway, la liceu totul e ok, am prieteni, am avut si prietena (va spun si de ce "am avut" si "nu mai am"), nu sunt un anti-social, stiu sa ma distrez si sa ii distrez pe ceilalti, sunt privit cu ochi buni de catre cei din jur, de invatat invat ca trebuie sa am si eu un viitor etc. etc... repet mi-a fost chiar bine!

Insa din pacate am o problema pe care multi adolescenti o au si nu stiu cum sa ma impac cu ideea ca probabil asa voi trai toata viata. Sunt homosexual! Mda... cam asta sunt!
Credeti-ma nu stiu, habar nu am, chiar nu pot sa imi explic de ce eu? Cum dintr-o data dupa varsta de 13-14 ani ajung sa imi placa baietii? Am stat si am analizat problema ani la rand in speranta ca poate, poate scap naibii dar mai rau se agraveaza. Cel putin in liceu cred ca nu a fost zi care sa nu fiu framantat de aceasta idee.
Am avut parte de o educatie de nota 10 pot spune, si in spiritul religiei am fost crescut indeajuns de mult incat sa cred ca exista EL si ne vegheaza dar tot nu imi pot explica de ce mi s-a intamplat asa ceva?!?
Din punct de vedere fizic nu o arat, nu ai sa ma vezi deloc efeminat la fata sau la gesturi, in fond pot sa o spun ca imi maschez orientarea sexuala destul de bine!
Fiind la un liceu de prestigiu doresc ca pe viitor sa fac Medicina. Am momente cand sunt impacat cu ideea ca "sunt ceea ce sunt" dar am si nenumarate zile negre in care ma gandesc ca din cauza asta mi se duce de rapa tot viitorul si Medicina, si prietenii si familia, asta fiind CEA MAI MARE TEMERE A MEA cea legata de cariera, cel putin in ultimul timp trec din depresie in depresie, pe care trebuie sa o maschez sa nu afle ai mei sau prietenii sau oricine altcineva. Nici nu am cu cine, si nici curajul sa vorbesc cu cineva, un adult de exemplu ca sa mai scap de o greutate de pe suflet, sincer as vrea din tot sufletul meu ca mama sa stie dar nu pot sa ii spune cand stiu cat de dezamagita va fi de mine, adica nu stiu cum va reactiona dar...
Prietena am avut pana mai acum 1 an jumatate, s-a despartit de mine din cauza ca devenisem distant fata de ea, efectiv nu mai cooperam deloc. Adica cel putin in vremea aia pe la inceputul liceului cand eram cu ea, socant eu eram indragostit pana peste cap de un coleg si prieten de liceu mai mare decat mine care nu banuia nimic (ma bucur insa ca a terminat a 12 sa nu-l mai vad).

Daca imi zice-ti vreo vorba buna va rog nu incepeti cu "Pune mana pe una si f***o si o sa iti treaca" ca mai mult ma enervez. Credeti-ma ca nu merge asa de usor. Cine nu stiu prin ce trec eu nu intelege cat de greu imi vine in unele momente sa trec mai departe.
Si ca sa fie pus capac la toate am mai inceput si scoala de soferi... cu un tip de vreo 30 de ani ca si instructor. El e foarte de treaba adica ce "povesti" am auzit despre instructori in general el e de nota 10 si la caracter si mai ales la partea profesionala. Toate bune si frumoase... dar daca nu m-ar mai alinta atat, pentru ca dupa cum v-ati dat seama a inceput sa imi placa de el, si dupa fiecare sedinta de conducere imi vine sa ma arunc de pe primul pod si sa ma duc naibii!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook