Dionisie Eclesiarhul a fost cronicar muntean? Am un proiect la romana despre cronicarii munteni si nu se specifica nicaieri ca ar fi cronicar muntean.
Si daca se poate sa-mi dati niste informatii despre Stoica Ludescu, dar in afara de aceasta http://ro.wikipedia.org/wiki/Stoica_Ludescu :D. Multumesc!

Despre Dionisie Eclesiarhul gasesti aici http://biserica.org/WhosWho/DTR/D/DionisieEclesiarhul.html
Despre Stoica Ludescu iti dau un paste aici Stoica Ludescu (circa 1612 - circa 1695) este un cărturar şi logofăt. Numele lui Ludescu ataşat unui text - secvenţa „cantacuzinească" din marea compilaţie intitulată Istoria Ţărâi Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini, care circulă şi sub titlul Letopiseţul cantacuzinesc - este rezultatul unei presupuneri. A făcut-o, în Cronicele muntene, N. Iorga, care avea obiceiul de a „găsi" autori pentru cărţile ajunse în vremea modernă fără iscălitură, în acest rând s-a oprit asupra lui Ludescu, „slugă bătrână" în casa Cantacuzinilor, personaj în legătură cu care documentele scot în evidenţă fidelitatea arătată protectorilor (i-a însoţit în refugiul din Moldova în 1658 şi a făcut şi un „stagiu" la ocnă, prin 1672, solidar cu familia prigonită de Grigore Ghica), precum şi ştiinţa sa de carte, de un nivel apreciabil.



Iorga nu a produs temeiuri deosebite în sprijinul supoziţiei sale, dar Ludescu a fost acceptat în această postură printr-un soi de consens, de mai mulţi cercetători (C. Giurescu, Dimitrie Onciul, Sextil Puşcariu, C.C. Giurescu, N. Cartojan). Ipoteza s-a instalat (ultimul ei adversar însemnat a fost P.P. Panaitescu, în tratatul academic de istorie a literaturii române), astăzi atribuirea este de circulaţie aproape generală, deşi oponenţii (unul dintre ei, Ion I. Ionaşcu, propunând chiar un „contracandidat", pe Dumitraşcu Dumbravici) n-au lipsit. După cum nu au lipsit nici luările de poziţie în favoarea paternităţii lui Ludescu asupra cronicii (recapitularea probelor o face Liviu Onu). Ludescu şi-a luat numele de la moşia Ludeşti din Dâmboviţa, pe care a dobândit-o mai târziu, după ce urcase câteva trepte pe scara rangurilor. Trebuie să fi avut ceva avere, căci bunicul său, Leman, fusese „judeţ" al Bucureştiului, iar tatăl său, Şerban, avusese rangul de logofăt.



Ludescu însuşi a fost logofăt la Curtea lui Matei Basarab, iar în 1680 era ispravnic al Târgoviştei. Destinul lui s-a împlinit - poate şi cărturăreşte, ca autor al cronicii - în preajma Cantacuzinilor, pe care i-a slujit cu credinţă. A scris documentele familiei (ca logofăt trebuie să se fi descurcat bine în articolele pravilelor), între ele şi testamentele (două) ale Elinei, soţia marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Tot în preajma Cantacuzinilor a şi murit, cândva, între 1693 şi 1697. Poate că N. Iorga i-a făcut dreptate.