Sall Cine imi da o poezie despre nasterea Domnului...Va rog funda cea mai frumoasa...Imi trebuie repede

Uite:*

1. Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele,
Cu-Impãrãtii supuse pe veci pieirii toate…

Si-atunci, in noaptea ceia seninã si adâncã,
Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea,
O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã,
Si-au fost purces, cu daruri, cãlãuziti de ea!…

Cãci, - cititori in stele fiind în noaptea humii,
Trei Magi stiau cã vine, cu strãlucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Impãratul lumii,
Cel Care-avea sã calce cu moartea peste moarte?…

Ei au stiut cã’n lume Cel care-avea sã vinã,
Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impãratii :
La slabi, va da toege, la orbi va da luminã,
Va sãtura flãmânzii, va adãpa ‘nsetatii!…

Si L’au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã,
Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe,
Si Magii ‘ngenunchiarã pe umedã argilã,
Si daruri I-au dat : aur, si smirnã, si tãmâe!…

Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii,
Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel
A Cãrui sfântã frunte urma s’o ‘ncingã spinii,
Si ‘n cue mari, pe Cruce, sã-L batã Israel!…

2. Bine-ai venit Isuse!
Pe-al nostru vechi pământ,
Te salutam cu toţii,
Din noaptea de mormânt.

Bine-ai venit Isuse!
Ce mult te-am aşteptat,
Ne închinăm doar Ţie,
Sfânt Fiu de Împărat!

Bine-ai venit Isuse!
Ţi-urează şi păstorii
Lăsând o clipă turma,
S-anunţe muritorii.

Bine-ai venit Isuse!
Şopteşte-ncet Maria,
Eşti unica speranţă,
Cel aşteptat: Mesia!

Bine-ai venit Isuse!
Cu toţii Te-adoram,
Cu magii de departe
Fiinţa Ţi-o predăm.

Bine-ai venit Isuse,
Rege dumnezeiesc,
Din ieslea cea săracă
Cu drag eu Te primesc!

Nasterea Domnului

Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele,
Cu-Impãrãtii supuse pe veci pieirii toate…

Si-atunci, in noaptea ceia seninã si adâncã,
Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea,
O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã,
Si-au fost purces, cu daruri, cãlãuziti de ea!…

Cãci, - cititori in stele fiind în noaptea humii,
Trei Magi stiau cã vine, cu strãlucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Impãratul lumii,
Cel Care-avea sã calce cu moartea peste moarte?…

Ei au stiut cã’n lume Cel care-avea sã vinã,
Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impãratii :
La slabi, va da toege, la orbi va da luminã,
Va sãtura flãmânzii, va adãpa ‘nsetatii!…

Si L’au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã,
Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe,
Si Magii ‘ngenunchiarã pe umedã argilã,
Si daruri I-au dat : aur, si smirnã, si tãmâe!…

Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii,
Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel
A Cãrui sfântã frunte urma s’o ‘ncingã spinii,
Si ‘n cue mari, pe Cruce, sã-L batã Israel

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba în visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste in gheata si zapada,
la casa zavorîtã de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu'ncet si-atinge
si vad un pom de aur cand se deschide usa…
Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n-a mai vrut din aur sa cheme inapoi
ingerii tristi de zahar si saniile moi
zambind cu Mos-Craciunii de turta dulce'n ele?…

S-au stins in brad luceferi si portocale'n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge… De ce atata zvon,
cand mana ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton








Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e’n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: "Doamne-ţi mulţumesc".

Ai coborat

Ai coborat din slava cea cereasca,
Lasand in cer pe Tatal iubitor
Si Te-ai nascut in ieslea cea saraca
Pentru salvarea celui muritor.

Nu Ti-a fost greu sa lepezi nemurirea;
Iubirea ce ne-o porti Te-a motivat.
Tu nu vroiai ca-ntreaga omenirea
Sa moara-n bezna grea si in pacat.

Puteai sa vii din cer cu slava mare
Si oamenii Te-ar fi recunoscut,
Dar ai dorit, Isus, ca orisicare
Sa aiba-n Tine un nou inceput.

Nu s-au lipit afise nicaierea,
Nu s-a strigat in ulite ca vii.
O stea lucind pe cer vestea minunea
Si ingerii cantau in coruri mii.

Iar maica Te privea cu luare-aminte
Pastrand in inima dulcele cant:
"Slava in cerurile preainalte
Si pace intre oameni pe pamant!"

La ieslea Ta s-au inchinat pastorii
Si magii de departe-au alergat.
Nu voievozi, nu imparatii lumii
Ci simplitatea Te-a intampinat.

Iar azi privesc la ieslea care-i goala;
Tu nu mai esti, Isus, un copilas.
De vrei sa Te renasti fara de fala,
Fa-mi inima sa fie-al Tau salas.