Mie imi plac foarte mult animalele si ma atasez in cateva secunde de orice misca...si in unele(mai bine zis toate)cazurile si de jucariile pufoase si cate o data sunt ipohondra.imi e mila de animalele fara casa sau cele care sunt lovite triste si incep sa plang la fiecare animalut pe care as vrea sa il iau acasa da nu ma lasa bunica... uneori ma supar foarte tare si pe sora mea ca imi arunca jucariile pe jos si tot timpul mi-e frica sa nu ma imbolnavesc eu sau animalutele mele. practic mi-e mila de orice misca sau nu si mi-e frica sa nu fac vreo depresie sau ceva de genu. credeti ca i ceva rau?

P. S. am deja 15 ani si dorm cu jucarii in pat...chiar daca is destul de mari si is vreo 5... abia mai am loc de ele... i rau?

Nu daca sunt ingrijite igienic si nu exagerezi stand foarte des cu mana pe animalutele tale...

Nu atata timp cat nu exagerezi si esti constienta de ceea ce faci; si fata mea este cam la fel.

Nu este ceva rau sa ai un suflet bun, un copil care iubeste animalele nu va putea niciodata sa faca vreun rau unui semen de-al sau, pe cand unul care nu le iubeste, le loveste, da...ba chiar ar putea deveni un viitor criminal, violator, hot.
A avea un suflet bun este privit ca ceva rau/prost/fraier/negativ de societatea secularizata/ateizata/fara Dumnezeu din zilele noastre, care are cu totul alte "valori" drept modele, incepand cu individualismul/egoismul/pacatul/nesimtirea/tupeul/rautatea-asta se "propovaduieste" tinerei (de)generatii de catre "tendintele modei" in materie de viata.

Poti sa-ti faci si o cariera din slabiciunile tale. Poti de exemplu sa inveti sa devii medic veterinar si sa vindeci multe sufletele dragi tie.

Atata timp cat esti constienta de ceea ce simti nu-i o problema, iar cu mila pentru animalele fara casa asta dovedeste ca ai un suflet mare si bun