OPERA LUI MIHAIL SADOVEANU
In anul 1904 are debutul Editorial cu patru cărţi:
-- Povestiri,
-- Şoimii,
-- Dureri înăbuşite
-- Crâşma lui Moş Precu, fapt pentru care N.lorga numeşte acest an anul Sadoveanu.
Publică aproape 100 de volume, între care:
-- Floare ofilita(l905),
-- Apa morţilor(1911),
-- Neamul Şoimareştilor (1915),
-- Ţara de dincolo de negură (1926),
-- Hanu Ancuţei (1928),
-- Impărăţia apelor (1928),
-- Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1929),
-- Baltagul (1930),
-- Creanga de aur,
-- Locul unde nu s-a intamplat nimic(1933),
-- Fraţii Jderi (1935-1943),
-- Nada Florilor( 1951).
TEME ALE OPEREI LUI MIHAIL SADOVEANU :
(Universul literar)
Mihail Sadoveanu, Ceahlăul literaturii române, cum l-a numit Geo Bogza , Ştefan cel Mare al literaturii române cum i-a spus G.Călinescu, are o operă monumentală a cărei măreţie constă în densitatea epică şi grandoarea compoziţională.
1. Viaţa satului romanesc (tema spiritualităţii satului românesc) este principala temă a epicii sadoveniene, întrucât ţăranul român a fost principalul meu erou, mărturisea Sadoveanu într-un discurs ţinut la Academia Română. Ţăranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viaţă aspră ca şi meleagurile prăpăstioase pe care este sortit să trăiască (aşa cum ilustrează prozatorul în legenda de la începutul romanului Baltagul). Puternic individualizat în literatura romană, ţăranul lui Sadoveanu se particularizează prin câteva trăsături specifice: - ţăranul, ca păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale;
- ţăranii moldoveni sunt oameni blajini şi înţelepţi, cu un acut simţ al dreptăţii şi al libertăţii, apărători ai unor principii de viaţă fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;
- răbdători în suferinţă, ţin în sufletul lor dureri nestinse, se retrag în mijlocul naturii sau răbufnesc cu violenţă, împlinindu-şi dreptatea, menţinând nealterat sentimentul demnităţii umane;
- universul sufletului ţărănesc se compune din adevăr, dreptate, demnitate şi iubire pătimaşă: Fa-te şi tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade să te faci! Să nu răpeşti munca săracului (...), să nu-ţi baţi joc de nevoiaşul care varsă lacrimi pe brazdă (La noi în Viişoara);
- înclinaţia lor către confesiune, plăcerea de a povesti întâmplări din vreme adâncă.
Opere reprezentative: Povestiri - volumul de debut; povestirile in drum spre Hârlău, Păcat boieresc, Bordeienii din volumul Dureri înăbuşite, opere de maturitate de o reală valoare literară; Hanu Ancuţei, în care cele nouă povestiri ilustrează o lume arhaică, povestitorii sunt ţărani care retrăiesc întâmplări de demult,; din vreme veche'şi care au vocaţia confesiunii, plăcerea de a istorisi întâmplări petrecute în locuri specific sadoveniene: hanul, moara, crâşma; Baltagul, roman ce ilustrează viaţa arhaică, aspră şi plină de pericole a ţăranilor de la munte, oieri sau tăietori de lemne, care-şi duc traiul într-un spaţiu spiritual şi fizic asemănător celui dirl Mioriţa, conducându-sc după rânduieli nescrise, după legi şi credinţe strămoşeşti.
2. Spaţiul închis al oraşului de provincie, al târgului inert, care distruge puritatea sufletului omenesc:
- oraşul este un spaţiu mohorât, lipsit de vitalitate, în care se petrec drame cauzate de monotonia vieţii de provincie;
- personajele sunt slujbaşi mărunţi, meşteşugari, boieri fără vitalitate, care se mişcă într-o lume cenuşie, strivitoare de viaţă, ce sugerează platitudine spirituală;
- oamenii oraşelor sunt victime ale tristeţii, însingurării şi suferinţei provocate de eşecul spiritual;
Opere reprezentative: romanele Floare ofilită, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Apa morţilor, Haia Sanis. ,
3. Romanul istoric. Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric, ce ilustrează istoria Moldovei în trei etape: secolul al XV-lea (Ştefan cel Mare), secolul al XVI-lea (Ion Vodă cel Viteaz), secolul al XVII-lea (Ştefan Tomşa. Vasile Lupu, Duca-Vodă).
Mihail Sadoveanu reconstituie, în principal, două aspecte istorice:
- Epoca de glorie a Moldovei în care eroii sunt dominaţi de un profund sentiment patriotic, fiind conturaţi din acumulări de calităţi şi care. prin îmbinarea elementelor clasiciste cu cele romantice, devin personaje legendare. Ei sunt caracterizaţi de trăsături spirituale ţărăneşti, setea pentru adevăr şi dreptate, vitejie, curaj, putere de sacrificiu, dorinţă de libertate.
Opere: Fraţii Jderi, Neamul Şoimăreştilor.
Epoca de decădere jalnică a Moldovei, în timpul domniei lui Duca-Vodă, un despot lacom, egoist, impasibil la viaţa grea a oamenilor, necruţător şi rău, inuman, ducând o viaţa izolata din pricina firii lui închise, necomunicative. Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă are la baza construcţiei literare motivul străinului, care observă şi comentează cele văzute în timpul călătoriei sale prin Moldova (Montesquieu.- Scrisori persane; Vasile Alecsandri - Balta Albă).
. 4. Tema naturii se regăseşte la Mihail Sadoveanu în toate operele literare, nu numai în cele care descriu în mod special zone mirifice ale plaiurilor româneşti, de aceea prozatorul a fost supranumii poet al naturii. Trăsăturile principale ale aspectelor naturii ilustrate de, M.Sadoveanu s-ar.putea sintetiza astfel:
- frumuseţea şi armonia peisajului naturii mirifice româneşti;
- profunda comuniune a omului cu natura, care capătă diferite ipostaze aparte în proza sadoveninană:
-natura - loc de linişte şi reflecţie pentru om;
- natura ca stare sufletească, adică orice simţire, zbucium al sufletului uman se proiectează în natură şi prin natură;
- natura - refugiu al echilibrului şi libertăţii depline a omului;
- natura ocrotitoare pentru om, ferindu-l de violenţele existenţiale, apărându-l de pericolele ce i-ar putea distruge sufletul, simţirea.
Opera reprezentativă este Ţara de dincolo de negură, care ilustrează lumea mirifică, primitivă şi poetică a Deltei Dunării. Personajele sunt oameni cu patima istorisirii, a confesiunii şi au îndeletniciri singuratice: pescari şi vânători rămaşi etern credincioşi acestor tărâmuri. Lovinescu spunea despre lumea oamenilor şi a necuvântătoarelor ilustrate în acest volum că este cea mai înalta expresie a instinctului de sălbăticie.
Stilul. Cea mai uimitoare izbândă a lui Mihail Sadoveanu este aceea cu privire la limbă, spunea George Călinescu. Stilul sadovenian are câteva particularităţi din care reiese farmecul şi vraja pe care o degajă întreaga sa proză:
- solemnitatea este dată de epitete, comparaţii, metafore elogiative, de premărire a spiritului ţărănesc sau a trăsăturilor comparabile cu ale personajelor mitologice;
-arhaitatea — este ilustrată de folosirea arhaismelor fonetice, semantice şi lexicale (a se tângui pentru a se vâita, cetăţuie pentru cetate, lunatice pentru femei nebune, lăcaş pentru mănăstire etc.);
- muzicalitatea limbajului este ca o simfonie, o partitură intonată sub cupola lui Dumnezeu, auzindu-se lina jeluire a doinelor, viforul strigătelor de război,
larma petrecerilor cu vin şi lăutari, vaietele noroadelor învinse, dominate de poruncile aspre ale voievodului (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Timpul în care se petrec întâmplările, faptele din întreaga sa proză este un timp mitic, un timp al credinţelor strămoşeşti, într-o lume arhaică, primitivă, foarte puternic legată de natura înconjurătoare, un timp care se măsoară după semnele vremii, după superstiţii, după legi strămoşeşti nescrise, dur păstrate cu sfinţenie de generaţii şi transmise cu credinţă urmaşilor (Baltagul, Hanu Ancuţei). însuşi Sadoveanu plasează de multe ori întâmplările în vreme veche ori în vreme adâncă.

Fundita plz!
SimonaCristina întreabă:
Îţi mulţumim pentru răspuns!
Înainte de a confirma te rugăm să mai petreci 20 de secunde revizuindu-l. Din dorinţa de a avea o comunitate cât mai utilă şi cât mai plăcută te rugăm ca răspunsurile tale să respecte 3 reguli minimale:
- o exprimare corectă gramatical (toate propoziţiile încep cu litere mari şi se termină cu semne de punctuaţie, fără prescurtări de tipul "nush", "acm", "adik" şi fără dezacorduri flagrante).
- ne amuzăm, dar nu ne batem joc de ceilalţi;
- să lăsăm obscenităţile pentru cei mai puţin inteligenţi;
Îţi mulţumim din suflet pentru dedicarea şi implicarea ta
Comunitatea TPU
ATENŢIE! Postarea repetată de întrebări/răspunsuri ce încalcă regulamentul TPU va duce la suspendarea sau chiar la anularea contului.
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
ATENŢIE! Ai multe greşeli de scriere în postare. Dacă vei continua în acelaşi stil, contul tău va fi suspendat sau anulat
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.188.183.21) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Eşti sigur că doreşti să postezi acest mesaj şi îţi asumi toate riscurile?
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
95% din întrebările de pe TPU au primit cel puţin un răspuns