Nici macar nu stiu cum sa incep.:-|
Sunt foarte trista de la un timp desi am 11 ani si stiu ca la varsta mea ar trebui sa fiu plina de viata, dar este cu totul si cu totul opusul.Eu una (din spusele celorlalti) nu mai sunt un copil.Gandesc foarte matur si inteleg foarte multe lucruri.Simt ca traiesc intr-o lume a mea.Multi din jurul meu nu ma inteleg si asta ma deranjeaza.Nu ma asculta nimeni.Intotdeauna sunt trista si lipsita de viata.As iesi si eu pe afara cu prietenii dar acestia nu sunt prieteni adevarati. Timpul mi-l omor cu calculatorul.Intotdeauna sunt "atacata" de persoane si tot eu sunt de vina (asa crede ei). As vrea sa ma schimb desi am incercat de N-ori. Vreau sa-mi "reiau" viata mea de copil.Nu stiu ce sa mai fac. M-am saturat sa stau inchisa in mine.Imi vina cateodata sa urlu in gura mare cat de nefericita sunt.Parintii mei muncesc si nu au multe zile libere, iar atunci cand sunt liberi nu pot sa discut cu ei deoarece au foarte multa treaba in gospodarie si ma enerveaza faptul ca atunci cand nu le ajunge timpul pentru a termina treburile si eu ii intreb ceva imi raspund foarte rastit si ii inteleg (un pic) pentru ca nici ei nu ar vrea sa tipe la mine.Nervii omoara omul! Asta e.

Vreau diferite idei. Ce pot sa fac pentru a ma distra? Nu stiu ce sa fac.Sunt disperata.Cateodata as vrea sa dispar de pe fata pamantului.

Stiu cum te simti.Asa sunt si eu.Si eu eram o persoana matura inca de la 11 ani.Si eu vroiam macar o prietena adevarata cu care sa ma distrez, dar cu timpul am descoperit ca e greu sa gasesc o astfel de persoana si nici nu pot impune lumii sa fie ca mine, matura.Am invatat sa caut fericirea in alta parte.De exemplu eu sunt o persoana talentata si cand sunt trista ma refugiez intr-o lectura, in compunerea unei poezii, in pictura, in cantec, etc.Ar trebui sa incerci si tu. Daca ai inclinatii artistice vei constata ca atunci cand realizezi ceva te vei simti implinita.Deasemenea la varsta ta nu trebuie sa neglijezi copilul care inca se ascunde in sufleatul tau. Din cand in cand suna o prietena si iesiti la plimbare prin parc, la un suc, discutati subiecte comune si amuzativa de situati banale.Chiar daca gandirea ei nu e la fel de matura ca a ta, vei descoperi ca ea poate sa trezeasca copilul din tine pentru cateva clipe.

Dar eu la 11 ani aveam o multime de prietene.Nu cred ca tu nu ai.Nu conteaza cum gandesti, trebuie sa ai macar o colega mai apropiata cu care sa vorbesti si sa iti petreci timpul.Si daca nu ai, cauta o prietena pentru a nu te mai simtii singura.Cand stai in casa deseneaza, asculta muzica ta preferata, joaca-te cu papusile[cu toate ca nu cred ca mai faci asta], citeste o carte pentru varsta ta, scrie poezii daca te pricepi, picteaza, fa-ti curat in camera, fa-ti conturi pe diferite site-uri pentru varsta ta si umple-ti timpul acolo, fa parada modei prin casa si cu ocazia asta descoperi ce haine mai ai, combina hainele pentru tinute reusite etc.
Ai o varsta foarte frumoasa, nu o lasa sa treaca pur si simplu.Mai tarziu vei regreta ca nu ti-ai trait copilaria cand era timpul ei.

Am trecut si eu prin lucrurile acestea. Aceasta a fost si viata mea pana anul acesta. Eram mereu trist, introvertit, in lumea mea. Nu eram nici copil dar nici adult. Si nu puteam sa inteleg de ce gandesc asa diferit de unii si de ce nu pot avea prieteni pentru ca avem cu totul alte preocupari. Incearca sa iti dai seama ce vrei de la viata, cauta sa ai niste pasiuni, cauta sa fii mereu in preajma celor care te fac sa te simti bine, asculta muzica optimista. Cel mai important este sa iti gasesti niste prieteni cu care sa mai iesiti afara. Trebuie sa mai existe jocurile copilariei pentru voi, e mai important asta decat internetul. Fiti copii! Eu am pierdut oarecum etapa asta si regret foarte mult.

Incearca sa fii optimista, sa te bucuri de orice raza de soare, de orice fulg care se aseaza pe fata ta, iubeste natura, simte viata. Trebuie sa incerci sa gasesti o explicatie la orice nefericire si sa inveti ceva din fiecare. Trebuie sa mergi mai departe. Suferi un timp dar dupa asta trebuie sa te intareasca.

E foarte bine ca iti intelegi parintii. Multi copii nu o fac. Mai sunt vorbe spuse la frustrare dar ei ne iubesc, vor face asta mereu chiar daca nu realizam uneori.

Capul sus, de abia peste 4-5 ani vei da de adevaratele greutati in viata si atunci va fi doar inceputul. Hai sa ne gandim: tie de fapt nu ti lipseste mai nimic, poate doar afectiunea unui grup de prieteni! Chiar daca ei nu te apreciaza, impunete, fa propuneri pentru diferite activitati, discuta despre filme, muzica sau moda, cere le unele sfaturi. Tu spui ca esti nefericita? Nici nu ai motive! Ieri ma uitam la un documentar la tv despre copilarie in Uguanda(africa). Copii care mor de foame(subnutriti), care sapa in pamand cu mainile goale uneori cate 25-30 min sa poata scoate 250ml de apa(noua ne e lene sa mergem si pana la frigider uneori), copii care de 10 ani care sunt obligati datorita traiului greu sa munceasca cot la cot cu parintii lor pentru 2 dolari sa poata avea ceva pe masa a doua zi. Copii care nu au vazut niciodata un televizor(ce sa vorbim de internet ). Intradevar acestia sunt copii nefericiti, nu tu! Spui ca ai inceput sa gandesti matur, ca nu mai gandesti ca un copil? Pai, atunci gaseste solutii la criza asta prin care treci! Fi fericita! Capul sus!

Trebuie%2

Mie nu mi-a postat raspunsul intreg