Nu m-am simțit niciodat iubită de părinții mei și abia acum, la 20 și ceva de ani mi-am dat seama că mi-a lipsit asta. Am fost mereu un copil perfecționist. Și la bac am luat 10 și nu m-a felicitat nimeni. Am terminat facultatea, am serviciu stabil, în plus mai fac și alte chestii din domeniul artelor care îmi aduc bani și mă întrețin singură. Am un tată violent și o mamă care nu mi-a arătat niciodată că îi pasă de mine. Toți mă critică, îmi spun că nu sunt bună de nimic, parcă ar complota în mod intenționat ca să-mi ducă la pământ stima de sine. Am ajuns sa fiu depresivă, să plâng mereu după iubire și apreciere. Nu e suficientă iubirea din partea prietenului meu pentru că eu vreau întâi de toate să simt că am părinți și că se bucură că mă au. Dar sincer, ei nu merită un copil așa cum am fost eu. Meritau unul care să le facă probleme, poate pe acela îl iubeau mai mult. M-am gândit de atâtea ori să mă sinucid pentru ca devine sufocant pentru mine și nu mai pot din cauza durerii sufletești. Încerc să îmi alin tristețea mâncând dulciuri, dar vreau să mă las... nu am cu ce să umplu acel gol, mă simt singură pe lume, a nimănui... Am mers și la psiholog, nu are niciun efect pentru că efectiv simt că vreau să fiu apreciată și iubită și nu sunt. Ce sfaturi îmi dați?

O să îți spun de la mine.
Dădeam o consultanță unei tinere de nota 10, ca tine.
Din când în când sărea la mine fără motiv.
- Mă credeți așa de proastă?
-?
Ca să aflu într-un târziu tot de la ea.
- Mama și tata din proastă și tâmpită nu mă scot.
Nu ca să mă laud. Mi-am educat copii prea puțin, spun eu. Dacă aș putea retrăi acel timp, m-aș ocupa mai mult de ei.
Dar i-am încurajat cât am putut când a fost nevoie.
O dată eram două familii împreună,. fiecare cu copii ei.
Și așa s-a întâmplat că în urma unui mic episod, o performanță mică, dar semnificativă, tatăl din cealaltă familie să se adrezeze unuia din băieții mei, așa.
- Foarte bine, 10 puncte.
- Nu, nu! Tata dă două zeci!
Iubirea nu poate fi nici negociată, nici forțată, nici cea parentală pentru copii.
simt că vreau să fiu apreciată și iubită.
Să disecăm.
De iubire, apreciere afecțiune avem nevoie toți. Puțini sunt cei ce se simt bine singuri.
Am găsit o idee, pe care am învățat-o. Singurul mod în care poți învâța să iubești, este să fii iubit. The only way one learn to love is by being loved.
Așa că unicul mod în care poți schimba situația atât timp cât mai conviețuiești cu ei, este să le arâți că TU îi iubești pe ei. Poate se vor schimba, poate nu. Acordă-le această șansă.

1. Fa o vizita la un spital de oncologie pediatrica si ai sa vezi copii cu probleme grave, care si-ar dori doar sa mai traiasca putin.

2. Fa putin voluntariat! Daca te intereseaza, eu impreuna cu o echipa de medici/colaboratori consiliem mamele in criza de sarcina, cele care vor sa faca avort.
Trebuie sa cauti o misiune, ceva mai presus de bani, relatie, parinti, in care sa stii ca faci diferenta in viata cuiva.

3. Unii copii se nasc in Korea de Nord,...
Nu alegem unde ne nastem, sau ce parinti avem. Trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe, cautand bucuria in alte activitati care iti dau satisfactie. Altfel, nu vei realiza si nu te vei bucura de nimic pe deplin, deoarece vei tot face analiza referitoare la acele lucruri si parintii tai.

S-ar putea ca ei sa nu se schimbe asa cum iti doresti tu, niciodata. Nu au facut-o pana acum, poate nu o vor face nici pe viitor.
Dar tu ce faci? Ramai axata pe acest lucru care te afecteaza?

TIC_TAC..., viata e scurta, nu o irosi pe ceva ce nu poti schimba/influenta.

Mai fa sedinte de terapie, cauta un psiholog care sa te ghideze sa te concentrezi pe alte aspecte unde, din ce zici, ai avea abilitatea sa faci performanta!

Succes!
"Astazi este cuvantul invingatorilor. Maine este cuvantul si expresia ratatilor"

DECI FA UN PAS SPRE BINE CHIAR ACUM, CHIAR ASTAZI.

Bravo! Cred ca unul dintre cel mai greu pas de facut a fost sa scrii ceea ce simti aici, sa impartasesti cu noi aceasta tema a sufletului tau si sa vezi ca nu esti singura ce se afla intr-o astfel de situatie.
La mine e doar cu tatal meu, ce nu dadea 2 bani pe mine, doar ca cu timpul asa am inceput sa fac si eu, sa nu dau 2 bani pe el.
Sfatul meu e sa te inconjori de oameni ce te iubesc asa cum esti, asa o sa ajungi sa scapi de acel sentiment de singuratate.
Incearca sa iti cumperi lucruri ce te fac sa te simti bine si sa te inconjori si de ele, gen imbracaminte(https://www.redbubble.com/......mapow/shop tablouri, poate chiar un animal de companie.

Buna! Eu Am 34 de ani. stiu perfect prin ce treci și te înțeleg.
Când eram mica, maică-mea zicea mereu, eu te M făcut eu te omor.nu ești buna de nimic.mai bine muream la naștere sau te aruncam pe geam ..deci?
M au durut foarte mult astea...dar m-am vindecat, spunându-mi cât sunt de valoaroasa și ce pot face. sfatul meu pT tine este următorul :iubește te in primul rând pe tine, apreciază te mult și muta te de la ai tai.fa ți un rost in viața nu i lasă sa te tragă in jos vei regreta.te pup!?