Salut.
Am o problema cu mine insumi. Va rog sa nu luati la misto si sa raspundeti urat pentru ca aceasta postare este o forma de descarcare a stresului meu, avand in vedere ca nu am cu cine vorbi.

Am 17 ani si de locuiesc in Italia de 3 ani. Problema mea naste pe la 13, de pe cand eram in Romania.
La scoala, era o fata care pur si simplu obsedata de mine. Si nu, nu asta e problema, problema e ca obsesia acestei fete fata de mine a nascut o oarecare mandrie de sine.
Eu la inceput eram surprins ca unei fete ii putea place atat de mult de mine. Nu eram un urat, dar avand un defect fizic (dintii incisivi mai proeminenti), nu imi puneam mari sperante in latura asta, de a-mi face o iubita. Dar in fond, aveam 13 ani, inca eram genul de copil care refuza sa stea cu fetele pentru a se duce sa joace fotbal.
Bun. Nefiind pregatit pentru o relatie, am ales sa savurez aceasta "obsesie", pana la urma, colegii mei erau refuzati de alte fete iar eu aveam una pregatita sa faca orice pentru mine, ma simteam mandru.
Dar timpul a trecut. In ciuda defectului meu, deseori primeam complimente pentru aspect, de la alte persoane, fie ele directe sau subtile.
Am trecut de la stadiul "oare ce vad astea la mine", la stadiul "hai ma ca pot si eu". Intr-un final am ajuns la un narcisism ce m-a transformat. Treaba cu fetele care ma placeau ma facea sa ma simt excelent, ajunsesem la concluzia ca ma satisface mai mult sa stiu ca ma plac 5, decat sa fiu intr-o relatie cu una. De aceea, de fiecare data cand cunosteam o alta fata, tot ce vroiam era ca ea sa ma placa, asta ma facea sa ma simt bine, atat.

Dar timpul trece.
Am venit in Italia, dupa mama, unde ea cu chiu cu vai, a reusit sa-si gaseasca un loc de munca stabil si sa traiasca decent.
Nestiind limba, eram limitat in dialog. Asta a purtat persoanele in a se comporta cu mine de parca as fi unul cu probleme mentale (se apropiau de mine cand rosteau cuvinte, tipau).
Bun. A trebuit sa ma duc la scoala, in septembrie. Dupa 3 luni de stat in casa, fara prea mare studiu pe gramatica limbii, nu prea stiam sa formez o propozitie cap coada, dar in schimb, intelegeam chestii esentiale, propozitii scurte.
Eu aveam 15 ani, celelalte fete 13.
Pur si simplu, erau innebunite. Nu o aratau asa pe fata, dar eu deja stiam cand o fata ma placea.
La scoala nu vorbeam cu nimeni, ce-i drept nici nu prea aveam cand, dar imi pria situatia, daca am fi avut cand sa vorbim, oricum nu as fi avut ce sa vorbesc, eu.
Au inceput sa ma adauge pe facebook. Cele mai "curajoase" m-au bagat in seama si am inceput sa vorbesc cu ele, eram curios. Si ma ajuta, puteam invata sa scriu mai bine. La scris ma descurcam mai bine decat la vorbit, aveam acele secunde pretioase la care ma puteam gandi cum se zice la aia, cum se zice la aialalta, secunde care in conversatia verbala nu le aveam.
Cateva fete s-au si certat pentru mine, minciuni, chestii. Pentru mine deja devenise obositor. Ele credeau ca sunt timid si ca sunt in stare sa vorbesc numai din fata calculatorului, asa ca usor usor am inceput sa inchei raporturile de pseudo-amicitie cu fiecare in parte.

Bun. Ajung la liceu.

In prima zi am fost dezamagit sa vad ca in clasa mea erau numai fete urate, exceptand una care a fost cu mine in scoala, ceva mai frumusica, si ea ma placea. Chiar daca ma placeau noile mele colege, nu conta deloc, daca nu ma placeau pe mine, il placeau pe altu.
Spre norocul meu, nu am facut boom-ul din generala si la liceu, as fi atras atentia celor mai mari si probabil ar fi avut pica pe mine.

Eu iau trenul ca sa ma duc acasa, 20 de minute de mers. Mai sunt cateva fete care iau acest tren. Am fost luat in vizor de o roscata. Se uita la mine cu o privire ucigatoare, in putinele secunde in care puteam avea contact vizual (nu invatam in acelasi liceu).
Am inteles, ma placea.
Dar eu nu am bagat-o in seama niciodata. Stiu sa vorbesc, dar tot vorbesc ca un strain, se cunoaste, iar asta nu-mi place.

Atunci mi-am dat seama ca eu nu am o calitate, am un defect. Nu pot avea o relatie. Am spus mai sus ca la 13 ani nu eram pregatit de a avea o relatie, neantrenand acest aspect, ma gasesc acum la 17 cu 0 relatii la activ, virgin si timid.
Cand sunt in mijlocul mai multor persoane, nu mai gandesc cum trebuie si ochii mi se lacrimeaza. Da, stiu. Acum ori ma credeti nebun, ori radeti, dar chiar asa e.

Cu totii avem probleme intime, unii probabil au cu cine sa le impartaseasca, dar eu nu.
Nu am flirtat niciodata, tocmai de teama de a nu fi refuzat. Imi e rusine cu dintii mei. In copilarie imi ziceau "castor".

Nu este tocmai o intrebare, ci o cerere de ajutor.
Vreau sa am o relatie cu o fata dar nu stiu cum sa fac, ce pasi sa urmez.
Nu am incredere in mine.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook