Nu vreau sa ma plang dar viata mea a devenit asemenea unui film de drama.Acum 3-4 ani eram o fetita vesela, mereu cu zambetul pe buze, rasfatata si inconjurata de familie si prieteni.Desii parintii mei s-au despartit de cand aveam 2 ani iar eu am ramas cu mama si cu sora mea mai mare, nu imi lipsea nimic si primeam tot ce imi doream. Legatura cu tatal meu e una foarte slaba poate si din motivul ca el sta in alt oras.Insa totul a inceput acum 3 ani cand mama a plecat in strainatate si am ramas cu bunica ( sora mea fiind plecata la prietenul ei si venind acasa cand acesta pleca pe vapor ), la inceput mi-a fost cam greu sa trec peste plecarea mamei dar cu ajutorul surorii, bunicii si prietenilor mei am reusit.In primele zile mi-a fost greu deoarece abia ma mutasem in orasul in care stau in prezent si nu cunosteam pe nimeni, insa in scurt timp au aparut in viata mea persoanele pe care le-am considerat simplu 'cele mai bune prietene' care m-au ajutat sa trec peste multe.La scoala pot spune ca m-am integrat repede, chiar daca la inceput nu suportam pe absolut nimeni din acea clasa, si chiar de curand am fost votata miss popularitate.Insa am realizat cat de greu imi e cand mai aparea vreo sedinta cu parintii ori un simplu spectacol, iar la mine venea ori sora ori de cele mai multe ori scaunul era gol..Insa lovitura suprema a fost moartea bunicii mele care a avut loc acum 4 luni.Si practic am ramas singura (sora mea fiind plecata) il mai aveam doar pe Roofy catelul meu.Am uitat sa mentionez ca in acesti 3 ani mama nu a venit deloc desii trebuia sa vina in concediu dar nu stiu ce s-a intamplat la firma si a trebuit sa amane biletul, stiu ca nu e vina ei dar imi este foarte greu.Am incercat sa imi ocup tot timpul pentru a uita de toate,si am reusit, m-am inscris la cursuri de germana, am intrat in echipa de majorete a scolii si multe alte activitati.Acum si 'cele mai bune prietene ale mele' am realizat ca sunt niste scorpii.Am ramas cu fetele de la majorete si probabil ca si cu niste baieti care mi-e teama ca ma cred doar o 'puicuta buna'.Am inceput sa am si probleme cu diriginta si cativa profesori din cauza iubitului meu drogat si idiot(fost) desi mi-am mentinut notele mari.
Si iata ca acum sunt singura,cu parintii divortati,tata in alt oras iar mama in strainatate, sora plecata, fara bunici(caci bunicile si un bunic mi-au murit iar celalalt bunic este vitreg)iar cu rudele nu sunt genul sa tin legatura.Am ramas doar cu un catel batran care mi-a dovedit ca el ma iubeste cu adevarat.
Intrebarea mea este:Sunt singura intr-o situatie de genul? Stiu ca sunt multi copii cu parinti in strainatate, dar care ii viziteaza, ori au bunici sau rude apropiate.
Eu nu am patit asa ceva, dar din cate vad tu chiar ai fost o rasfatata, si viata te-a lovit din plin, cu o lovitura cam aspra dupa parerea mea 
Nu trebuie sa te dai batuta, nu esti singura..adica mama si sora ta inca te iubesc si de acolo de unde sunt vor sa te protejeze si sa iti fie bine. Ai grija de tine si in ce grupuri intri, sa nu o dai in bara, pentru ca in momentul de fata iti va fi mult mai greu sa te ridici. Pastreaza secretele numai pentru tine si nu te mai baza pe prieteni care mereu or sa te tradeze. In legatura cu baietii, daca intalnesti un tip de treaba care iti place, nu ai nimic de pierdut sa fii si tu fericita macar pe planul asta. Bafta si iti doresc sa treci peste toate cat mai repede! 
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu știu cum ți se va părea... Dar eu cred ca singuratatea este pentru un scop. Din experiența o spun. Si mama mea era plecată in străinătate si eu am rămas acasa cu tatăl meu si doi frați. Si aveam si multe rude apropiate. Toți ma iubeau enorm, dar eu parca ma simțeam tot mai singura..., tânjeam după un prieten adevărat, cu mulți au. Dar apoi mi-am aflat scopul... Sa ma apropii (sa il cunosc mai bine, sa il iubesc mai mult, sa il slujesc) de Creatorul meu, Tatal Dumnezeu. Si El a umplut acel gol din inima mea. 
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
