Eu sunt tot a VII a, şi mă gândesc serios să dau la Colegiul Militar Liceal Mihai Viteazul, Alba Iulia. E printre cele mai bune licee din ţară, dacă vrei să te realizezi, de acolo ieşi pe jumătate realizat. Poţi să te interesezi pe net mai mult, chiar merita, cu toate că e foarte strict, şi nu se intră uşor. La fete e mult mai greu, dar la băieţi cred că mai simplu...
Nu cred ca as putea sa-ti spun la ce profil sa mergi este dupa preferintele tale :
Mate info engleza intensiv
mate info simplu
chimie bio
filologie
astea sunt cele mai bune, este alegerea ta.
Meserii bune sunt o gramada : Fie că abia ieși de pe băncile facultății sau că ai deja experiență în câmpul muncii și vrei să faci schimbări în carieră, știi că alegerile tale au implicații pe termen lung. În momentul în care ne hotărâm pentru un domeniu de activitate sau pentru un anumit job, cu toții ar trebui să facem un exercițiu de imaginație și să ne dăm seama dacă peste 10 ani, privind înapoi, vom gândi că am făcut o mișcare bună sau, dimpotrivă… E important când facem alegeri cu privire la job să vedem cât de mult putem avansa profesional, în ce măsură acel post ne va dezvolta ca profesioniști și ca oameni și, nu în ultimul rând, dacă domeniul de activitate este unul de viitor. Într-o lume dinamică, în care evoluția tehnologică creează și condiționează trenduri inclusiv pe piața muncii, depinde doar de noi să ne folosim flerul și să alegem acele domenii cu perspectivă amplă. Și totul începe cu o bună informare! De aceea, ți-am pregătit câteva insight-uri despre job-uri și domenii de activitate cu perspective de dezvoltare în următorii ani. Poate vei fi inspirat să faci o schimbare de carieră sau să-ți deschizi o afacere într-un sector de activitate care sa te îmbogățească în mai puțin de 10 ani…
Conform unor studii americane publicate în Monthly Labour Review cu privire la sectoarele de activitate cu mare potențial de creștere până în 2020, va fi nevoie de tot mai mulți specialiști în sănătate, IT, finanțe, marketing, comunicare, mediu și lifestyle. Iată câteva detalii, în caz că ai nevoie de inspirație să spargi gheața și… piața!
Sănătate: De doctori vom avea mereu nevoie… Până când corpurile noastre vor deveni bionice și niște ingineri pricepuți ne vor înlocui, o dată la 200 de ani, plămânii sau ficatul, tot doctorii sunt cei care răspund de sănătatea noastră. Așadar, cu o populație în creștere rapidă, planeta va avea nevoie de tot mai mulți specialiști în domeniul medical. Pe de altă parte, rata de îmbătrânire a populației este destul de ridicată, mai ales în țările dezvoltate, așa că specialiștii care să se ocupe de bolile specifice vârstei a treia vor fi tot mai ceruți: ORL-iști, terapeuți ocupaționali (pentru persoanele care suferă de Alzheimer), kineto-terapeuți (atât pentru cei de vârstă înaintată, cât și pentru cei cu boli profesionale datorită faptului că job-urile sedentare domină piața etc). Pe de altă parte, o creștere a numărului de psihoterapeuți este prevăzută, mai ales a celor specializați pe terapie de familie și relațională. Cu rată de 1, 5 divorțuri la mia de locuitori, România se află printre primele poziții în Europa când vine vorba despre cupluri care decid să se despartă. Terapia de cuplu încă este considerată (în țara noastră și nu numai) o pasăre rară, mult mai scumpă decât un divorț rapid la notar.
Comunicare: tendința de globalizare în lumea businessului duce cu sine la apariția unor instrumente noi de a comunica. Stăpânirea uneia sau a mai multor limbi străine, tehnici de comunicare asertivă și de negociere, promovarea eficientă a imaginii de brand și menținerea unei legături cât mai interactive cu target-ul sunt câteva elemente fără de care nicio afacere nu are viitor. De aceea, se estimează un boom ocupațional în domeniul relațiilor publice (se pare că sunt un mod de promovare mult mai eficient și ceva mai ieftin decât publicitatea clasică față de care publicul larg deja este aproape imun), translatori (cu un potențial de dezvoltare economică fabulos, țări precum China, India sau cele arabe duc la o mare cerere de specialiști în traducere și interpretare care să cunoască astfel de limbi). Content writer-ii sunt și ei pe lista celor mai căutați profesioniști, mai ales în contextul în care mulți angajatori preferă să opteze pentru outsourcing și să angajeze prin platforme de freelancing. Oameni capabili să scrie bine, pe o gama largă de subiecte, vor fi tot mai căutați.
Marketing: Se preconizează o mare dezvoltare în domeniul marketing-ului online. Cu o prezență în online de cel puțin câteva ore pe zi, fiecare cumpărător trebuie să afle de existența ta ca brand. De aceea, social media și internet marketing-ul vor fi domeniile unde se vor face tot mai multe angajări. Iar oamenii potriviți pentru astfel de job-uri sunt cei care învață repede, sunt organizați și capabili să se pună la punct cu noutățile în timp record, dar și să aplice cu mare inginiozitate și intuiție cele mai noi descoperiri din domeniu fix pe targetul lor. Pentru că piața este extrem de ofertantă și produsele sunt într-o competiție acerbă, cercetare de marketing va fi și ea tot mai importantă, indiferent că reprezinți o corporație sau un ONG.
IT: Cum totul este computerizat, specialiștii în IT vor fi tot mai căutați. Domeniul securității informației, în contextul unor atacuri cibernetice de tot mai mare aploare este unul dintre cele care vor aduce tot mai multe job-uri pe piață. Pe de altă parte, industria gadget-urilor și avalanșa de oferte în domeniul tabletelor și smartphone-urilor cresc cererea de specialiști în dezvoltarea de aplicații informatice. Tot în creștere sunt și posturile de administrator de rețea, cloud computing administrator sau analist de sisteme computerizate.
Finanțe: Banii vor fi mereu una dintre prioritățile majore a celor care decid să își facă un business. Așadar, cele mai spectaculoase creșteri ale ofertei de job-uri în domeniul financiar vor fi în consultanță financiară, analiză financiară (experți care să înțeleagă produsele financiare și să facă planuri de investiție), dar și în contabilitate sau audit. Exigențele în lumea business-ului vor crește (inclusiv pe fondul crizei economice, al cărei sfârșit este încă greu de anticipat), de aceea este nevoie de oameni pregătiți, capabili să facă față provocărilor și fără de care orice afacere se expune unor riscuri care pot duce inclusiv la faliment.
Mediu: A trăi verde și a investi în domeniul energiei alternative devine, treptat, o alegere înțeleaptă, nu o simplă opțiune. Domeniul energiei regenerabile se așteaptă să fie unul dintre cele mai ofertante, mai ales că problema energiei clasice (petrol) devine tot mai stringentă pe măsură ce resursele se împuținează și consumul crește. De aceea, se prevede un boom în angajările specialiștilor în energie alternativă, inginerilor de mediu, cercetătorilor în domeniul protecției mediului, dar și a ONG-urilor care militează pentru un stil de viață eco (capabili să propună și să suțină proiecte de regenerare a mediului, de educație a populației etc). Agricultura este un alt domeniu în care merită să investiți – a mânca sănătos înseamnă a trăi mai bine și mai mult, iar cererea pentru produse bio este în plină explozie, mai ales în țările dezvoltate care abia așteaptă să importe alimente gustoase și sănătoase ca pe vremea bunicii!
Stil de viață: Indiferent dacă ne referim la modă, alimentație sau nivelul de stres, avem cu toții zile când nu ne-ar strica sfatul unui profesionist. De aceea, consultanții în domeniul imaginii, al alimentației, al terapiilor alternative sau coaching vor fi tot mai ceruți. Job-urile și ritmul de viață agitat vor duce la creșterea nivelului de stres, așa că metode de a scăpa de el, dar și de a planifica activitatea în așa fel încât să reducem efectele nocive ale faptului că suntem mereu ocupați și pe fugă. Pe de altă parte, imaginea de sine va deveni un element tot mai important în tranzacțiile sociale și profesionale, așa că se așteaptă o creștere majoră și în mediul de afaceri care privește frumusețea și aspectul exterior. Vi se pare că deja nu te mai poți mișca prin oraș de atâtea săli de fitness ori saloane de frumusețe? Se pare că e loc și de mai mult de atât… Nu în ultimul rând, creatorii și organizatorii de evenimente vor fi tot mai căutați. Ei știu ce fac și au metode testate prin care oaspeții să se simtă bine la evenimentul tău, indiferent că este nunta, botezul copilului sau petrecere de Crăciun a firmei.
Cu siguranță vor apărea job-uri despre care încă nici nu avem idee. Cine ar fi crezut acum 10 ani că vor exista servicii de social media, eventual plătite atât de bine? Din moment ce piața muncii se mută, ușor-ușor în mediul virtual, provocările sunt în creștere și e absolut necesar atât pentru cei care își deschid o afacere, cât și pentru cei care sunt executivi în afacerea cuiva să se adapteze din mers. Cine nu ține pasul cu vremurile și cu schimbările lumii de azi, rămâne în urmă și, în cele din urmă, chiar iese de pe piață.