Prietenii ma vor altfel! Sunt confuza datorita pretentiilor pe care le au prietenii de la mine. Ei spun ca nu profit de caracterul meu si de corpul pe care am reusit sa il "modelez" extrem de bine.

Sunt o fire vesela, jucausa, copilaroasa, prietenoasa, comunicativa, insa unii prieteni imi reproseaza ca nu profit de aceste lucruri.Doar pentru faptul ca nu ma interesez atat de mult de baieti. Niciodata nu am considerat important sa "mor" dupa un baiat sau chiar sa ma prost dispun ca respectivul nu imi vorbeste. Mereu am trait cu ideea "mai am timp pentru baieti si mai tarziu"

Am 15 ani si am considerat liceul si mediile mele mai presus de baieti, realtii, intalniri, fapt pentru care recunosc ca nu am avut nici uun prieten.prieten. Pur si simplu asa am vrut eu sa imi organizez viata.
Cu un caracter pe care eu il consider Ok si un corp... frumos (precum zic prietenii) nu am abordat niciodata aceasta "latura a vietii"

Mereu sunt asaltata cu afirmatii precum "la corpul tau asi iesii imediat la agatat " sau " cum poti sa rezisti fara prieten".
Eu nu consider ca am un comportament care trebuie schimbat, voi ce parere aveti?

Ai un comportament ok. E bine că gândeşti aşa şi că ai o mentalitate diferită faţă de majoritatea persoanelor de vârsta ta şi chiar ne bucurăm că mai sunt şi asemenea oameni pe TPU! M-am speriat din câte am citit pe aici, dar dacă există şi excepţii înseamnă că speranţa nu e pierdută. Întradevăr, timp pentru băieţi ai să ai destul. Şi nu sunt pe principiul asta eu că : " trebuie să mergi la agăţat". Dacă e să întâlneşti un băiat ok pentru tine îl vei întâlni şi fără să mergi la agăţat, ci pur şi simplu. Ce va fi, va fi! Eşti ok! Baftă!

Sunt de acord cu tine, cel mai important in viata este cariera

Doamne, ce persoana si ce prietenii ti-ai ales
Mama mereu imi zice:"Rudele nu ti le poti alege insa prietenii da"
De curiozitate cum o persoana care gandeste in felul asta si-a ales asemenea specimene langa ea
Daca deja anturajul cu care umbli te-a facut sa te intrebi daca esti normala e grav
Eu nu am avut prieten in primii ani de liceu si nu am murit.In primul an de liceu, a fost o nebunie la scoala, cu acomodare cu note mici luate si da-i si indreapta-le spre final.In al doilea an am avut la proiecte de facut de nici nu mai dormeam noptile.As minti daca as zice ca n-am avut pretendenti in perioada asta. Dar niciunul nu mi-a atras atentia in mod special.Privind inapoi ma simt multumita si impacata cu decizile pe care le-am luat si asta e cel mai important lucru.Asa ar trebui sa faci tu.Gandeste-te bine:ei sunt oamenii care ii numesti prieteni? Un prieten nu ti-ar cere niciodata sa te schimbi, te iubeste asa cum esti. E normal pana la urma sa vrei sa iti faci o cariera, dragostea oricum vine mai tarziu.Nimeni nu scapa de ea