Dap. Sincer inteleg perfect starea ta de spirit actuala.
Pff...si eu pe la vreo 10 ani am aflat ca, de fapt mai am o sora
Dar mai mica ca mine
Astfel fata aceea a devenit o sora vitrega pentru mine, datorita tatei.
Pfff, iar la varsta aceea... nu aveam nici un fel de sentiment. Nu stiam daca sa ma bucur sau nu.
Eh timpul a trecut. Nu l-am mai vazut pe tatal meu de mult timp.
(Tata si mama sunt divortati). Dar intr=o zi, apare el. Si am mers la reustaurant am stat la o masa si am inceput sa vb, sa ne cunoastem mai bine. Totul a mers ok. Pana mi-a aratat telefonul lui, iar uitandu-ma pe el, am vazut niste poze cu o fetita (intr-adevar, frumoasa, tot ce vrei.) iar acea persoana era sora meah. Si a inceput sa-mi povesteasca cum a fost la premierea ei, apoi cum s-au reintalnit ei 2 la mare, etc. Mie in momentul acesla mi-au dat lacrimile. Pana atunci tatal meu nu a dat nici ochii cu mine (in atatzia ani), nici nu stia ca exist, dar in schimb "cu soramea" de cate ori avea ocazia.
Pe ea o lauda, iar pe mine nu. M-am simntit chiar ff prost.
Si totusi nu am putut sa o urasc! Dar atunci pentru prima data a inceput sa ma intereseze existenta ei, ca pana atunci eram chiar indiferenta, asa cum esti si uh.
Tata a plecat. Din nou...
A mai trecut un an.
Sincer dupa atata timp, desii stiam de ff mult timp de existenta ei, am inceput sa-mi doresc cu adevarat s-o cunosc.
Am 15 ani La varsta aceasta consider ca ar fi si culmea sa nu-mi cunosc sora!
Dar motivul adevarat este urmatorul:
Ea acum are 10 ani. Si sufera pentru tatal meu. Fiindca a lasat-o de izmeliste la fel ca pe mine (de fapt la 10 ani a fost chiar ultima data cand l-am vazut. iar dupa atata timp ne-am revazut anul trecut) Si stiu cum e! Stiu ce inseamna sa te simnti singur!
Iar acest sentiment parca ne leaga. Cel putin asa simt eu.
Ea oricum are familia ei. Mama ei s-a recasatorit (dupa ce s-a despartit de taicamiu)
Mama meah nu. Si totusi am un frate (mai mare).
Intr-un fel tot ce simnti uh e normal.
E normal sa nu simnti nici un fel de interes pentru ea.
Adica e un strain! Daca stam sa ne gandim.
Daca uh ai vedea o fata pe strada cu 10 ani mai mare decat tine, ti-ar starni vreun interes?! Nu cred! Ar fii doar o simpla persoana.
Deaceea te simnti indiferenta. Deoarece pe acea persoana nu o consideri parte a familiei tale.
Iar mama tah vorbeste probabil doar ca sa te informeze.
La fel a facut si tatal meu.
Intr-una vb despre "sora-mea". De parca pe mine ma si interesa.
Dar mnah, asa sunt parintii.,
Dar nu-ti face griji! Schiimba usor si discret subiectl si parintele uita! Trebuie doar sa te pricepi la abureli. Nu trebuie neaparat sa te certzi cu ei\
Sincer te inteleg. La fel ca tine n-am fost nici furioasa, nici dezamagita, poate un pic uimita la aflarea acelei vesti.
Dar dupa 5 ani chiar m-am obisnuit cu ideea!
Si acum sincer, fara sa vreau chiar tin la persoana aceea!
Chiar daca nici macar n-o cunosc. Fiindca exista acea legatura...
care n-o simnti acum, dar crede-ma ca-n timp o vei simnti si uh.
Eh, cam atat.
O zi buna! :-H
Andreiu201 întreabă:
Andra0987654321 întreabă: