Scriu pe acest site cu scopul de a incerca sa gasesc rezolvare a unor probleme.
Mereu am fost o fata timida si introvertita, insa oamenii din jur ma placeau pentru cine sunt cu adevarat. Cu timpul totusi, am inceput sa am o impresie din ce in ce mai proasta despre mine si fac orice ca sa evit lumea. Mi-e frica sa fiu judecata, sa fac greseli si sa rada ceilalti de mine. Stiu ca nu ar trebui sa imi pese, insa gandurile au inceput sa ma macine. Am ajuns sa plang, sa ma inchid in camera si sa nu fac nimic. Am inceput sa imi pierd interesul fata de activitati pe care mai demult le adoram. Cand cunosc oameni noi incep sa transpir si sa imi incordez muschii. Nu mai sunt asa sociabila, intrucat nu vreau ca lumea sa isi faca o parere proasta despre mine.
Am incercat sa le spun prietenilor ce simt, insa am renuntat rapid. Nu vreau ca starea mea sa ii indispuna sau sa ma creada o ciudata. Nu stiu ce sa mai simt. Uneori cand ma uit in oglinda nu ma pot recunoaste. Din fata vesela care binedispunea pe toata lumea am ajuns sa evit privirile propriilor colegi de clasa.
Puteti sa imi dati niste sfaturi in legatura cu asta? S-a intamplat sa va simtiti si voi asa?

Cel mai probabil ai anxietate sociala. O sa intelegi tu intr-o zi ca parerea oamenilor nu trebuie sa te afecteze deloc, cel putin nu a tuturor oamenilor. Nu iti mai bate atata capul cu aceste ganduri pentru ca o dai in depresie, din ce povestesti tu, pare ca ai avea si un inceput de depresie. Nu te speria, daca simti ca nu mai faci fata, mergi la un psiholog si se rezolva.

Si eu sunt in aceeași situație.
Este o etapă mai dificilă din viață. Nu trebuie sa te gândești la alte persoane si la părerea lor. NIMENI din lumea asta nu știe ce îți este tie mai bine si prin ce teci tu in momentul ăsta.
In viață toți vin si pleacă. Iar tu!? Cu cine rămâi?!
Cu tine evident... trebuie sa te accepți asa cum esti. Cum si tu nu placi anumite persoane, nici lor nu le plac anumite persoane printre care te poți afla si tu. Acum e momentul sa vezi care sunt prietenii adevărați. Acum e momentul sa vezi cine te iubește cu adevărat si cine ești tu de fapt.
Unii spun ca in viață e greu, lasă-i sa spună, tu zâmbește mereu.
Stii ca atunci când perfectul in viață e stricat, noi imediat căutăm vinovat, dar fără sa ne dăm seama că noi suntem de fapt de vină.
Viața e scurtă, deschide-ti ochii si vezi calea ușoară.
Nu lăsa lumea sa puna stăpânire pe tine, nu-i lăsa pe oameni sa te distrugă. Fii tu aia deșteaptă si arată-le cine ești tu de fapt.
Dă-mi mesaj si te pot ajuta cu mare drag
Până atunci fii tare fata mea
Stiu ca poti
Crede in tine asa cum cred si eu

Eu pe parcursul liceului am devenit cumva antisociala din cauza unor conflicte majore cu cativa băieți din clasa mea care m.au terminat psihic.nici macar in pauza nu stăteam liniștită. asteptam sa intre profii la ora ca sa scap de ei.nu mai puteam nici sa învăț.am incercat de toate cu ei:sa-i injur, ignor dar degeaba si de aici mi.a apărut si frica asta sau anxietate.nu am putut să mă integreze in clasa aia.erau numai tâmpit care nu aveai ce discuta si ci fete dar si cu băieți doar despre se*, cam asa a fost la mine si cred ca asta a fost produsul anxietatii mele tu trebuie sa te gândesti ce te.a afectat pe tine:clasa, prietenii, familia? Ce clasa esti?

Mi se întâmplă și mie.Ma simt că și cum...toată lumea are o părere proasta despre mine,sau nu neapărat proasta,dar greșită,am impresia că toata lumea mă vede timidă și tăcută...și eu nu mă văd așa,tot incerc sa îmi spun că eu știu mai bine decât oricine cine sunt, dar la un moment dat, am inceput sa fiu cum mă cred ei.
Încerc să accept faptul că sunt cam ciudată, că încep să transpir când vorbesc cu cineva nou, mi se încâlcesc vorbele și parcă nu mai știu să vorbesc.Ma simt ciudat, ca și cum locul meu nu este intre oameni.
Asta se întâmplă când lași părerile celorlalți să te atingă, mi au spus că sunt timidă, acum chiar că sunt, că sunt tăcută..de abia articulez doua vorbe.Ma sperie că la toamna încep liceul și nu o sa îmi fac prieteni.e o temere de a mea,deși acum am câțiva prieteni foarte buni,ne vom despărți,și vreau că liceul să fie momentul in care descopar cine sunt cu adevărat.
Deci da, mi s-a întâmplat să mă simt așa, mi se întâmplă chiar acum.
Orice ar spune oricine, eu cred că nu ar trebui să îți pese de ce zic sau cred unii oameni despre tine.
Tu știi cine ești, nu ai nevoie de nimeni care să îți spuna cine ar trebui sa fi.
Sper că te-am ajutat.

Iti multumesc mult pentru raspuns

Buna! Mesajul tau ma incurajeaza si sper ca o sa reusesc sa trec peste aceasta perioada. Stiu ca rezultatele nu o sa apara rapid, dar facand cate o schimbare in fiecare zi, lucrurile poate se vor imbunatati. Iti multumesc mult pentru timpul acordat ca sa imi raspunzi

O sa iau in considerare psihologul daca lucrurile nu se schimba. Pana atunci voi incerca sa invat sa ma iubesc pentru cine sunt. Multumesc pentru raspuns!

Mesajul tau e foarte incurajator si o sa il salvez in caz ca o sa mai am nevoie de el. Imi pare rau de situatia ta si sper ca se va rezolva cat de curand. Multa bafta si mersii pentru raspuns

Cel mai probabil toate aceste ganduri negative pe care le am despre mine au inceput acum 2 ani, cand am avut o altercatie cu un coleg. De atunci am inceput sa ma izolez de unele persoane si sa devin mai pesimista. Imi pare rau de ce ti s-a intamplat si stiu cat de tare doare atunci cand te simti nedorit. Mult succes in continuare! PS: sunt a 8a

Ma bucur ca am putut sa ajut. Nu ai pentru ce sa îmi mulțumești, sper ca totul va fi bine.