Imi terebuie niste poezii de chimie plizz

Poezii de chimie?

Se ia verbul"a iubi"
amestecat în părti egale
cu atomii rari, nevii
din consoane şi vocale,
se strecoară printr-o sită
de săruturi nerănite
se adaugă elită:
doar acizii din ursite
si-n mojarul vieţii slute
se piseaza miere nouă
se frămanta doruri multe
cu inimile amândouă
se iau firimituri de flori
se udă cu apă vie
şi apoi le tot strecori
amintiri să reînvie...


O, draga "Ester"!

O, dragă ester,
Cea cu miros de măr.
Tu eşti unica pe lume,
Dar mai rănit, pe bune.

Mai strecurat prin eprubete,
Adăugîndu-mi săruturi milimetre.
Prin atomii rari, nevii,
Ne-am comportat ca niste copii.

Ne frămîntă doruri multe
Cu dureri mărunte.
Cu inimile amîndouă,
Alcătuim o nomenclatură nouă.

Unindu-ne împreună,
Vom forma o reacţie de esterificare bună.
Astfel, prin incălzire,
Vom decurge pînă la slăbire
Si vom forma o nouă iubire.






Nu ştim nimic despre atom,



Doar… cât e învăţat de om.



Atomul este micul infinit,



De mic e mic, dar nesfârşit,



De toţi e sfârtecat un pic,



Şi laolaltă toţi au un nimic.



Ce este atomul bună oară,



Necunoscuta de la şcoală?



Sau e prezentul în mişcare,



În universul de la soare?



Atomul mic e în mişcare,



Şi în mişcarea de atomi,



Din mic de tot va creşte mare,



Cum creşte... mugurul la pomi.



Şi peân’ce-o fi… îmbătrâneşte,



Din mic mare creşte, creşte,



Până când plecând în trombă,



Va exploda într-o zi din bombă.



Cine şi-a permis măcelul,



De începu prăpeăd răzbelul?



Fost-a… test de avertizare,



Pentru omenirea viitoare?



Atomul e misterul omenirii,



În slujba marilor imperii!



Sau marile imperii plătesc,



Ca jertfă ţelul omenesc?



E întrebarea ce ne doare,



Dacă atomul este floare,



Ce aduce-un rău mai mare,



Sau groază… nimicitoare?



E micul blând nespus de tare,



Ce nu se vede în mişcare,



Dar are atât de mult de spus,



Că niciodată, nu va fi răpus.


Sper ca ti-am fost de folos Funda?