Eu zic sa-ti iei gandul. Incearca sa iesi in oras, sa citesti, sa-ti ocupi mintea cu altceva sau, pur si simplu sa te bucuri de compania ei ca prietena. Adica, s-o tii aproape de tine. Lumea nu se sfarseste aici! O sa mai apara fete?
In plus, e evident ca esti un copil, mai folosesti si termeni precum "depresie" aiurea.
Vei găsi alta fata de care sa ți placa. Crezi ca ești singurul din lume care place pe cineva care nu are sentimente reciproce? Asta este, mergi mai departe
Ficior, viața de cele mai multe ori nu merge așa cum îți dorești. Unele fete/femei o să te placă în viața asta, altele nu. Faza este că nu are rost să îți pierzi timpul cu persoanele ce nu te vor alături. Deja ai pierdut jumătate de an cu o fată ce nu are aceleași sentimente pentru tine, timp în care puteai să cunoști o fată ce îți poate împărtăși aceleași sentimente, care să te placă.
De ce e cea mai frumoasă din lume? Că te vede ca pe un prieten? E ok, păstrează prietenia cu ea, dar las-o-n pace, nu are rost să mai alergi după ea din moment ce lucrurile sunt clare.
Nu, nu se va răzgândi peste noapte și va realiza că vrea să fie împreună cu tine ca într-o comedie romantică americană. Tot o să te considere prieten și crede-mă că ai avea șanse mai mari la ea dacă ai cunoaște alte fete.
Va trebuii sa inveti sa accepti si deceptiile.
Oamenii nu sunt ca papusile, unde le pui, acolo stau si nu te iubesc la comanda, oamenii au propriul creier si propriile preferinte, de aceea avem simpatii si antipatii.
Acum, ca sa intelegi ce vreau sa spun, sa facem un exercitiu:
- ai o colega de clasa care ti se pare nesuferita?
- gandeste-te la ea!
- acum, imgineaza-ti ca ea vine la tine si-ti spune ca s-a indragostit de tine si vrea sa fii iubitul ei
- ai acepta-o sa-ti fie iubita?
Cam acelasi lucru se intampla si cu fata de care-ti place, nu te place ca iubit si nu te simpatizeaza, sau agreeaza, ca sa te tina aproape de ea.
Inimii nu-i poti comanda!
Daca esti un copil inteligent, trebuie sa intelegi ca dragoste cu sila nu se poate si ca sa nu devii ridicol, te retragi.
La varsta ta nu ma mira sa patesti asa. Mai sunt si alte fete pe lumea asta. Nu te axa doar pe una pe care o doare in spate de tine.