Salut, mai vă amintiti povești amuzante sau triste din copilăria voastră? Cum ati trăit în trecut cu lipsuri sau modest? (Nu e o rușine)

Modest. Eram deja student. Nu am suferit niciodată să nu am ce mânca. Locuiam cu mama, tata, un frate și o soră, studentă și elev și o bunică bolnavă la pat. Din două salarii de funcționari trăiam toți și se plătea un împrumut bancar pentru casa familială construită în regie proprie. Într-o iarnă mai aspră ( 1966?) aveam eu și tata împreună o singură pereche de mănuși o mănușa la mine, una la el. Eu eram mulțumit căci în mâna cu mănușa căram geanta cu cărți și cursuri și cealaltă mână o țineam în buzunarul paltonului. Dar aveam colege care erau foarte atente cu ținuta mea și au considerat că asta, a purta o singură mănușă era o excentricitate din partea mea, pe lângă altele. Pe atunci îmi era foarte rușine să recunosc că din sărăcie împart o pereche de mănuși cu tatăl meu. Până la urmă colegii au observat că eram mai sărac ca ei, că nu prea mergeam cu ei la băut, și am primit la recomandarea lor un costum de haine gratuit din partea asociației studenților de atunci. Dar așa de mult mă preocupa ceea ce învățam că acestea toate erau minore.

La un moment dat, erau ierni mai grele, aveam 19 ani. Duceam în mână o geantă în care aveam cărți. Eu și tatăl meu aveam o singură pereche de mânuși, el una și eu pe cealaltă. Nu era gata casa și eram prea mulți în cameră. Mi-am pus patul pe coridor, era neîncălzit. Lângă mine pe fereastră a înghețat apa în cameră în pahar. La examenul de licență la teminarea facultății nu aveam costum. Am împrumutat o haină de la fratele meu.

O intamplare care acum e amuzanta, putea fi o tragedie. Prietena mea foarte buna voia sa iasa pe afara sa se joace cu noi. Tatal ei o incuiase in casa si nu avea cheie. Statea la etajul 1. "Hai, hai, afara! Aducem noi ciolofan sa te prindem". Cand venisem eu afara era urcata pe balcon sa sara pe ciolofanul tinut de prietenii nostri. I-am zis ca nu-i bine si am strigat la vecina de la parter. Atunci i-a spus sa stea cuminte ca altfel ajunge la spital. Peste ani am aflat ca atunci o alta vecina vazuse scena si i-a zis mamei prietenei ca ea voia sa se sinucida, nu sa se joace (doamne sfinte). Din cauza ei a luat bataie nevinovata Eram mici, 8-10 ani.
Un episod amuzant din viata mea: purtam ochelari, eram clasa 1, parintii deja erau la serviciu. A trecut cam o jumatate de ora, am rascolit apartamentul, iar ochelarii nu erau si trebuia sa ajung la timp la scoala. Am plans rau fiindca erau importanti pentru mine. Cand sa ies din bloc, o vecina m-a vazut si m-a intrebat ce am patit. I-am zis, iar ea:"Nu sunt astia de pe cap?" ) Pot sa spun ca am scris si in compunerea de la teza intamplarea asta. Bineinteles ca le-am zis parintilor si au angajat o bona care sa fie cu ochii pe mine.
Am avut tot ce mi-am dorit, nu am stiut de lipsa banilor, insa ai mei au preferat sa fim mereu modesti si a fost un lucru foarte bun.