Un lucru îl știu sigur, nu te-a uitat și nu subapreciază ceea ce ai făcut pentru ea. Ca bărbat nu este necesar să-i aduci și mâncarea la pat, deși pare romantic și un lucru frumos, acest gest conduce spre pierderea atracției. Mereu un lucru ușor de obținut, nu va produce un interes ridicat.
Care a fost greșeala ta de la început? Probabil nu ai calibrat destul de bine, gesturile tale în comparație cu ale ei. Într-o relaționare fiecare partener trebuie să investească, nu unul mai mult și altul mai puțin, doar investind emoțional se formează atașamentul. De obicei așa facem, dacă prietena nu contribuie și pare că se răcește, încercăm să astupăm lipsurile cu atenția noastră în exces, un lucru greșit de altfel.
Nu spun aici să ai orgoliu, îți dau sfatul următor: nu trăi ca să-ți fie simțită prezența, ci ca să-ți fie simțită absența.
Nu mai încânta așa mult prin daruri materiale, încântă prin prezența ta, mai puțin compensează prin cadouri. Oferă complimente doar când este cazul, sub forma unui premiu că te-a bucurat ceva și pe tine, nu pe degeaba și în exces.
O femeie nu vrea majordomi, are nevoie să investească și ea în tine. Acceptă ce ți se cuvine și în alte ocazii acei bani investește-i în ceva ce v-ar ridica pe amândoi. Încă te ignoră? Recomand să-i lași puțin spațiu acum. Nu deveni sufocant pentru că nu vei repara situația. Așteaptă și mai lucrează la tine, dă-ți timp și pune-te în valoare.
În final dacă o vrei în viața ta, dă-i mesaj într-o formă relaxată și nu-i cere socoteală, tratează situația așa încât nu o vei scoate drept vinovată.
Multumesc frumos pentru raspuns si pentru sfat, sincer sa fiu am vrut sa fiu mai special decat au fost fostii barbati din relatiile trecute, ea mi-a recunoscut ca am fost singurul ce ia adus flori si intr.un mod in care sa ramana surprinsa. Am avut grija de ea si i.am dat sa manance la pat pentru ca nu se putea ridica in picioare, nu regret nimic ceea ce am facut pentru ea pentru ca am facut din inima, singura neliniste ce.o aveam era faptul ca mi.a vorbit putin cam urat dupa cate am facut pentru ea. De 2 zile nu i.am scris nimic si nici nu o v.oi face, o las sa realizeze ca nu.i bine ceea ce face si cum ai scris mai sus astept sa-mi fie simtita lipsa.
Te cred, la fel ca tine îmi doream să fiu schimbarea din viața cuiva și uneori eram prea dedicat.
Nici să nu-ți pară rău, undeva gesturile tale frumoase vor fi recompensate, roata se întoarce pentru toți. Contează ce fel de persoană este, o femeie de calitate știe să aprecieze valorile umane. Mai devreme sau mai târziu va realiza ce a pierdut.