Bunăăăă! La liceu am avut în clasă o colegă cu anumite probleme medicale din cauza cărora nu putea să audă foarte bine, nu putea vorbi foarte clar și coerent și nici nu putea memora tot ceea ce ni se preda. Dar nu s-a lăsat niciodată mai prejos. Acum este la facultate la SNSPA, anul II, cu bursă de merit. Părerea mea sinceră este că ar trebui să lupți să continui în acest liceu. Dintr-un liceu normal ai mult mai multe șanse în viitor, și ar fi păcat să le ratezi. Cu prietenii este ușor să te descurci. Oamenii care te merită se vor lupta să îți fie alături. Poți comunica cu ei prin mesaje, puteți face activități în comun, ei te pot ajuta să te integrezi mai repede, iar tu îi poți ajuta cu alte lucruri. Profită de tot ceea ce ai, scoate-ți calitățile în evidență, fă-i pe oameni să vadă cât potențial ai. Comunicarea și înțelegerea nu se bazează doar pe cuvinte. Eu îți sugerez să lupți, dar până la urmă tu ești singurul în măsură să decidă unde se simte mai confortabil
Dacă ești la un liceu normal de 4 luni, asta înseamnă că ai reușit să iei note de trecere. Liceul te-a adoptat în două moduri. O dată te-a acceptat la intrare apoi profesional, academic, în sensul că te descurci cu învățatul.
Dacă reușesti să răspunzi la ore să te înțelegi cu profesorii, gradul tău de handicap te califică pentru acest liceu.
Astfel ești printre oameni normali fără handicap, și faci efortul să te adaptezi la lumea lor.
Dincolo nu ai face acest efort.
Acest efort te poate ajuta în timp, să elimini tot mai mult din handicapul tău. E greu, dar eu recomand să rămâi aici.
Buna, poti ramane aici, discuta cu ei prin mesaje sau cum poti, roaga-i sa fie intelegatori si sa te sustina. Daca ramai aici, s-ar putea sa faci niste progrese chiar si incercand sa colaborezi cu acestia, te va ajuta sa fii in mediul unor copii sanatosi.
Incearca sa folosesti aparatura performanta pentru problema ta de auz, sa ai cat se poate de mult auzul in starea cea mai buna posibila pentru tine.
Curaj, nu dispera!
Poti consulta si o persoana specializata pe problemele care le ai tu ( logopedie sau ramura specifica ) ca sa progresezi mereu.
Nu da inapoi, e pacat sa pierzi din progresele pe care le-ai putea face.
Si ce daca ai niste deficiente de auz? Poti deveni orice ti-ai dori in viata, dar cu mai multa munca si perseverenta.
Nu renunta niciodata, viata poate fi frumoasa si pentru tine chiar daca ai aceasta problemuta.
In functie de alegerile pe care tu le faci in viata, si acum de ex., iti vor contura viitorul tau si progresul.
Succes
Sfatul meu este sa te intorci la scoala de unde ai venit. Acolo, exista o intelegere pe care in liceul normal nu e o vei gasi. Niciodata!
Este alegerea ta, tu stii ce e mai bine pentru tine, noi nu avem idee ce preferi tu.
Salut! Eu zic să ai rabdare aici unde esti acum. Iti vei face prieteni care cu adevărat te vor aprecia si respecta. Mediul actual te va ajuta să te descurci, posibil să îti diminuezi deficiențele de auz si vorbire mai repede. Trebuie să fii tu însuți si să nu te simți inferior cu nimic celorlalți si rezultatele nu vor întârzia să apară! Succes si as vrea să te auzim din cand in cand cum merge!
O zi minunată!