Foarte interesantă experiența ta. Cum eu sunt genul de persoană care se comportă ca și colegul tău, iar timiditatea mă distanțează mai mereu de ceilalți, pot zice că ți-aș putea oferi un răspuns asemănător cu cel pe care ți l-ar da el.
Așadar, nu te sfătuiesc să-l abordezi direct. Va fi copleșit de emoții, va părea depășit de situație, și astfel va căuta să te evite. Dacă tot sunteți colegi, încearcă mereu atunci când vine vorba de realizarea unui proiect pe grupe, de rezolvarea unui subiect în comun, de o temă, să îl întrebi dacă ar dori să îl ajuți cu ceva, să facă acel proiect sau acea temă alături de tine, și în modul acesta, treptat-treptat, va conștientiza că în persoana ta nu găsește doar o simplă colegă, ci și o prietenă de încredere, iar în modul acesta vă veți apropia. Atenție însă, totul trebuie făcut pas cu pas, astfel încât nici colega ta să nu aibă cumva vreo nemulțumire că i-l furi, chiar dacă dă senzația că nu-l agrează prea mult, și nici el să nu-și dea seama că îl vrei cât mai repede. Cu timpul îl vei convinge din ce în ce mai mult că te merită, iar în final satisfacția va fi cu atât mai mare, chiar dacă, repet, vei avea ceva de muncă.
Mult succes!
Eu zic sa vorbesti cu el si sa spui ca il placi, poate vei avea de castigat, nu se stie...
Eu pot să-i spun, dar mult mă îngrijorează faptul cum el va proceda, cum vor reacţiona colegii. Avem colegi care se rîd de dînsul pentru că e timid, că nu a sărutat niciodată vreo fată. Şi dacă vor afla că cea mai buna elevă s-a îndragostit, atunci se vor mira, mă vor discuta.Atunci şi mai mult voi suferi! Dar oricum mersi pentru sfat!
DAR EL STIE LUCRUL ASTA? DACA NU, SPUNE-I, CINE STIE? La 17 ani te vindeci de o dragoste prin alta!