Oameni buni, toate ca toate da dc cu timpu dispare dragostea? Raspunsuri serioase filozofice...

De filosofat iti pot umple pagina, important e sa si intelegi.

In primul rand, tema se trateaza incepand cu o definite. A cui? A dragostei. Exista? Eu nu prea cred, asa ca e foarte greu sa raspunzi.

Daca prin dragoste, intelegem
-platonicitate, adica o dragoste pura, ca de prieteni, atunci ori rezista, devenind o legatura puternica, ca intre 2 oameni sinceri si luptatori ce isi mentin prietenia si se respecta; ori, avand un grad mai mare de superficialitate, se estompeaza. Depinde cat de aprig esti sa ai acea persoana alaturi, cat de apropiata o simti, cat de des tineti legatura, etc.
-familie, atunci aceasta legatura de sange, chiar prin instinctul de perpetuare, e ceva ce de obicei dureaza. Nu in toate familiile exista dragoste, dar daca exista, n-are cum sa dispara. E printre unicele sentimente neconditionate, si deseori prin actiunea constiintei cel putin, nu dispare.
-pasiune, atunci cel mai probabil, se duce. Acest impuls primar al corpului apare fulgerator si se foloseste de tot ce avem in noi. Dar cum astea se schimba... de exemplu, simti o atractie puternica fata de X, in principiu pentru ca e asa, asa si asa (adica ori de o infatisare apetisanta, ori de un mister seducator, etc.). E ceva ce vine hormonal, si dispare, la fel cum dispare o boala. Ori te plictisesti pana la urma de aceasta 'infatisare', ori acest 'mister' iese prea mult la lumina si nu mai pare asa interesant. Aceasta pasiune, se numeste pasiune tocmai prin faptul ca se consuma.
-experiment, adica precum 2 tineri ce vor sa incerce iubirea, si se autosugestioneaza, ori imita un comportament de genul, ori pur si simplu sunt curiosi si se autotesteaza, e discutabil. Uneori, experimentul devine o capcana si simti ca ti-ai lasat prea mult garda jos, astfel incat ajungi sa simti o iubire gen dependenta, ori experimentul esueaza si doar dai impresia ca ai iubit, ca ai incercat...
-veridicitate, adica da, exista si acel sentiment care le imbina pe toate. Dorinta de inceput nou, de gasire a sufletului pereche; pasiune obsesiva, cand il/o vezi doar pe el/ea; acea prietenie sincera, respect, legamant puternic, care nu se tradeaza intentionat; acel instinct familial de a-l/a-o apara... e ceva foarte rar, pentru ca sufletele pereche rareori se gasesc, la cat de vasta e lumea. Si asta e o implinire a sufletului, astfel incat nu dispare, si nu poti s-o uiti. Exista, crede-ma, si iti spun din experienta proprie. Nu ma laud, dar ma simt surprinsa sa vad ca mai exista putina omenie in lumea asta. Genul asta de iubire atrage dupa sine, credinta.

Dar desigur, iubirea mai poate fi confundata si cu altele, ca de exemplu dependenta dupa ceva ce ni-l oferea persoana respectiva - bani, cadouri, afectiune, siguranta, etc, ori o atractie sexuala puternica si mult orgoliu implicat, ori insusirea acelei persoane ca o proprietate a sinelui, ori obligatie, ori mai multe... astea, nu e sigur cat rezista.