Nu obisnuiesc sa fac asta dar e singura optiune care mi-a mai ramas.
Am nevoie de niste pareri si sugestii la ceea ce o sa zic, deci sa incepem.

Am o problema cu parintii, cam de 1 an eu am ales sa ma despart de ei pe motiv ca (vorbesc la cel mai serios mod) sunt bataia lor de joc... Ei se asteapta sa primeasca respect din partea mea dupa cate au facut ei pentru mine si nu am dus lipsa de nimic (asa zic ei)... Dar aici intervine partea in care eu nu pot sa trec peste si m-a transformat intr-un om foarte uracios. Am atata ura in mine incat nu dau 2 lei pe nimeni (inclusiv ei). Am niste traume din copilarie si sa dau exemple care sunt :
- violenta in familie, certurile (aici vorbesc la modul pumni, trantit pe jos, ma trezeam din somn din cauza asta, aveam 11 ani cred si le spuneam sa inceteze si ei tot continuau de fata cu mine, au stat chiar si separati in apartament, 1 inchis intr-o camera iar altul in alta camera timp de 6 luni);
- bataie asupra mea din cauza scolii ca nu invatam si aveam note mici (s-a intamplat o data sa ma invineteasca);
- niciodata nu m-au sustinut d.p.d.v moral, emotional, sentimental (ma certau intruna, ma comparau cu alti copii si "ma tineau cu capul la fundul bazinului" in loc sa ma tina la suprafata, ma jigneau, imi ziceau ca nu sunt bun de nimic, ca o sa ajung sa matur pe strazi, ca nu o sa fac nimic in viata);
- Greselile pe care le faceau ei trebuia sa dea vina pe altcineva si eu picam la mijloc ( sa isi descarce nervii ) aici pot sa zic ca niciodata nu m-au lasat sa castig si eu, fie ca era vorba de un joc sau despre o opinie care avea dreptate, ei se puneau la mintea mea, unui copil de 11-12-13 ani si macar o singura data sa ma lase si pe mine sa castig ca sa-mi creasca increderea in mine dar cum am spus mai sus, mereu m-au tinut sub linia de plutire (Sa specific, in prezent am 25 de ani).

Ei au niste defecte pe care nu pot sa le inghit... Ei sunt genul de oameni in care nu lasa de la ei macar o singura data, in orice lupta fie fizic, verbal sau altceva, nu se lasa pana nu ies castigatori... In familia asta nu a fost vorba de bani, ai mei s-au descurcat si au reusit sa faca dintr-un vis ceva real ( un trai decent ).
Ei sunt genul de oameni in care vorbesc despre niste lucruri si habar nu au despre acel lucru ce, cum, cand, unde. Le place sa-si dea cu parerea, nu stiu motivul dar vor sa fie importanti, in centrul atentiei, habar nu am.
Ii urasc atat de mult incat nici nu-mi pasa daca o sa moara sau nu... Toate actiunile facute de ei de-a lungul vietii asupra mea m-au facut intr-un om cu sange rece, pe partea sentimentala in care asta dupa parerea mea e cel mai napsa lucru despre cum sa distrugi o persoana, sa-l imbolnavesti sau sa-l transformi intr-un nebun... Chiar nu-mi pasa daca o sa pateasca ei ceva, nu am sentimente, nu le simt, nu lacrimez la orice lucru emotional, nu simt absolut nimic din cauza la ura care si-a facut asternut in tot sufletul meu. Ma simt distrus, fara pic de valoare, nu am incredere in nimeni, (nu am ganduri sinucigase dar daca as ramane fara optiuni cred ca nu mai am de ales. In prezent am o prietena care ea ma tine in viata, ea cunoaste toata povestea si incerc sa nu o implic in asa ceva).

In acest timp de 1 an, de fiecare data cand am vorbit cu ai mei, trebuia sa se lase cu scandal.Ei nu asculta de mine, asculta doar ce vor ei, daca ii intreb un lucru, raspunde cu altceva, nu raspunde fix pe subiect, ma ia cu alte povesti si cand e vorba de exemple despre ce au facut ei pentru mine, aduce in discutie vorba de bani, nimic altceva. Pentru ei banii au fost pe primul loc, apoi persoanele dragi. Eu nu ii vad ca pe parinti, ii vad ca pe niste oameni de afaceri. Cand le vorbesc tac ca niste muste, dau din cap ca au inteles dar a 2-a zi uita si procesul asta s-a repetat ani la rand si mi-a cam sarit tandara acum 1 an cand n-am mai suportat si am decis sa plec pentru ca nu mi se pare normal comportamentul asta, poti sa-mi fi oferit 10 biciclete de-a lungul vietii, sa ma fi ajutat cu scoala, meditatii, sa bagi sute de milioane in mine daca iti bati joc de mine in halul asta, nu merita nimic oamenii astia. Asta e parerea mea si mereu ma acuza ca ii jignesc (aici chiar vorbesc urat cu ei si ii jignesc la modul ca nu-mi acorda atentie si pentru ei un lucru material e mai important decat propriul lor copil ) un exemplu i-am rugat sa se duca la banca sa-mi puna niste bani pe card la prima ora si tata a facut spume ca a asteptat 15 minute pana s-a deschis banca, el s-a considerat luat de prost ca a asteptat 15 minute pana s-a deshis banca.

Am fost la psiholog vreo 7 sedinte si n-am simtit niciun progres, pierdeam timpul si am renuntat. Bani pierduti aiurea (dupa lungi cautari, acolo unde am fost aveau recenziile cele mai bune)

Si cam asta este, nu cred ca am spus tot deoarece cam asta am in minte si sunt sigur ca sunt si alte detalii care ar putea "dezgropa mortii". As dori o parere. O zi buna sa aveti!

O părere nu rezolvă situația.
Dta nu ai nevoie de o părere ci de o rezolvare.
Vei primi aici multe păreri, sper. Astfel o să citești cum văd ei situația, niște oameni care cunosc despre situație doar ceea ce ai relatat dta aici, nu au fost ei acolo, nu au trăit, nu au trecut prin situațiile traumatizante, distrugătoare prin care ai trecut dta.
Eu am trecut prin ceva similar.
Astfel acum 32 de ani mama și fratele meu, care conviețuiau împreună la aceeași locație, trăiau încă, m-au adus într-o stare de nervi groaznică. Mama s-a purtat totdeauna ca un dictator în viața mea, am scăpat doar plecând de acasă. Dar atunci eram nevoit de situație să îi ajut. Ei nu doreau asta și au reușit fiecare în felul lui să mă îndepărteze. Atunci în mine s-a rupt ceva. Iar ceea ce s-a rupt a făcut ca în mine să fie două persoane, una care îi iubea și alta care nu mai dorea să aibă de a face cu ei niciodată. Am întrerupt total orice relație, După doi ani moare fratele, în circumstanțe dubioase după mine, după 6 ani moare mama. Nu m-am dus la nici unul la înmormântare.
Au trecut ani și durerea mea s-a stins. De ce spun astea, ca să vezi că am trecut și eu pe acolo, pe unde ești dta, prin acea vale, depresie a vieții, astfel poate te pot ajuta mai mult decât alții dacă mă asculți.
Ce am greșit atunci, fapt de care mi-am dat seama mai târziu.
Noi nu suntem identici cu creierul nostru, iar creierul nostru nu este infailibil, și el poate să greșească.
Iubirea și ura le trăim, dar nu suntem identici cu ele. Conținutul conștient al creierului este doar o parte din viața noastră din mintea noastră. Viața este formată din lucrurile la care le acorzi atenție. Astfel acum viața mea este formată din acest răspuns pe care îl scriu acum.
Ce face o durere sufletească? Din ce este făcută ea? Dintr-o trăire. din ceea ce simți cu sufletul. Unde este localizată ea? În creier. Ce te doare, ceva din creierul tău, ceva înregistrat acolo în celule de memorie. Ce a fost înregistrat acolo?
Fapte - tata o bate pe mama, o trântește pe jos, o umple de sânge, urlete, țipete de groază.
Ce în plus? Interpretare, emoții. Groază pentru viața amenințată, șoc cognitiv căci există discrepanță între modul în care care ar fi trebuit să se poarte ca părinți în fața ta, și ei unul față de altul.
Dar asta se întâmplă întotdeauna, orice este în memorie, are componenta afectivă, emoțională, am reținut un fapt, sau pentru că era plăcut, bun pentru viață, ca să îl căutăm din nou, sau pentru că era rău, nefericit, dureros, ca să îl țin minte, să îl evit altă dată.
Una din soluții este să fii dta cel mai bun psiholog al dtale.
Să constați că da, acele amintiri sunt urâte, rele copleșitoare, că ele s-au întâmplat în realitate, dar ele sunt în capul tău, tu nu ești -ele-, nu ele te-au făcut pe tine, tu le-ai în mintea ta. Cu ce văzut afară, cu ce ai simțit pe piele ( loviturile de curea a tatălui), creierul tău, care face parte din tine, a produs o poveste care acum este în tine. Dar a produs-o creierul tău, adică tu.
Tu ai făcut întâmplările din capul tău, nu ele te-au făcut pe tine.
Se spune că în lagărele de concentrare naziste nu prea erau depresii, depresivi. De ce, pentru că nu aveau timp să rumege întâmplări din capul lor, trebuiau în fiecare moment să lupte pentru bucățica de mâncare ca să nu moară de foame.
Am și o poveste din închisorile comuniste românești. Au fost închiși mulții intelectuali burghezi care ar fi putut prin activitatea lor în libertate să pericliteze noul regim.
Modalitatea de supraviețuire era să se sprijine moral unii pe alții. să se încurajeze, să nu renunțe la speranța că vor veni americani să îi salveze.
- Ce ne facem noi, țiganii
Dacă vin americanii,
Că ne pușcă cu alice,
Și ne țâpă din sărvice.
(țâpă, adică aruncp, dă afară).
Un grup de deținuți din acesta, într-o sală comună la închisoare, au constatat că un coleg al lor, fost avocat intrase în depresie, nu se mai rădea, nu se mai spăla, își pierduse încrederea în sine. Și erau și ei TPU acolo, de nevoie. Și au găsit soluția i-au tras o mamă de bătaie, ca să se trezească la realitate, să se respecte pe el însuși din nou, să colaboreze cu ceilalți ca să poată trece mai ușor prin iadul închisorii.
Așa că, dacă dormi, visele nu le poți controla. Dar gândurile ziua?
=====
Tristeti de dupa-amezi ploioase
Si de nostalgice obsesii
Cand stai cu storurile trase
Si-astepti sa vie ora mesii?
Tristeti de strazi pustii si mute
Cu ziduri vechi si cu fatade
De edificii cunoscute
In care nu stii cine sade?
De domicilii spatioase
Cu flori la geam si cu salon
Din care pe la ceasul sase
Auzi urland un gramofon?
Tristeti adanci de guvernante
Ce nu stiu bine romaneste
Si de flasnete ambulante
Cu papagal care ghiceste?
De cartiere suferinde
De usi cu lacate-n verigi
Si de dugheana care vinde
Fitil de lampa si covrigi?
Tristeti de goarna funerara
Melancolii de catelusi
Uitati de cineva pe-afara
Sa scheaune pe langa usi?
Tristeti romantice de fata
Cu nasul lung si demodat
Si de odaie mobilata
In care-a stat un magistrat?
Tristeti adanci de pui de mata
Zvarliti pe undeva, prin scai?
De copilas urat, de tata
Uitat de maica-sa-n tramvai?
Tristeti de garduri invalide
De porti iesite din tatani
De doici care-au ramas gravide
Si-acum li-i frica de stapani?
De ordonante fara leafa
Si de trasura cu un cal
Si cu scapetul ras la ceafa?
Tristeti de balci provincial
De panorami, cu-o ferestruica
Si cu-o maimuta roasa-n dos
Ce-ar semana cu domnul Duica
De-ar fi oleaca mai frumos?
Tristeti de cioara-mbatranita
Ce sta asa, pe-un varf de pom
Si de fantana parasita
In care s-a-necat un om?
Tristeti pustii, molipsitoare?
De ce ma urmariti mereu
Si, fie ploaie ori ninsoare
Va tineti scai de capul meu?
=====
Acesta este Topârceanu, ca să scape, el a făcut o poezie.
Dta ca să scapi, trebuie să faci ceva ( Eu ca să scap de ale mele, mă ocup de ale dtale acum, le uit pe ale mele și fac pe deșteptul cu dta. Asta mă face să mă simt grozav, pe bune!).
Trebuie să faci ceva să îți placă, fie ce o fi speli vasele, ieși la plimbare în parc, și cu și fără motiv, sau ieși pe balcon și urli la vecinii.
- Heeei, la voi mai ploauăăăă, măăă!
Glumesc.
Ai prins șpilul.
Dai funda, sau nu dai!
Dacă nu dai o să mai vezi tu părere de la mine, când mi-oi vedea eu ceafa!
Mă duc să mă rad. Îmi trag singur o palmă să mă trezesc și mă duc să mă rad.
Să ai o zi plictisitoare, așa încât numai răspunsul meu să fie amuzamentul tău pe ziua de azi.
Glumesc paradoxal că numai astfel o să ții minte cele de mai sus.
(Ăsta este un truc profi pe care l-am învățat de la psihiatrul meu, care mi-aspus o dată.
- VEI MURI!
Apoi m-a lăsat să mă perpelesc 5 secunde și apoi a spus.
- DAR NU ACUM!)
Așa că știi ce? Nu-mi trebuie nici o fundă de la tine!
Crezi că eu nu pot trăi fără funda ta?
Ahoe! Și încă unul pentru Noe!

Pai fii tu un model in viata, invata, arata-le ca vrei sa o iei pe un drum responsabil, Fi responsabil si fa-le sa le para rau cand se cearta, sa zica, bai, nu mai tipa, gandeste-te la copilu ala, care se zbate sa faca ceva in viata si isi da interesu, si probabil ca il afecteaza tot ce se intampla in casa asta intre noi.
Si o sa fie mai usor.
nu gen vii acasa, iti arunci geanta intr-un colt, te duci sa te pisi si te duci la maica-ta care a fost la munca toata ziua, si tu ai frecat manzu la scoala, si ii zici, mama ce mancam azi? ca si eu as inebuni ca parinte.
Inveti bine macar?

Cauta-ti un job in strainatate sa te poti descurca singur. Asa uiti de toate si incepi o viata noua, strangi niste bani si iti poti face un viitor singur.

Du-te la manastire