Salut, am 15 ani, locuiesc intr-un cartier periculos si am o altercatie cu niste copii de cateva luni. Aproximativ acum 2-3 luni, veneam de la scoala si m-au atacat niste copii cu motivul ca le-am injurat liderul "gangului" (tin sa mentionez ca si liderul gangului era printre ei, si nu, nu l-am injurat), dar eu, din pacate, n-am ripostat impotriva atacurilor lor (presupun ca din cauza fricii). Si cand am ajuns acasa am stat si m-am gandit la cele intamplate si m-am hotarat sa ma razbun (cel mai probabil din pricina hormonilor). Asadar, am mers si l-am batut pe unul dintre cei care m-a atacat (tin sa mentionez ca avea 12 ani). Dar fix dupa ce l-am batut, liderul grupului a venit de la magazin, a luat o bata de pe jos si a inceput sa ma fugareasca. Tin sa mentionez ca liderul grupului are de asemenea 12 ani dar din pacate sufera de o problema medicala care ii incetineste dezvoltarea fizica si psihica, asadar el arata si gandeste ca si un copil de 8 ani, deci daca voiam sa il bat o puteam face doar ca imi este mila de el, oricum, am ales sa fug de el dar mi-am mai luat-o peste carca de cateva ori. Apropo, liderul gangului s-a intalnit cu maica-mea pe strada peste aproximativ 2-3 zile si a mintit-o ca i-am rupt geaca si sa-i dea 150 de lei pe ea, dar evident ca maica-mea nu a facut-o. No si, chiar dupa tot ce s-a intamplat, am decis sa ingrop securea razboiului pentru ca, cum am mentionat si anterior imi este mila de el, si in plus, pe acel copil pe care l-am batut aveam boala pe el de cateva zila pentru ca m-a pocnit in gura fara vreun motiv. Oricum, peste aproximativ 2-3 saptamani m-am dus la doctor pentru ca ma simteam rau de cateva zile si mi-am luat si carnetul de note cu mine ca sa-mi pot face abonamentul. No si cand mergeam catre casa am dat ochi in ochi cu liderul gangului, dar de data asta avea mai multi copii cu el (cam 5-6) si cam aproximativ toti aveau in jur de 12-15 ani. Initial am trecut pe langa ei fara nici o problema pana cand m-a vazut liderul gangului si a inceput sa strige-n gura mare ca l-am injurat celorlalti "membri ai gangului". Cand am auzit am fugit instant pentru ca judecand circumstantele aveam sanse extrem de mici ca sa castig(ma simteam rau si eram depasit numeric). Din fericire am avut noroc pentru ca toti erau pe role si eu am luat-o prin spatele caselor unde era noroi, deci ei nu puteau sa se deplaseze pe acolo. Dar in timp ce fugeam mi-am scapat carnetul jos, am vrut sa ma intorc sa il iau dar daca o faceam erau sanse extrem de mari sa ma prinda, asadar, l-am lasat acolo si l-am vazut pe unul dintre ei cu coada ochiului cum l-a rupt. In orice caz, am fugit si am ajuns acasa. Si peste 2-3 saptamani (azi) m-a prins fratele mai mic a lu' lideru' gangului (are cam 8-9 ani), dar nu era singur. Era cu unu care face box de 2 ani jumatate (are 15 ani) si a inceput fratele lu' lideru' gangului sa ma tot loveasca. Eu stiam ca nu puteam sa ii fac nimic pentru ca cel mai probabil ma va ataca boxeru', asa ca am suportat "abuzu' fizic" ce-l facea copilul ala (ca nu prea durea), dar, cred ca s-a prins si copilu' ala mic ca nu imi da asa mult damage si a luat o bata de pe jos, dar nu orice bata. Era ceva bata de metal, daca ma palea cu aia acolo ramaneam, asa ca am fugit. No si pe scurt am reusit sa ajung acasa dar na. Acuma nu stiu ce sa fac.
Sa le ignor varsta si sa ii bat? *Daca fac asta cel mai probabil o sa vina cu gangu' lui sa ma bata cand ma prinde*.
Sa sun la politie? *Mi-e frica ca imi face dosar penal ca l-am batut pe ala de 12 ani, pentru ca eu l-am scos pur si simplu din casa lui cat de cat cu forta si l-am batut*
Dau funda
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Tu te bati cu copilasi de 8-9 ani si cu handicapati care nu sunt capabili sa gandesca?
Vezi sa nu te ia Politia la cercetari, ori sa te trezesti cu dosar penal ori pe la scoala de corectie.
Vreau sa va spun faptul ca, acei copii au inceput totul. Eu n-am nici-o vina, bine presupun ca am si eu o vina pentru ca l-am batut pe copilul ala de 12 ani, dar, cum am mentionat si anterior, eu am avut niste dispute cu el inainte sa ma atace impreuna cu ceilalti, si presupun ca este de asemena vina hormonilor. De lideul grupul si de frati-su nici nu m-am atins, si daca crezi ca cine stie ce ii faceam la frati-su daca nu avea boxeru' ala cu el, maxim o palma peste cap cam cu jumatate din puterea mea ca sa stie sa nu mai incerce sa faca scheme cu mine.
Cum adica nu ai nici o vina?
Tu nici acum, dupa ce ai intrat in casa copilului sa- scoti cu forta si sa-l bati, inca spui ca nu ai facut nimic?
Chiar nu constientizezi cat de grava este situatia?
"l-am batut pe ala de 12 ani, pentru ca eu l-am scos pur si simplu din casa lui cat de cat cu forta si l-am batut*
Am spus "cat de cat cu forta" nu l-am tras de guler afara din casa! Pur si simplu l-am manipulat sa vina afara, i-am zis gen "hai frate afara ca am 10 lei mergem la magazin", si cand a iesit l-am batut. Asta e tot. Si nici nu l-am batut tare, l-am lovit la picioare de 2 ori, prima data sa dezichilibrat si a doua oara a cazut. Dupa ce a cazut lideul gangului a venit, si chiar daca nu venea probabil ca acolo terminam bataia cu niste injuraturi.
Pai si ce daca l-am batut? El are voie sa ma loveasca fara motiv(si nici nu era prima data)? Ce ai fi vrut sa fac? Sa sun la politie doar pentru ca m-au lovit niste copii? Si-a meritat bataia aia ca sa stie sa nu mai faca scheme cu mine. Ca ma-sa-i o panarama, de cate ori i-am zis si in trecut ca m-a lovit fii-su dar nu o intereseaza!
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.139.97.207) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro