Nu vreau sa vad raspunsuri de genu alti nu au ce manca, vorbeste cu ai tai bla bla bla sau mergi la psiholog AM MERS LA 4 psihologi si e foarte plictisitor si inutil

Nu am prieteni si nici nu pot sa imi fac daca ies afara din casa ma simt rau si vreau sa ma intorc, la scoala am incercat sa imi fac prieteni dar am fost respins si m.am batut cu un baiat



planul meu era sa termin medicina si sa scap sa plec undeva unde pot sa fiu acceptat dar nu pot pur si simplu simt ca lumea asta nu este pentru mine, ma simt singur chiar daca sunt cu cineva iar asta doare foarte tare



nu mai pot sa fiu fericit chiar daca primesc ceva pe care il voiam nu ma pot bucura totul e plictisitor zambesc doar pentru a nu parea ciudat



am un fel de anxie sociala am impresia ca oameni se uita la mine, ca rad de mine

abia reusesc sa ma ridic din pat ca sa ma duc la scoala nu mai are nimic sens nu mai este nimic important am momente in care ma simt ca un spectator parca doar privesc iar corpul meu se misca singur



am impresia ca tot ce fac este inutil si ca chiar daca o sa ajung sa fac ce vreau o sa mor din vina unei boli sau injunghiat ceva, am impresia ca e ceva, un gol in mine care se intinde dar imi dau seama ca aceasta senzatie este data de singuratate



stiu ca sunt penibil ca scriu asta aici dar asta este ultimul meu strigat de ajutor

Pai, ai fost la cine nu trebuie, de aceea nu a dat nici un rezulktat si nu s-a imbunatatit nimic, tu nu aveai nevoei de psihologi in situatia in care esti, ai nevoie de un psihiatru si de medicatie adecvata!
Si chiar nu glumesc!

Si eu am fost in situatia ta pana am inceput sa cred in mine si mai ales in Dumnezeu poate ca nu ma crezi nici nu-mi doresc asta daca o faci o sa fie pentru binele tau alegerea e a ta. Vrei un raspuns la aceasta intrebare? Credinta este raspunsul pe care-l cauti.

Ai fost la 4 psihologi si nu ti-a spus nici unu dintre ei ca suferi de depresie? Unde au facut aia facultatea? La Spiru?

Problema existentiala se rezolva simplu: Hristos. Trebuie sa-L iei in serios daca vrei sa vezi ce inseamna Viata. Fa-ti un program de rugaciune, spovedeste-te, impartaseste-te, mergi la Sf. Lirurghie si inceteaza sa-ti mai plangi de mila.

Si eu sunt aceeasi situatie, doar ca parca nici de asta nu prea imi pasa. Iar eu cand ii spun mamei ca vreau la un psiholog sau ceva de genul, ma mai ia si la misto. Eu m-am obisnuit, sincer. La liceu sa nu fiu bagata in seama niciodata. Pe langa ce ai scris tu mai sus, parca atunci cand ma apropii de persoane sa vorbesc cu ele, nu stiu cum sa fuga de mine. Dar serios acum. Nu miros, nu-s nici chiar asa urata. Nu stiu. Cred ca daca as incepe sa vorbesc despre toata viata mea plictisitoare, fac romane intregi, pentru ca nici nu mai am chef sa dorm. (iar mie imi place sa dorm!)