Drama "Mesterul Manole" a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala.Personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!…"
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are "par negru".
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta.Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. ("…pentru biserica zilnic mor", "e foc ce mistuie […] si e pedeapsa si e blestem").
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas ("noua ucigasi si cu Manole zece").
sau
CARACTERIZAREA MESTERULUI MANOLE Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii ("Poezii", "Lauda somnului", "La cumpana apelor", "Poemele luminii"), piesele de teatru ("Zamolxe", "Anton Pann", "Arca lui Noe", "Mesterul Manole") sau lucrarile sale de eseistica, filozofie, aforisme si memorialistica ("Filozofia stilului", "Trilogia cunoasterii", "Spatiul mioritic", "Geneza si sensul culturii", "Pietre pentru templul meu"). Drama "Mesterul Manole" a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are. Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala. Personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!…" Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are "par negru". Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. ("… pentru biserica zilnic mor", "e foc ce mistuie […] si e pedeapsa si e blestem"). Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas ("noua ucigasi si cu Manole zece"). Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc "Mesterul Nenoroc", cel de-al saselea marturisindu-I ca "Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare". Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila. Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie.
sau
"Monastirea Argesului" este o balada populara bazata pe ideea ca nici un lucru durabil nu se poate fauri fara o jertfa.
Personajul principal al acestei balade este mesterul Manole, reprezentandu-1 pe Creatorul de pretutindeni si din totdeauna.
Povestea vietii sale ar putea fi rezumata in putine cuvinte: un mester zidar si-a iubit, mai presus de orice, tanara sotie frumoasa ca o floare; destinul lui de Creator a prefacut-o in biserica in care sa se inchine toti muritorii.
In balada, accentul nu cade pe trasaturile mesterului, ci pe suferinta pe care el o traieste si pe care o integreaza in opera de arta,
Astfel, creatorul popular precizeaza, de la inceput, ca Manole "ii intrece" pe ceilalti zidari, fiind cel mai priceput aparent, acesta este motivul pentru care.Negru Voda il alege pe Manole (si nu pe un alt mester).
In realitate, voievodul nu este decat "instrumentul" prin care se va realiza destinul de Creator al lui Manole, iar optiunea pentru un loc nefast o atesta: zidul "parasit/si neispravit" dovedeste ca pamantul va trebui "imbunat" prin jertfirea a ceea ce Manole avea mai drag.
Surparea continua a zidurilor trezeste, in sufletul mesterului, mai intai nelinistea, apoi, un acut sentiment de inutilitate a eforturilor. Descumpanit de neimplinirea menirii sale de Faurar ("iar Manoli sta./Nici cu mai lucra") mesterul aude "aievea" vocea daimonului sau care-i cere jertfa.
Zbuciumul omului - Manole devine complesitor a doua zi in zori, cand isi da seama ca femeia care se apropie e Ana.
Intre juramantul facut si jertfirea sotiei, Manole traieste o drama a neputintei.
Cu sufletul sfasiat, il roaga pe Dumnezeu sa dezlantuie natura si ruga ii este ascultata; cu toate acestea, Ana isi continua drumul, pentru ca, numai prin moartea ei, soarta Creatorului se va implini.
Imolarea Anei ridica suferinta lui Manole la dimensiunile sublimului.
Anuntata ca un joc {"Ca vrem sa glumim/Si sa te zidim!"), moartea fiintei dragi lui Manole, are menirea sa dezlege vraja si sa imbuneze puterile subpamantene.
Atunci cand mesterul, plangand, incearca sa implineasca visul, cantecul lui de iubire, tulburator cum n-a mai fost altul, se transforma in cantec de moarte.
in final, tot Ana il va ajuta pe Manole sa se mantuie de soarta: izolat pe acoperis si incercand sa zboare cu aripi de sindrila, mesterul aude glasul stins al celei pe care o transformase in altar de piatra.
Acum, suferinta lui atinge proportiile unei rasturnari cosmic("Lumea se-ntorcea,/Norii se-nvartea") si timpul se frange:
"Si de pe gindis
De pe coperis
Mort bietul cadeai"
La modul simbolic, Manole este un Creator. Biserica ridicata de el din pamant si din apa, din lumina si vant, constituie o copie micsorata a Cosmosului sacralizat prin jertfa.
Destinul lui Manole este cel al tuturor Creatorilor: de a-si realiza opera prin zbucium si suferinta si de a fi ucis chiar de acest ideal. Prin moarte, Manole continua sa ramana alaturi de biserica lui si reface, in eternitate, casnicia cu Ana.
Fantana "lina" care izvoraste in locul in care cazuse mesterul, sugereaza nasterea continua (asemenea unui izvor) a creatorilor de frumos; pe planul istoriei poporului roman, fantana lui Manole ar putea sugera jertfa perpetua, dar si continuitatea neamului.
Motivul jertfei strabate intreaga balada si este mitic; explicatia lui trebuie cautata in credinta ca, pentru a dura, o constructie trebuie sa primeasca viata si suflet. Si cum "transferul" sufletului nu se poate face decat printr-o moarte violenta, momentul (ritualul) jertfirii capata accente dramatice.
Baladele "Miorita" si "Monast irea Argesului" ar putea constitui, impreuna, un singur arhetip existential: pentru ca, faurindu-si biserica din elementele originare, Manole creeaza o imagine micsorata a Universului rascumparat prin jertfa, tot asa cum baciul mioritic moare intru pastrarea integritatii aceluiasi Univers.
alege una bafta!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Drama "Mesterul Manole" a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala.Personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!…"
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are "par negru".
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta.Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. ("…pentru biserica zilnic mor", "e foc ce mistuie […] si e pedeapsa si e blestem").
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas ("noua ucigasi si cu Manole zece").
sau
CARACTERIZAREA MESTERULUI MANOLE Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii ("Poezii", "Lauda somnului", "La cumpana apelor", "Poemele luminii"), piesele de teatru ("Zamolxe", "Anton Pann", "Arca lui Noe", "Mesterul Manole") sau lucrarile sale de eseistica, filozofie, aforisme si memorialistica ("Filozofia stilului", "Trilogia cunoasterii", "Spatiul mioritic", "Geneza si sensul culturii", "Pietre pentru templul meu"). Drama "Mesterul Manole" a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are. Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala. Personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!…" Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are "par negru". Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. ("… pentru biserica zilnic mor", "e foc ce mistuie […] si e pedeapsa si e blestem"). Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas ("noua ucigasi si cu Manole zece"). Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc "Mesterul Nenoroc", cel de-al saselea marturisindu-I ca "Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare". Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila. Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie.
sau
"Monastirea Argesului" este o balada populara bazata pe ideea ca nici un lucru durabil nu se poate fauri fara o jertfa.
Personajul principal al acestei balade este mesterul Manole, reprezentandu-1 pe Creatorul de pretutindeni si din totdeauna.
Povestea vietii sale ar putea fi rezumata in putine cuvinte: un mester zidar si-a iubit, mai presus de orice, tanara sotie frumoasa ca o floare; destinul lui de Creator a prefacut-o in biserica in care sa se inchine toti muritorii.
In balada, accentul nu cade pe trasaturile mesterului, ci pe suferinta pe care el o traieste si pe care o integreaza in opera de arta,
Astfel, creatorul popular precizeaza, de la inceput, ca Manole "ii intrece" pe ceilalti zidari, fiind cel mai priceput aparent, acesta este motivul pentru care.Negru Voda il alege pe Manole (si nu pe un alt mester).
In realitate, voievodul nu este decat "instrumentul" prin care se va realiza destinul de Creator al lui Manole, iar optiunea pentru un loc nefast o atesta: zidul "parasit/si neispravit" dovedeste ca pamantul va trebui "imbunat" prin jertfirea a ceea ce Manole avea mai drag.
Surparea continua a zidurilor trezeste, in sufletul mesterului, mai intai nelinistea, apoi, un acut sentiment de inutilitate a eforturilor. Descumpanit de neimplinirea menirii sale de Faurar ("iar Manoli sta./Nici cu mai lucra") mesterul aude "aievea" vocea daimonului sau care-i cere jertfa.
Zbuciumul omului - Manole devine complesitor a doua zi in zori, cand isi da seama ca femeia care se apropie e Ana.
Intre juramantul facut si jertfirea sotiei, Manole traieste o drama a neputintei.
Cu sufletul sfasiat, il roaga pe Dumnezeu sa dezlantuie natura si ruga ii este ascultata; cu toate acestea, Ana isi continua drumul, pentru ca, numai prin moartea ei, soarta Creatorului se va implini.
Imolarea Anei ridica suferinta lui Manole la dimensiunile sublimului.
Anuntata ca un joc {"Ca vrem sa glumim/Si sa te zidim!"), moartea fiintei dragi lui Manole, are menirea sa dezlege vraja si sa imbuneze puterile subpamantene.
Atunci cand mesterul, plangand, incearca sa implineasca visul, cantecul lui de iubire, tulburator cum n-a mai fost altul, se transforma in cantec de moarte.
in final, tot Ana il va ajuta pe Manole sa se mantuie de soarta: izolat pe acoperis si incercand sa zboare cu aripi de sindrila, mesterul aude glasul stins al celei pe care o transformase in altar de piatra.
Acum, suferinta lui atinge proportiile unei rasturnari cosmic("Lumea se-ntorcea,/Norii se-nvartea") si timpul se frange:
"Si de pe gindis
De pe coperis
Mort bietul cadeai"
La modul simbolic, Manole este un Creator. Biserica ridicata de el din pamant si din apa, din lumina si vant, constituie o copie micsorata a Cosmosului sacralizat prin jertfa.
Destinul lui Manole este cel al tuturor Creatorilor: de a-si realiza opera prin zbucium si suferinta si de a fi ucis chiar de acest ideal. Prin moarte, Manole continua sa ramana alaturi de biserica lui si reface, in eternitate, casnicia cu Ana.
Fantana "lina" care izvoraste in locul in care cazuse mesterul, sugereaza nasterea continua (asemenea unui izvor) a creatorilor de frumos; pe planul istoriei poporului roman, fantana lui Manole ar putea sugera jertfa perpetua, dar si continuitatea neamului.
Motivul jertfei strabate intreaga balada si este mitic; explicatia lui trebuie cautata in credinta ca, pentru a dura, o constructie trebuie sa primeasca viata si suflet. Si cum "transferul" sufletului nu se poate face decat printr-o moarte violenta, momentul (ritualul) jertfirii capata accente dramatice.
Baladele "Miorita" si "Monast irea Argesului" ar putea constitui, impreuna, un singur arhetip existential: pentru ca, faurindu-si biserica din elementele originare, Manole creeaza o imagine micsorata a Universului rascumparat prin jertfa, tot asa cum baciul mioritic moare intru pastrarea integritatii aceluiasi Univers.
alege una bafta!
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
