Salut! Sunt în perioada adolescenței și am anxietate.
Deseori puținii prieteni îmi spun că merg la evenimente, aniversări, întâlniri cu rude îndepărtate, prieteni de familie în alte orașe, ba chiar în străinătate. Când dânșii aduc vorba, prost și înconjurată de singurătate mă cam simt. Nu vreau ca invidia să aibă loc în sufletul meu. Încerc să îmi înving gelozia. Eu cu ai mei nu ne întâlnim prea des cu astfel de cunoștințe. Ei nu sunt genul care să iasă. Le accept personalitatea. Sunt părinți extraordinari, care mi-au oferit tot ce am avut nevoie. Ei sunt cam singurele persoane din familie care mă înțeleg cât de cât, însă cu toate acestea nu petrecem timp împreună, nu ieșim. Acest lucru ei nu înțeleg, anume nevoia mea de a petrece cu cineva din familie. Știu că este cazul să socializez mai mult cu cei de vârsta mea și să nu aștept de la ai mei să stăm împreună, însă dacă aș fi avut modele și dacă mi-ar fi fost modele de la care să învăț cum și care să îmi dea curaj, mi-ar fi fost mult mai ușor.
Multe persoane din viața mea au plecat (rude decedate, prieten decedat în copilărie), în timp ce altele nici măcar nu își fac prezentă afecțiunea și iubirea în viața mea. Sunt cam absente, egoiste și individualiste. O rudă chiar este foarte bolnavă și nu mai are mult de trăit. Ne așteptăm ca din orice moment să nu mai fie alături de noi. Parcă pleacă prea mulți și nu mă pot adapta schimbărilor. Simt recunoștință față de tot ce am și de experiențele trăite, însă tristețea tor își face locul să apară. Sunt o persoană introvertă, dar care cu toate acestea își dorește să socializeze și să intre în vorbă, dar care nu știe cum și nu se pricepe.
Am o ură și o teamă incredibilă de abandon și de singurătate. Urăsc să fiu singură și singuratică și să nu stau cu nimeni în unele momente.
Cum aș putea face să nu mai simt supărarea din cauza faptului că nu prea ies cu familia și să scap de teama de abandon/teama de singurătate?

"Am o ură și o teamă incredibilă de abandon și de singurătate. Urăsc să fiu singură și singuratică și să nu stau cu nimeni în unele momente.
Cum aș putea face să nu mai simt supărarea din cauza faptului că nu prea ies cu familia și să scap de teama de abandon/teama de singurătate? "

da, in cazul tau din toate cele pe care le-ai scris mai sus, pare ca cel mai indicat este sa faci sedinte de psihoterapie, si nu sa mergi la psihiatru cum sfatuiesc de obicei adolescentii care vin cu probleme specifice depresiei!
doar din cele ce le scrii la tine nu pare o depresie si/sau anxietate cronica!
la tine in primul pare ceva influentat de mediul in care ai crescut!
cum sa te comporti cu parintii tai si mai ales cum sa devii utila fata de ei, asa cum afirmi aici, aceste lucuri ar trebui pe baza "anamnezei" sa iti explice psihologul, pentru ca el te are in fata si lui i-ai spus detalii din viata ta.
nu te stresa foarte mult, sunt sigur ca parintii tai te iubesc, tu invata sa te accepti si sa te dezvolti pe latura comunicarii si a comportamentului fata de persoane straine, cele de care ai cumva nevoie in aceasta viata prin multitudinea de evenimente si trairi pe care ni se releva viata.
succes

Buna.E destul de sumbra perspectiva din care ai scris toate lucrurile de mai sus.Ai luat in calcul sa mergi la psihologul scolii? Teama de abandon se va rasfrange in mod negativ asupra relatiilor tale cu ceilalti din jur cand mai cresti, nu mai zic de planul profesional cat va avea de suferit.Nu trebuie sa platesti nimic, fiind eleva, asadar te incurajez sa mergi la psiholog. Daca parintii tai sunt oameni mai simpli nu poti avea pretentii de viata mondena, dar poti in schimb sa-i ajuti la treburile casnice sau cele necesare astfel incat sa termine mai repede, sa aiba macar putin timp liber de petrecut cu tine, adica sa vizionati un film sau orice altceva care nu inseamna sa cheltuiti cine stie ce suma de bani. Poti gati impreuna cu mama ta, puteti merge in parc, poti merge cu tatal la pescuit etc? Solutii gasesti la sigur, trebuie doar sa le vezi si sa nu mai apelezi la comparatii, iti fac mult rau, crede-ma.

Este cineva care a trecut prin ceva asemănător și a reușit să depășească această teamă? Cum?