Nu, ca ne dorim ceva si se intampla acel lucru nu dovedeste nimic, pur simplu e noroc, asta e ca de 100 ori am incercat ceva si o data am reusit deci inseamna ca un spiridus m-a ajutat, desi sansa sa reuseasca e 99 la 1, noi oamenii avem o gandire bazata pe dogme, credinte, gandire emotionala bazata pe basme ca si astrologia, gandirea pozitiva nu e rea dar nu obsesiva cu limita ratiuni
Da cred în legea atracției. Am testat le pielea mea. Dupa ce am trecut printr o despărțire deloc plăcută, îmi imaginam deja tiparul de băiat pe care mi l doream : voiam sa fie total opus fostului, voiam un tip romantic, cu principii istet și chiar am vrut sa aibă o fire mai artistica, și știam ca dacă era sa fiu cu cineva; voiam o relatie lungă.De aceea am fost singura în jur de un an, timp în care deși vorbeam cu băieți, îmi doream unul care sa îmi pună capac și de care sa fiu irevocabil îndrăgostită. Nu a durat mult și în toamna m-a băgat în seama actualul meu prieten.Desi inițial nu am fost înnebunită după el ( eu de fel nu ma îndrăgostesc la prima vedere) I am dat timp în care mi-a demonstrat a este implicat și ca putem construi o relație frumoasa, care continua și astăzi. Nu a fost deloc ușor, a trebuit sa ma înarmez cu multa răbdare, însă a meritat.Ai grija la ce te gândești și ce îți dorești pentru ca legea atracției chiar e puternica. Mai devreme sau mai târziu gândurile tale încep sa se reflecte în viata ta, valabil este și pentru cele rele.iti mai dau în exemplu: o profesoara de a mea a avut cancer, este o femeie extraordinara și deșteaptă, a reușit sa depășească aceasta boala, deși soțul dânsei a murit.Este o fire foarte optimista și luptătoare și prin faptul ca a gândit pozitiv și a zis; Nu se poate sa mor, eu trebuie sa trăiesc, a reușit sa treacă peste tot;
Mersi mult pentru parere!
Nu ai pentru ce:*
Alea se numesc sperante,ca o speranta sa adeverit nu dovedeste nimic, sunt convins ca multe alte sperante nu tiau reusit, asa ca aveai o sansa mare sa reusesti dar noi ne amintim doar lucrurile pozitive nu si cele negative, daca intrebi un om cum a fost dupa indundati dupa un timp el va spune ca nu a fost asa greu, asta pentru ca omul refelecta prezentul in trecutul lui, femeia cu cancer poate a facut chimo sau radioterapie cine stie in orice caz daca din 1000 de persoane una traieste crezand in basme de astea nu dovedeste nimic pentru ca sansa sa reuseasca e foarte mare
Atata timp cât nu o să dai din coate, o să le faci doar vizualizări celor de la The Secret, şi o să practici un fel de sincretism impersonal religios mascat...
Nu prea am inteles raspunsul tau.