Hi there...
Well am 15 ani, si am un prieten cu un an mai mare decat mine.
Ideea e ca, ma place, il plac, si am ajuns si sa-l iubesc si el la fel insa parintii nu cred in iubire.
Am momente in care mama e de acord si ma mai "tachineaza" in momente de genul, si alte momente in care... e mai complicat, pe scurt zice ca sunt prea mica.
Ideea e ca nu m-am avantat chiar asa intr-o relatie, am analizat pasii pe care i-a facut cu mine, comportamentul si fiecare lucru spus de el.Nu a fost din prima data, dupa 2 luni de cand a inceput scoala usor usor a fost ceva.
Nu e genul ala de baiat care sa acorde importanta altor lucruri in afara de mine, e atent, si daca se intampla sa gresim ii arat si imi arata care a fost punctul care a declansat asta.
El... cum sa spun, s-a vazut cat tine la mine, m-a protejat si de alti baieti din clasa sau din scoala ca na... unii nu au bun simt si fac glume aiurite.Nu e tipul ala de baiat sa ma forteze sa fac ceva daca nu vreau, insa avem gusturi la fel, pana si profesorii il privesc cu stima intrucat pentru varsta lui e maturizat foarte tare, vede lucruri din perspective corecte si stie ce sa faca in anumite situatii.Niciodata n-a fost distrat pe o problema, sau orice altceva.
S-a vazut cand mi-a spus ca ma place si eu nu stiam ce simt, mi-a dat spatiu desi a suferit, a facut-o ca sa fiu sigura de ceea ce imi doresc si ceea ce vreau.
Pe scurt, nu e ca altii, e o persoana complicata pe care o inteleg, si sincer si eu sunt la fel.
Mama nu vrea sa stam imbratisati de exemplu la scoala, de teama sa nu atragem unele priviri 
Dar, cu toate asta, tot ceea ce facem la scoala e sa ne luam usor in brate in pauze, si apoi ne retragem vorbind, intrucat atat eu cat si el nu suporta sa fim in centrul atentiei, sau eventual ne tinem putin de mana, facem glume, radem ca oamenii normali.
Acum, am luat, am analizat toate metodele pe care le aveam in fata mea, si e vorba aia "iubirea nu are varsta". Doar pentru ca am momente in care timiditatea mea ruineaza tot, se vede asta si acasa unde parintii sunt putin suspecti.Nu vor ca eu sa sufar.
Acum, vreun sfat, ceva? Nu stiu daca ati inteles asa de bine, si imi pare rau pentru unele greseli gramaticale
Ordonare:
După relevanţă
Ce gandire infantilă! Intr-adevar iubirea nu are varsta dar e valabila oamenilor copți la minte. Care nu spun ca parintii nu cred in iubire, asa cum spui tu. Daca nu exista iubire intre parintii tai nici tu nu existai, sa pui asemenea intrebare.
Răspunde
Din dorinta de a te proteja, parintii tai iti ingradesc libertatea de a face propriile alegeri. Totusi, nu este vorba de ceva grav, asta e varsta primelor iubiri. Mie mi se pare ca procedati foarte ok amandoi, oricum sunt exagerati cei care se "saruta" pe holurile scolii de parca s-ar manca. Explica-le alor tai ca incepi sa cresti si ti-as sugera sa iti inviti prietenul acasa, pentru a-l prezenta alor tai. E foarte posibil sa-l simpatizeze, iar daca asta se intampla, lucrurile vor lua o alta turnura si vor aborda alta atitudine in ceea ce te priveste 
Prima dragoste e cea mai complicata.La un moment dat relatiile de dragoste se termina.Cel mai probabil va tine cateva luni.Parintii tai isi fac griji, e normal.Ei cred ca esti prea tanara sa ai parte de primul esec in dragoste.Ar tebui sa vorbesti cu ei si sa-i convingi ca mai mult decat iubit ti-e prieten.Nu il adu la tine acasa de pe acum.Mai lasa sa treaca un timp, poate asa parintii tai vor prinde mai multa incredere in tine si in el vazand cat de puternica este relatia voaatra.La un moment dat vor ceda.Un sfat...nu te atasa prea mult de el, te-ar putea rani.
Sunt de parere ca parintii tai inca te cred un copil imatur, dar daca dai dovada de maturitate si responsabilitate si in fata lor si daca le vei arata cat de mult tii tu la acel baiat si el la tine, desigur, atunci le-ai putea schimba parerea cu privire la a avea o relatie.Nu iti pot interzice sa faci un lucru care te face fericita.
Sper ca am ajutat cu ceva
O zi buna!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
