O zicere latină de demult spune că "O minte sănătoasă se află într-un corp sănătos". Dacă ar fi să dăm crezare acestor vorbe, am putea spune că toată viaţa noastră stă sub semnul sănătăţii noastre fizice. Una din cele mai bune căi prin care putem să ne asigurăm de sănătatea nostră fizică este practicarea unui sport.
Prin practicarea unui sport încă din copilărie, ne asigurăm de existenţa unei forme fizică, de pe urma căreia avem de câştigat în orice activitate pe care am face-o. Indiferent dacă învăţăm, ne jucăm sau facem diverse treburi casnice, prin forma fizică ne asigurăm o rezistenţă ridicată, adică posibilitatea de a efectua acea activitate pe o perioadă mai lungă de timp.
Împreună cu capacitatea de a rezista cu uşurinţă activităţilor zilnice, practicarea unui sport atrage după sine şi o dezvoltare armonioasă a corpului. Prin practicarea unui sport, organismul este ferit de extreme precum: slăbirea disgraţioasă a trupului sau obezitatea. Odată cu această modelare echilibrată a corpului, ne vom învăţa organismul cu un regim alimentar sănătos. Aceste aspecte au şi o influenţă directă asupra sănătăţii noastre fizice şi ne permit să ne ferim mai uşor de diverse boli.
Doar din perspectivă biologică şi medicală, practicarea unui sport pune sângele în mişcare, care atrage după sine o oxigenare corespunzătoare a creierului, precum şi o energizare suplimentară a întregului organism. Rezultatul direct al energizării corecte a corpului nostru este creşterea tonusului muscular, dar şi creşterea dorinţei de viaţă.
Dar poate cele mai importante aspecte negative combătute prin practicarea unui sport sunt: sedentarismul şi stresul. Cele două aspecte tind să devină o problemă a timpurilor prezente, iar de urmările nefaste ale acestora nu sunt feriţi nici adulţii, dar nici copiii.
Deoarece astăzi, o mare parte din viaţa noastră de copii ne-o petrecem în faţa ecranului unui computer sau în faţa televizorului, practicarea sportul devine un factor de echilibru pentru noi. Totodată sportul este şi un bun motiv de a petrece timp în afara casei, în natură, departe de radiaţiile emise de diversele dispozitive electronice de care suntem încojuraţi în fiecare moment.
Ce usor e sa dati copy + paste.
Roxanik, tu vezi ce iti cere cerinta? OPINIA TA! Nu a altora.
Ce e asa greu sa scrii 10-15 randuri? Cand vei ajunge la eseu de 40-50 ce mai zici?
Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare. Se joacă cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalţi jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Câştigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei. De multe ori este cunoscut şi sub numele de soccer, întrucât cuvântul fotbal se referă şi la alte sporturi asemănătoare (fotbal american, fotbal australian)
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de naştere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat fotbal, în peste 200 de ţări de pe întreg globul. Regulile sale simple şi echipamentul redus şi ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creşterea popularităţii sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naşte pasiuni enorme şi joacă un rol foarte important în viaţa fanilor, a comunităţilor locale şi chiar a naţiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe ţări drept: sportul rege. Astept fundita`!