| Jhenu a întrebat:

Salut,

Când aveam 16 ani, mi-am instalat tot felul de aplicații pentru a-mi face prieteni, iar pe una dintre ele am întâlnit o fată de 13 ani din alt oraș. Am devenit prieteni și vorbeam în fiecare zi.

La un moment dat, a trebuit să merg cu un prieten în orașul ei, pentru că trebuia să cumpere ceva de acolo. Ne-am despărțit, iar eu m-am dus să mă întâlnesc cu ea într-un supermarket. Nu am stat acolo mai mult de două minute; ne-am salutat, mi-am luat o sticlă cu apă și am plecat. La ieșire, i-am văzut părinții cum o așteptau să iasă din magazin. După aceea, m-am întâlnit din nou cu prietenul meu.

Prietenia dintre mine și ea nu a durat mai mult de o lună. Într-o zi, am decis să îi dau block pe toate rețelele de socializare, deoarece mi-am dat seama că nu este ok să vorbesc cu o persoană cu 3 ani mai mică decât mine. Nu i-am spus nimic.

Mesajele dintre noi nu au conținut cereri de poze indecente sau alte chestiuni sexuale legate de noi. Poate că am făcut glume proaste, dar din păcate nu mai am conversația, deoarece am șters-o în momentul în care i-am dat block.

Acum, mi-e frică să nu posteze ea screenshoturi cu mesajele mele, scoase din context, și să par un „prădător online". Probabil că îmi fac iluzii degeaba cu privire la ce ar putea urma, deoarece tot văd pe internet cazuri de oameni care vorbesc cu minori sau se întâlnesc cu ei, și asta mă sperie.

Mai mult decât prieteni nu am vrut să fim niciodată. Voiam doar să am pe cineva cu care să pot vorbi zilnic.

Voi ce părere aveți?

4 răspunsuri:
| StoicAnalysis a răspuns:

Paranoia man. Nu vine justitiarul din Berceni dupa tine stai calm laughing.

| Furnicuta000 a răspuns:

Daca nu ai facut propuneri sexuale, dpdv legal nu patesti absolut nimic. Poate doar sa fii facut de ras in fata intregii tari daca te prinde justitiarul de berceni deci pe viitor lasa copiii in pace si cauta-ti si tu o fata de minim 16 ani

| DragosDeLaDabuleni a răspuns:

Salut! Daca nu ai vorbit prostii esti safe! grija la justi!

| Violleta2022 a răspuns:

Nu ai de ce sa te sperii atata vreme cat nu i-ai trimis nimic indecent si nu i-ai propus sex sau altele, dar pe viitor retine: tot ce este sub 16 ani, vine cu necazuri si puscarie.

Cauta-ti o fata de varsta ta si vorbeste zilnic cu ea, lasand fetitele mici in pace.