Am o problemă de când sunt mic.
Sunt bâlbâit! Chestia asta mi-a distrus în mare parte copilăria și încrederea de sine.
Păi, cum să încep...de când mă știu sunt bâlbâit. De la grădiniță, nu puteam spune poezia coerent la serbare, mă blocam, apoi în generală eram luat în râs și tratat cu dispreț. Nici părinții nu m-au ajutat, uneori mă descurajau și mă îngânau iar toate aceste lucruri s-au adunat și acum mă aflu la liceu. Am avut o perioadă mai bună să spunem, iar acum sunt în clasa a 10-a și am început să mă bâlbâi din nou vizibil..colegii au început să-și dea seama și să mă ia la mișto.
Sincer nu mai suport, toată viața am fost o persoană retrasă din chestia asta. Nu pot să vorbesc în fața unei mulțimi, nici măcar în fața clasei, nu pot să citesc un text la clasă fără să mă bâlbâi.Imi crește pulsul și mă blochez instant.
Ciudat este faptul că vorbesc perfect sau aproape perfect când sunt singur sau cu persoane pe pe care le întâlnesc mai rar sau pentru prima oară. Cel mai rău mă bâlbâi când vorbesc cu părinții/rudele, prietenii apropiați etc.
M-am săturat să fiu așa! Nu pot explica în cuvinte disprețul pe care îl am față de mine însumi, faptul că sunt o dezamăgire și bătaia de joc a tuturor. Este cumplit!
Menționez că pe la 9-10 ani am mers la diverși doctori, majoritatea spunându-mi că nu este nimic grav și că se va rezolva de la sine. Uite-mă la 16 ani și încă nu s-a rezolvat nimic, ba chiar mai rău. Am mers și de câteva ori la logoped dar nu prea m-a ajutat (adevărul este că nu prea repetam acasă exercițiile pe care le primeam) iar apoi n-am mai mers din probleme financiare.
Nu pot să merg la psiholog/logoped în momentul acesta din cauza banilor.
Orice sfat care m-ar putea ajuta este binevenit. Mulțumesc!

Mergi la un logoped si pune mana serios sa repeti ce ti se da, ca nu-i vina logopedului, ci numai a ta.

Dacă
1. Singur poți vorbi fără să te bâlbâi
2. Apare când sunt alții de față,
pentru mine, doagnosticul este simplu. O să îl explic.
Vorbirea se produce astfel de către creier. ( Modelul meu schematic în care consider creierul un PC).
Se formează din cuvinte asamblate o propoziție care urmează să fie emisă. Aceasta este stocată în memoria de scurtă durată.
Cuvintele sunt transferate de acolo succesiv prin terminațiile nervoase către coardele vocale. Acestea sunt puse în vibrație de semnalele aferente grupajelor de consoane și vocale ce formează fiecare cuvânt. silabele.
Grupajul emis, este recepționat ca sunet de către ureche. El este retransmis către creier. Astfel ai emis ma din cuvântul mama.
Sunetul ma, este recepționat de ureche și retransmis creierului, care face comparația între comanda dată corzilor vocale și ceea ce a ieșit din gură. Dacă acestea coincid, creierul constată că a executat corect emisia semnalului sonor spre exterior, și continuă prin procedeul descris mai sus, continuarea procesului de vorbire.
Dacă dta fiind singur, reușești asta perfect, toate șansele de succes sunt de partea ta, emițătorul de sunete, tot acel angrenaj de mai sus funcționează bine.
Ce se întâmplă când emisia se produce în fața unor persoane.
Fără să ne dăm seama la modul comun, obișnuit, prezența oricîărei persoane în preajma noastră provoacă un complex de emoții. Pe fiecare persoană, indiferent care, o iubim sub unele aspecte, o detestăm sau o urâm din alte motive, o apreciem și o considerăm valoroasă sau nu, cu fiecare avem alt gen de relații, alte așteptări pe viitor. Orice interacțiune chiar și de 5 minute provoacă în noi acesta amalgam de sentimente, de care suntem uneori conștienți, alteori formează doar o bază și un fundal de interacțiune.
Ce constați dta, legat de ceea ce trăiești, modul defectuos de a emite cuvintele în prezența altora.
Procesul de transmitere a cuvintelor înregistrate în memoria dtale de scurtă durată este perturbat exact de acest amalgam de sentimente. Ele, sentimentele sunt în creier obiectivate prin semnale electrice care se propagă prin creier, au intensitate mare în cazul dtale și interferă cu canalele circuitelor nervoase prin care se transmite cuvântul spre corzile vocale.
De exemplu, în mod echivalent, eu pot să stau de vorbă cu cineva la modul obișnuit, normal. Dacă persoana se apropie fizic prea mult de mine, la mai puțin de 1/2 m distanță, simt că nu mai pot lega cuvintele între ele în capul meu, mi se blochează sistemul de asamblare a cuvintelor în propoziție. O rog să se îndepărteze ca să pot vorbi. Uneori, sunt nevoit să închid ochii, căci imaginile din fața mea mă împiedecă să mă concentrez la ceea ce am de spus.
Astfel, dizabilitatea dtale rezultă doar dintr-o sensibilitate prea mare, a evaluării identității dtale în prezența oamenilor.
Ce se întâmplă în plus, care te derutează.
Auzi propria funcționare defectuoasă a vorbirii, asta te derutează și faci un efort voluntar de corectare, care adaugă o emoție în plus, care perturbă și mai tare.
Ce făcea un viitor orator antic de succes care în tinerețe a suferit și el ca tine. Punea pietre în gură( o modalitate de a face un efort suplimentar al aparatului vocal, ca antrenament) și mergea pe țărmul mării când era furtună, valuri mari care se spărgeau de stânci cu zgomot asurzitor, ca să nu își audă propriul bâlbâit, ca să se poată astfel corecta. Cu aceste impedimente, gura blocată de pietre și urechile perturbate de zgomotul valurilor, făcea ore întregi exerciții de auto logopedie.
Logopedul dtale, ar fi trebuit să sesizeze asta, că interacțiunea cu oamenii este de vină, nu aparatul dtale vocal.
Mi-am mai amintit o experiență personală ca să te ajut.
Am fost 23 de ani agent comercial. Mergeam pe la firme să le vând diverse, de la ace la avioane, ziceam eu de la produse de 50 de bani bucata pănă la produse de 10000 $ bucata. Când aveam un produs nou de vânzare, și nu aveam pregătit din timp un discurs de prezentare, mergeam la firme începând de dimineața.
Sunam, băteam la ușă, intram salutam, și începeam o prezentare de vânzare. Datorită emoției, primeie câteva cuvinte erau bâlbâite. Mă scuzam și le repetam, ca să mă fac înțeles. Asta se întâmpla la primele 10 firme vizitate în acea zi. De modul în care mă prezentam, de felul în care discutam depindea venitul meu din acea zi. După 10 prezentări cu cuvinte bâlbâite, reușeam să vorbesc bine.
Astfel, sfatul meu.
Ceea ce suferi dta se numește trac, stage ftight, frica de a vorbi în public, pe scenă, care se manifestă astfel.
Ea se poate vindeca. Se poate.
Să te antrenezi cu public.
Să începi cu o persoană care te înțelege, care nu își bate joc de tine. Și exersezi cu ea. până când trece bâlbâitul în prezența ei.
Apoi mai adaugă una și încă una.
Lasă-l pe logoped.
Apoi încearcă la telefon. Vezi dacă persoana de la capătul firului te blochează sau nu.
Apoi mergi la cofetărie să cumperi o ciocolată de 5 lei de la tejghea, dar acolo unde servește o fată drăguță care te impresionează. Și să îi spui așa, că ai venit să cumperi o ciocolată și să exerzezi vocea, căci prezența ei te emoționează foarte tare și din cauza alta te bâlbâi. Ea va râde, din cauza emoției pe care i-ai provocat-o ( modul ei de a se bâlbâi). Apoi ceri ciocolata, o tabletă. Și mai mergi și mâine. Și mai cauți și altă persoană ca ea. Ceea ce îți recomand eu numesc RUIS -Rețea Umană Informațională de Suport. O cauți, o vei găsi.
Apoi dacă te bâlbâi totuși, se va mai întâmpla, îmcearcă să îți dai seama că e amuzant și să râzi tu însuți de tine. Asta ajută la detesionare și următoarea silabă o vei rosti mai ușor.
Încearcă astea de mai sus. Zilnic.