Sa va spun povestea mea.Am avut candva, o prietena foarte buna, pe care o consideram ca fiind sora pe care nu am avut-o niciodata.Practic eram o familie, singurul lucru ce ne despartea era faptul ca nu locuiam impreuna.Nu eram tipul de prietene care la scoala sunt cele mai bune prietene, doar pentu a-si ocupa timpul, sau a avea companie, iar in vacante sa nu stim nimic una de alta si 3 luni. Faceam absolut toate lucrurile impreuna, eram ca o familie si ne sprijineam in toate.Pana cand intr-o zi mi-a spus, ca din pacate ea nu mai tine la mine, ceea ce pentru mine a picat ca un traznet.Sa pui suflet pentru om, ca pentru un membru din familia ta si intr-o zi cu zambetul pe buze sa iti zica"regret, nu mai pot tine la tine, sa fi puternica sa treci peste."Imi este ingrozitor de greu sa ma intalnesc cu ea, si sa realizez ca s-ar purta mai frumos si cu un caine, daca ar fi posibil.Nu stiu cum poti sta linistita cand persoana pe care o considerai o sora, sa o vezi plangand si sa iti fie complet indiferent, dar uite ca ea poate.si mi-as dori sa gasesc o explicatie.Nu sunt nici macar suparata, nu pot fi suparata pe un om, ca ce.ca nu ma iubeste? Nu imi doresc sa ma iubeasca un om din obligatie, ci doar am in suflet un mare gol si o mare dezamagire. Daca as fi putut, i-as fi dat si hainele si mancarea mea, si tot, as fi impartit cu ea totul, dar pentru ea acum sunt nimeni.Imi este foarte greu.Cum as putea sa depasesc acest moment, pentru ca imi este groaznic de greu.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook