Mai, dar ce cocos te crezi la numai 11-12 anisori... vezi sa nu puna pe fratii mai mari sa te bata mar, sau sa-l lovesti atat de rau, ca vine Politia si atunci parintii tai sunt chemati, implicati, amendati, ca nu te supravegheaza.
Nu asta este calea spre care ne-a îndrumat Iisus. Mântuitorul ne-a zis mereu să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, să nu furăm, să nu mințim, să nu ucidem, să nu ne batem. Dar, ce să zic? Prin internet și televizor, noua ordine mondială vă îndeamnă la ură, dezbinare, ceartă, vrăjmășie, bătaie și egoism; când vor veni armatele peste noi, să ne ia tot ce este de luat, ne vor găsi urându-ne unii pe alții, astfel încât vom fi incapabili a organiza o opoziție eficientă contra străinilor contropitori de patrie. Momentan, doar conștiința națională și limba ne mai unesc, deși și ele sunt pe cale de dispariție. În curând, România va fi ștearsă de pe hartă din cauza unora ca tine!
Cel mai probabil da. Fie ca ii dai "una" prea tare, cade si moare, fie ca marge la politie, fie ca iti da si el "una" sau ca afla parintii tai, actiunile au consecințe. Las-o balta cu bataile la 12 ani ca nu impresionezi pe nimeni si aparent nici nu esti constient de consecinte. In general ai probleme cu furia sau alte asemenea?
Toti astia care sunt ofensati ca am pus intrebarea asta. L-am batut si nu s-a intamplat nimic. Mai bine, acum are frica de mine.
anonim_4396 întreabă: