Salut,nu prea stiu cum sa incep...
In primul rand chiar nu sunt genul care se vaita dar nu mai pot sa sufar in tacere, stiu ca nu este locul potrivit pentru asta dar simt ca imi ating limita pe zi ce trece si am nevoie sa spun asta cuiva..In fine, a inceput la 7 ani odata cu scoala,intodeauna plecam la scoala cu o frica intensa,intodeauna ma ascundeam in ultima banca,orice greseala corectata o simteam ca un cutit in spate,nu raspundeam niciodata chiar daca stiam raspunsul,lipseam des,eram foarte tacut,singuratic etc am fost considerat un ciudat,eram mic de statura si slab,mai tarziu eram analizat in tot ce faceam,se luau de mine din orice motiv de ex de ce ma imbracam mereu cu haine inchise la culoare(transpiram excesiv dar nu le puteam explica asta) de ce nu vorbesc cu ei,ca ma cred superior etc am incercat sa ma integrez dar pur si simplu nu aveam nimic in comun cu ei fete=fite/par/moda/baieti/frumusete, baieti= sport/fotbal/fete/si cum sa fii cat mai idiot,nu le-am zis niciodata nimic, nu le-am cerut niciodata nimic, nu le-am facut nimic si nu intelegeam ce aveau cu mine. Dupa ce am terminat mi-am dat seama ca tocmai asta era problema.Profesorilor nu le păsa de nimic,era doar o alta zi de predat pentru ei,nu aveau treaba cu nimic,incepusem sa-mi urasc colegii si sa dau vina pe ei, dupa asta profesorii, dupa asta pe mine si o luam de la capat.Pana la urma am inteles ca asa este viata,ca nu sunt singurul care trece prin asa ceva,si am incetat sa mai caut vinovati,stiu ca trebuia sa discut cu cineva dar pur si simplu nu am stiut cu cine (sincer,chiar daca stiam nu cred,ca aveam curajul oricum)in fine dupa ce am terminat generala trebuia sa continui,urma liceul,nu mai are rost sa spun,doar cuvantul in sine ma speria,dar am incercat,evident nu m-am putut integra si nu am rezistat nici macar primul an si nu am mai continuat,familia nu ma intelege si ma vad ca o povara,nu ii contrazic,sunt inutil,fara nici un scop,in prezent imi consum majoritatea timpului la pc,nu am absolut nici o treaba cu viata,nici un prieten(poate cateva cunostinte care ma folosesc cand au probleme cu pc-ul,partea trista este ca nu ma deranjeaza)nu am avut niciodata o iubita si probabil nu voi avea vreodata(nu ca cineva ca mine ar avea dreptul sa se planga la partea asta)nu ar avea ce face cu mine oricum, sunt extrem de timid, complexat etc....in fine orice activitate sociala(biserica,scoala,munca etc)este agonie,incep sa ard, transpir excesiv, simt ca ma inrosesc si imi ia fata foc si cu cat ma gandesc la asta cu atat ma inrosesc si mai tare si tot asa. incep sa raman fara aer si am impresia ca toata lumea se uita la mine si trebuie sa plec de acolo.Inainte sa adorm imi analizez toate cuvintele spuse si deciziile luate in timpul zilei etc in timp,evitarea oricarui fel de socializare mi-a afectat abilitatile sociale si mi-a agravat starea,comunicarea,exprimarea etc sunt la pamant,cand vorbesc parca sunt un retardat, de aceea am preferat sa fac asta in scris decat sa vorbesc cu cineva, nu m-ar fi inteles oricum.Stiu ca am o problema nu am nevoie de nimeni sa imi spuna asta,deocamdata nu imi permit un specialist pentru ca nu imi pot gasi un loc de munca potrivit(cat mai putin contact)si sincer nu prea stiu nici ce voi face mai tarziu,nu vreau sa ajung in vreun spital, terapie in grup, sa vorbesc despre o copilarie inexistenta sau ceva de genu....sunt blocat aici.Am incercat de nenumarate ori sa ma schimb,sa ies pe afara,sa ma angajez oriunde etc pur si simplu nu a functionat si am renuntat, si chiar daca reuseam care ar fi fost beneficiul oricum? Integrat intr-o societate ca asta? Alt zombie la gramada, sa exist de dragul de a exista.Acum nu stiu ce vreau si ce ar trebui sa fac, am inceput sa ma accept cum sunt si sa ma obisnuiesc singur(stiu ca asta nu are nici un final bun). Stiu ca acolo afara sunt oameni care sufera mult mai rau decat mine si tot nu se dau batuti si nu se plang dar am tinut asta destul in mine si ma consumat.Multumesc sincer oricui a, avut rabdarea sa citeasca tot.
Ordonare:
Cronologică
Nu poti sa stai fara sa faci nimic ca vei muri de foame la pat, te faci de ras la rude ca stai pe banii parintilor si femeile lasale in lumea lor ca nu ne merita. Eu am tras destul cand aveam sperante dar acum nu mai am deloc si le urasc dar stiu ca in viata voi ajunge cineva si nu ma dau batut pana nu imi ating meta. Ar trebui sa-ti placa o meserie sa te bucuri ca o faci cu mainile tale chiar daca pe alta parte suferi in dragoste pe cealalta stii ca esti stapan pe toate deciziile luate.
http://www.youtube.com/watch?v=08nTVZxuSrM
Răspunde
La liceu nu aveaţi psiholog? Trebuia să îl cauţi, să vorbeşti, o colegă de-a mea avea tot asemenea probleme şi a ajutat-o oarecum. Singur nu cred că poţi să rezolvi, părinţii tăi nu vor totuşi să-ţi plătească câteva şedinţe la un specialist?
Probabil nu ai găsit grupul de oameni lângă care te simţi în lagul tău.
Înţeleg ce spui, însă fă tot posibilul să-ţi faci prieteni, să ieşi mai des din casă, acum, cât eşti tânăr şi poţi socializa uşor.
Da,interesanta povestea ta si in acelasi timp trista.Sincer imi pare rau pentru tine, dar nu prea te pot ajuta mult.Totul depinde de tine daca vrei sa te schimbi sau nu, acum sa nu mergi pe ideia ca e greu sau ceva de genu.In zile noastre cei ca tine sunt luati la misto si neintelesi de persoanele superficiale! Sunt multi care te inteleg si vor sa poarte o discutie cu tine, o discutie benefica pentru tine si relevanta pentru ei, poate putin si pentru tine.Sti,poti sa auzi fel si fel de filosofi, poti sa mergi la cel mai tare psiholog, el doar comunica cu tine si iti da sfaturi. Poate te intareste emotional pe moment, dar dispare stare usor-usor.Cum spuneam, totul depinde numai si numai de tine! Hai sa vorbim putin si de iubita, vad ca esti pesimist din toate punctele de vedere.Iti zic eu,mai sunt si fete care prefera baieti mai timizi dar seriosi,asta nu sa-i joace pe degete cum pretind unii, e doar un simplu gust. Daca mergi pe anumite principi, sa zicem: nu ma place, sunt timid si alte chesti, nu vei avea prea curand o iubita, poate doar in fericitul caz in care ea face primul pas si are rabadare cu tine si te intelege.La un loc de munca e un loc perfect sa-ti faci prieteni si sa cunosti noi oameni, fel si fel de mentalitati.Totul e sa ai incredere in tine si sa fi mai deschis si putin glumet. Sper ca ai prins ideia ca totul depinde numai si numai de tine si daca vrei sa te schimbi cu adevarat,te schimbi. Daca stai in casa toata ziua la pc, nu cred ca o sa-ti rezolvi problema prea usor.Dar daca schimbi macazul si dai de oameni care te inteleg si te acepta asa cum esti, vei prinde incredere in tine si vei privi viata din alt unghi. Daca ai nevoie de un sfat in plus, poti sa-mi lasi id-ul in privat.O seara placuta si cel mai important, traieste-ti viata, e pacat de tineretea ta sa o irosesti astfel!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
