Mereu am pus la suflet, sunt o persoana ce crede ca mai exista oameni sinceri, spera din suflet.
Am cunoscut un baiat in liceu, de fiecare data cand ne intersectam exista priviri si nu doar de prietenie, simt asta, am si comunicat prin mesaje. Insa totodata se plimba cu alta fata, eram la statie si el statea cu ea, se uita spre mine (eram cu prietena mea) si zambea. Simt ca ma place si eu il plac destul de mult, insa nu stiu ce sa cred.
Am si cazut jos in fata lui o data, ceea ce a facut a ras, nu a incercat sa ma ajute sa ma ridic.
Ce sa fac sa nu ma mai gandesc la el? De ce bunatatea strica? Mi-am dorit mereu sa am sufletul de piatra, sa nu mai simt, dar bunatatea mea castiga.
Ce sfat imi puteti oferi? Ce sa fac?

Am cazut pentru ca el erau cu prietenul lui, iar prietenul lui mi-a pus la față o haină, și nu vedeam pe unde merg, m-am împiedicat și am căzut ambii, iar el se râdea, și făcea glume proaste.
Nu îi este amică, se vede că o place, dar de ce mă face pe mine atunci să cred altceva, de ce? Să mă lase în pace, să nu se mai uite la mine când mă vede. De fiecare dată vin acasă, și simt că nu mai pot, că e prea greu să lupți singur, într-o lume fără suflet, unde sentimentele tale sunt călcate în picioare, și nu mai au nici-o valoare.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Poate si tu interpretezi privirile altfel. Sunt mii de cazuri in care dintr-o privire crezi ca te plece, dar nu e asa de fapt. Si eu cand merg pe strada ma mai mult la oamenii pe langa care trec, dar asta nu inseamna ca daca fac contact vizual cu vreunul il plac.
Daca nu e chimia pe care tu ti-o doresti, mergi mai departe. Nu are rost sa faci prea mult caz, esti tanara, ai viata inainte.

Răspunde

Raportează

Evaluează