Iubirea este compusa din lucrurile mici si simple pe care nici nu le bagi in seama. Este in fapte, si nu in cuvinte. In priviri, in atingeri, in obiceiuri care se schimba pentru a se adapta la celalalt, in glumele pe care numai voi le intelegeti, in privirile acelea ce spun totul si nimic deodata, in favorurile mici care nu ti le cere, dar le faci pentru ca o sa-i faca placere.
Iubirea nu este gesturi grandioase, sau vorbe romantice - acestea inseamna mult prea putin, caci pot fi falsificate oriund e si oricand.
Iubirea consta in a fii fericit cand cel pe care il iubesti este fericit, si de a-i dori aceasta fericire chiar daca nu e cea mai convenabila pentru tine. A iubi inseamna a dori posesia, dar a da drumul cand iti dai seama ca cel pentru care ai sentimente nu vrea. A iubi inseamna a nu putea uri, a ierta, a face compromisuri. A iubi este atunci cand stai cu el sau ea pe canapea, cu telecomanda in mana, si desi nu faceti nimic deosebit, e un moment frumos.
A iubi inseamna a deveni o persoana mai buna datorita celui pe care-l iubesti. A iubi inseamna a-ti da o parte din suflet unui om, constient ca nu o sa i-o mai poti cere inapoi niciodata, chiar daca dai alta bucata altuia mai tarziu.
A iubi inseamna a fi posedat de prezenta celui pe care il iubesti, in lucrurile cele mai simple.
Iubirea este un daimon" spunea Platon. „Iubirea nu va pieri niciodata…" spune Biblia. Si totusi, dupa cate „cercetari" s-au facut, dupa cate definitii s-au dat, dupa cate poezii i s-au inchinat, nimeni nu stie ce e dragostea! Acel sentiment care inalta si coboara, care ucide si naste in acelasi timp.
Foarte multi scriitori au prezentat dragostea in operele lor. Cu toate acestea insa, ea e definita mereu la fel si intotdeauna diferit. Asta pentru ca nici un om nu poate exprima exact in cuvinte ceea ce simte, si pentru ca dragostea nu e niciodata la fel. Nu s-au facut inca cuvinte, nu s-au inventat inca leacuri, nu s-a gasit inca cheia care sa deschida secretul iubirii.
„Dumnezeu este iubire" spun crestinii. Tot ei, identifica iubirea cu focul, deoarece mistuie suflete, dar si iadul este reprezentat tot prin foc. Atunci, iubirea nu poate fii decat partea noastra divina care ne apropie si ne desparte de Dumnezeu la fel de tare si in acelasi timp.
Desi e o definitie cruda, Schopenhauer spune ca iubirea este doar o iluzie si ca femeile au fost create doar pentru „triumful speciei", ele dusmanindu-se, „deoarece au aceeasi meserie: dragostea". Deci, in viziunea lui, dragostea nu e altceva decat o meserie, care produce… lumea! Aceste cuvinte te fac sa te simti mic, foarte mic, de aceea oamenii prefera sa poarte in continuare valul Mayei, valorizand astfel iluzia in care traiesc.
In lumea noastra totul este imanent, totul este intr-o continua manifestare, si cred ca singurul lucru transcendent, care a reusit sa doboare toate barierele este dragostea. Acea dragoste in stare sa provoace razboaie, in stare sa omoare fara mila in atingerea scopului sau, sa mute muntii din loc si sa desparta ape in calea ei, da, acel „lucru" care iti da aripi, care sustine lumea, care o implineste, caci fara dragoste nimic nu e…
Dragostea nu e pacat, e iertare, nu e intuneric, e lumina, nici intristare, ci fericire, dar daca stii s-o gasesti.
Iubirea va naste o lume noua, fara dezastre si nefericire, o lume paradisiaca, caci vom invata sa-L iubim pe Dumnezeu, si atunci toate culorile pamantului se vor schimba si vom deveni iar noi…
funda?