Poate că nu îl am aproape de fiecare dată când vreau asta. Poate că trebuie să aștept puțin cam mult pentru un sărut și o îmbrățișare, dar el mă face să simt că așteptarea asta merită. Poate că am avut o concepție total greșită despre răbdare și credeam că nu sunt structurată genetic să aștept. Poate că a apărut el și a schimbat totul. Poate că aveam nevoie de el ca să mă învețe mai multe despre viața și despre mine până la urmă. Poate că dacă nu era el aș fi înțeles citatul acela a lui Wilde " Dacă promiți că nu întîrzii prea mult, o să te aștept toată viața ". Dar oare asta înseamnă iubire? Să poți aștepta oricât? Sau e doar răbdarea? Și atunci iubirea ce este? Este starea aia de mulțumire sufletească pe care o simt când el este lângă mine, pe cealaltă jumate de pat și îmi zâmbește? Sau fericirea pe care o simt de fiecare dată când îmi spune ce simte pentru mine? Nu știu poate ce este iubirea, dar pentru el știu că aș putea aștepta oricât. Știu că îmi este de ajuns să fim împreună, și să-i aud glasul, să-i țin mâna în mâina mea. Știu că el mă face să-mi doresc să fiu o persoană mai bună, să nu greșesc cu nimic, să lupt pentru relația asta. Mi-e de ajuns acum când este departe de mine, să fim împreună doar în gând. Mi-e de ajuns să colorez orașul cu pașii lui, în plimbările ocazionale mâna de mâna și apoi să trec de una singură să trec pe acolo și să zâmbesc prostește. Mi-e de ajuns să creez amintiri frumoase care să-mi fie hrană când el este atât de departe, când nu va fi aici dacă întind mâna pe cealaltă jumate de pat, când nu-mi va șopti la ureche cât mă vede el de frumoasă. Fiindcă, pentru prima dată după mult mult timp, sunt sigură de ceva. Sunt sigură că ideea de "noi" sigură că-l iubesc și mă iubește, încât merită să învăț să am răbdare, fiindcă vreau să-l țin lângă mine cât pot de mult, chiar și o viața.
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.118.6.79) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro