Săptămâna de dinaintea săptămânii trecute am dat teza la matematică și la română. Am un coleg care n-a putut veni în ziua tezei la română, dar a reușit la matematică să ajungă (avea vărsat de vânt). Ne-am străduit cu toții să scriem ceea ce știam la matematică, dar a fost foarte grea, cu unele exerciții nerezolvate și altele chiar noutăți pentru noi. Eu și cu încă un coleg luasem 6, 5 (7), iar colegul de lângă mine a luat 8, 5 (9). Acesta care a luat 9 este foarte bun la învățătură și nu prea îmi pare că ia note mai mici din neștiință, ci fiindcă nu vrea, DA, AȘA PARE: săptămâna trecută daduse și el teza la română, fiindcă avusese vărsat de vânt. Doamna profesoară ne-a dat subiecte la algere, și la fel și lui, unde dacă ai fi stat puțin să înveți, ai fi scos lejer 400 de cuvinte. Azi ne-a adus tezele la română întregii clase. Am constatat că el nu s-a sinchisit să atingă acel număr minim, drept consecință, a pierdut din punctele pentru redactare. A luat 7, colegul celălalt care luase la matematică 6, 5 a luat 9 la română, iar eu 10. Colegul e de 10 la română în general și azi cred că a încercat să ne demonstreze ceva și mie și celuilalt coleg care care luasem 6, 5 la matematică, însă nu știu ce... Mă gândeam că poate ar fi cineva să mă ajute să înțeleg ce și cum. Mai este cineva care crede că a făcut-o din adins și de ce? Nu mi-ar conveni să-mi știu colegul că ia note mici intenționat doar ca să fie "la același nivel" cu ceilalți, ci să dea cât poate, știe și vrea, dar acum îmi pun și cealaltă întrebare, dar dacă el atâta a putut? Nu știu, vreau să aflu și să văd și alte păreri.
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Parerea mea este ca acest coleg al tau atat poate sa faca la acea materie. Nimeni nu ar vrea sa aiba note mici doar ca sa fie la fel ca ceilalti. De exemplu eu nu as vrea sa am note mici. Acum depinde.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.14.247.231) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro