În Italia s-au remarcat două şcoli: şcoala romană şi cea veneţiană.
Şcoala romană a dezvoltat conceptul componistic italian al secolului renascentist, prin compozitorii săi care au transformat muzica polifonică în muzică monodică, fundamentând noi genuri laice, precum cântecul de carnaval şi madrigalul
Principalul reprezentant al acestei şcoli este Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594), care a compus atât genuri laice, cât şi bisericeşti, cu predilecţie vocale, înlăturând melismele din compoziţiile
sale şi făcând trecerea de la gândirea polifonică la cea armonică. Renumita sa Missa Brevis, a fost considerată etalon pentru stilul polifoniei vocale religioase, în Italia, stilul palestrinian fiind definitoriu pentru această epocă istorică.
Şcoala veneţiană este reprezentată în acest secol de Cipriano da Rore – care introduce alteraţiile în sistemul tonal, de Giovanni Gabrielli (1557-1612) – care, reluând o veche practică a
instrumentelor în cântecele laice, a compus o parte introductivă la piesele corale, denumind-o simfonia. Tot în cadrul acestei şcoli a activat şi Adriaen Villaert.