In afara școlii sunt vesela și vorbăreață, ma inteleg bine cu toata lumea dar la liceu nu ma pot adapta.
Parca nu sunt eu. Vreun sfat? (Am câteva prietene dar nu ajuta)

Eu, care nu sunt eu, se numește depersonalizare care este apanajul celor internați la psihiatrie și a agenților secreți și a altora care din varii motive funcționează cu o agendă ascunsă, cu o contabilitate, cu personalitate dublă.
Ai o șansă. Să joci teatru, iar din lumea ta specială să scrii acasă romane de premiul Nobel pentru literatură, și să simți ce a spus Eminescu.
Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece,
Dar eu rămân în lumea mea,
Nemuritor și rece.
Ei sunt din întâmplare (șansa, norocul) în acel liceu.
Dta poți fi din întâmplare, la întâmplare.
Dta poți să decizi că ești din proprie inițiativă cu sarcina să vezi să înțelegi ce vor ei.
Ve constata că toți.
Nu vor nimic.
Nu prea știu ce vor.
Se îndreaptă într-o direcție care nu duce prea departe.
Ai un avantaj enorm să nu fii ca ei.
Fă ceva cu el, asta este șansa ta în viață, pe care ei nu o au.
Curaj, că numai mâine nu-i poimâine.
Ai grijă ce faci azi, că ieri s-a dus.

Cu mâine zilele ți-adaugi,
Cu ieri viața ta o scazi.
( Băiatul ăla, care a cam chiulit la liceu, care a cam chiulit și la facultate, știi ce, acela seamănă cu tine, el a rămas în istorie. în literatură, ai și dta șansa să rămâi, scrie acasă, bune, proaste 1000 de cuvinte pe zi, le vei corecta mai târziu, așa spunea și Titu Maiorescu, scrieți băieți numai scrieți, care se putea citi și așa. Scrieți băieți, nu mai scrieți).