Pentru a-ti da seama cat de mult o persoana iti pote schimba viata, trebuie sa stii ce e iubirea. Iubirea nu are definitie. Se simte. Este simpla, dar totusi, foarte complexa si nu o putem intelege in totalitate. Iubirea ne aduce mai aproape pe noi, oamenii…care nu fugim in aceasta viata decat dupa bunuri materiale. Ne nastem, crestem, invatam, lucram, imbatranim, ne dam seama apoi ca mai avem putin si se termina tot si realizam ca viata noastra a fost efectiv in zadar. Nu am facut nimic. Am muncit o viata intreaga pentru a ne asigura un trai decent…am trudit o viata intreaga doar pentru a strange resurse care ne asigura supravietuirea. Iubirea…este singura fericire adevarata. Nu poti compara fericirea pe care o ai in suflet atunci cand stii ca cineva te iubeste si nu te lasa niciodata. Iubirea e singurul sentiment ce ne coloreaza viata. Iubirea e singurul sentiment care ne face sa fim diferiti. Iubirea nu tine de supravietuire, dar este totusi un ideal. Iubirea e instinctuala dar si rationala. A iubi cu adevarat inseamna sa iubesti si rational si instinctual. Si astfel, o persoana, poate ajunge sa ne faca fericiti. A fi fericit inseamna a zambi, a uita de griji …cel putin o parte din ele. Fericirea este idealul nostru.
Imagineaza-ti viata fara iubire, fara persoana care o iubesti. Vei realiza ca viata nu este decat o agonie, in care incerci sa lupti pentru a supravietui. Cei slabi sunt eliminati din aceasta societate. Nu este corect…cei slabi nu sunt protejati, asa cum ar trebui.
Deci, in aceasta viata, cu siguranta, iubirea ne poate face fericiti. Un zambet as vrea sa imi mai vad pe chipul meu. Sa schitez din nou un zambet. Sa rad…vreau sa mai rad. As vrea sa imi dispara acest negru din fata ochilor mei. As vrea, sa nu mai plang. As vrea sa pot fi mai puternic. As vrea sa nu mai vad lacrimi care imi curg pe fata …lacrimi amare. As vrea sa nu mai stau si sa ma gandesc ca am pierdut. As vrea sa stiu ca totul a fost o greseala. As vrea sa nu fi fost judecat pentru ca iubesc. As vrea sa pot scapa din aceasta capcana. As vrea sa pot fi din nou liber. As vrea o noua sansa. As vrea sa o am din nou. As vrea sa o am…pentru a putea trece peste momentele grele cu care ma confrunt…sa imi gasesc fericirea din nou. Singura fericire. Unica.
Vremuri grele traiesc. Indur. Se zice ca barbatii sunt mai insensibili. Este gresit. Toti suntem sensibili, fiecare in felul nostru. Cum ziceam, grele vremuri. Varul meu nu se simte bine. E suparat. Refuza sa manance. Refuza sa zambeasca. Singurul meu prieten, tovaras de joaca din copilarie, nu mai e cine a fost. Este suparat. Si ma doare sa stiu asta. Parintii mei nu se simt nici eu prea bine. Ea, singura fata pe care o iubesc, m-a abandonat. Ea nu isi da seama ca eu ma gandesc asa de mult la ea si ca o iubesc enorm de mult. Tot ce am dorit, a fost sa stiu ca am si eu pe cineva alaturi. Atat.
Ma uit peste fotografii cu ea. Imi trezesc amintiri. Cand eram si eu fericit. Ma uit la ramele pentru fotografii. Sunt goale. Acolo urmau sa fie asezate cateva fotografii cu ea. Din pacate, ea nu stie, ca o iubesc enorm. Ea, a crezut ca am glumit, poate. Unde esti? De ce ai plecat? De ce, te-ai schimbat?
Chipul nu imi arata suferinta. Spun ca ma simt bine, dar in interior plang. Am pus suflet.
Acum, scriu aceste cuvinte, sperand ca pot alunga gandurile negre din minte. Ganduri care incearca sa ma conduca spre origini. Spre o mica camera din lemn, unde voi disparea. Scriu aceste cuvinte, sperand ca cineva imi va auzi poveste, si va invata ceva. Tu, tu cel care tocmai ai avut rabdarea sa citesti aceasca scurta poveste, tu, invata ca trebuie sa iti protejezi persoana pe care o iubesti cu adevarat, cu orice pret. Numai acea persoana, te poate face sa fii cu adevarat fericit.
Eu, incerc sa lupt. Voi indura, cat ma vor mai tine mintile. Inca o astept. Doar…vino inapoi.
Daca vei citi vreodata acest mesaj, tu, fata care imi esti draga, sa stii ca tin mult la tine. Te astept.
Am ales sa postez asta, ca poate, voi sa nu treceti niciodata prin ce trec eu.
Va multumesc pentru ca mi-ati citit povestea.
Daca aveti opinii, sau ceva de zis, va astept vorbele.
Ordonare:
După relevanţă
Da, adevarata iubire te ridica-n ceruri, dar si te culca la pamant! Iar suferinta isi are radacinile in asteptarile noastre, vrem sa primim ceea ce daruim.
Sunt oameni care nu au pretentia de a fi iubiti, ci doar sa le fie acceptata iubirea, dar chiar si acest lucru inseamna ca acei oameni vor ceva in schimb, chiar si o simpla acceptare.
Dimensiunea iubirii este unica si irepetabila, e aproape ca si ADN-ul, din cauza asta este greu de regasit si intr-o alta persoana. Un alt om, cel mult rezoneaza la sentimentele noastre, dar niciodata nu va simti ca si noi insine. De aici provin si suferintele, caci de multe ori vrem sa primim exact ceea ce oferim, dintr-un soi de egoism ciudat.
Ar fi ideal daca oamenii ar avea puterea de a iubi fara sa aiba pretentia de a primi ACEEASI iubire in schimb, caci nu si-ar mai simti sufletele biciuite, tulburarea si mânia nu s-ar mai dezlantui in ei.
Din toata aceasta cruda lupta, un singur lucru se poate recupera-DEMNITATEA, ea este cea care ne face sa mai dam o sansa vietii noastre, si speranta ca intr-o zi vom avea din nou parte se soare pe strada noastra.
Poti s-o faci si tu, ia-ti inapoi respectul de sine, si lupta, intr-o zi vei castiga!
Răspunde
Răspunde 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
