Am o problema si este aceea ca nu am prieteni. Nu am viata sociala,nu am prieteni, amici, si nu am cu cine sa ies pe afara.M-am inchis in casa am 16 ani si stau tot timpul de cand ies de la scoala sau chiar si in weekend in fata calculatorului pe jocuri ca sa imi omor timpul si sa nu ma mai plictisesc ba chiar sa nu ma mai gandesc ca nu am viata sociala si nici un prieten.Am incercat sa imi fac dar sunt o fire mai timida si fostii colegi din generala nu mau primit in grupul lor ba chiar au ras de mine si chiar si cei de la liceu nu ma vor in grupul lor.Cand eram mic nu era o zi sa nu ies pe afara mereu ma jucam si imi traiam copilaria dar din clasa a 7-a ieseam pe afara mai rar pentru ca fostii prieteni cu care ma jucam au plecat in alte grupuri si eu nu am fost primit.Ce sa fac sunt foarte trist si plictisit nu am pe nimeni si scuze pentru ca am facut un roman in ce am scris pe aici dar sunt foarte trist si nu stiu cum sa imi fac prieteni.Nu am probleme de la nastere sau sa fiu urat sau altceva de genu ca sa nu ma primeasca nimeni in grupul lor ma consider o persoana de treaba.Va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat orice o sa cad in depresie daca mai stau mult in casa.

Imi pare rau . Stii cum se spune? Cu cât te prefaci mai mult ca esti ceva, cu atat esti mai aproape de a deveni acel ceva. Sper ca înțelegi la ce mă refer

Salut, inteleg prin ce treci, daca vrei sa accepti poate te pot ajuta sa treci peste starea asta, poate putem lega o prietenie si asta te va ajuta. astept un msj in privat daca accepti

Şi eu am fost într-o situaţie asemănătoare.
Aveam foarte multe probleme, am început să mă agit, să mă stresez şi până la urmă am căzut în depresie. Nu aveam nici măcar un prieten cu care să pot vorbi, pentru că nu puteam avea încredere în nimeni. Nici măcar cu părinţii nu puteam vorbi.
Mă şi mutasem într-un cartier unde erau adolescenţi de vârsta mea, doar că mă simţeam incomod cu ei, deşi îi cunoşteam de multă vreme, de aceea nu am mai ieşit cu ei afară.
După ce mi-am revenit din depresie mi-am zis că niciodată nu trebuie să ajung înapoi în acea stare.
Nici acum nu ies afară cu prietenii, nu am prieteni, cu părinţii nu vorbesc, stau închisă în cameră, nu vorbesc cu nimeni, doar profitorii de colegi se mai trezesc să mai ceară teme.
Dar totuşi nu e cum eram înainte. Nu sunt tristă. Niciodată nu mă plictisesc, deşi uneori ma apucă nevoia să am un prieten, dar îmi trece repede.
Trebuie să-ţi găseşti ceva ce te face fericit, să încerci mai multe hobby-uri până ţi le găseşti pe ale tale, sau dacă ai deja, schimbă-ţi-le pentru că la un moment dat devii plictisit de ele (exemplul tău, joci jocuri pe calculator, probabil că te plictiseşti şi de ele). Eu ştiu să cânt la pian, ca de exemplu, şi îmi doresc să fiu foarte bună la asta. Dacă aş cânta toată ziua la pian, nu mă plictisi.
Încearcă ceva nou, învaţă o limbă, dar nu în modul "plictisitor" ca la şcoală, învaţă la un instrument.
Şi încă ceva. Scrie. La început când am auzit de asta de la psiholog mi s-a părut o prostie, dar am zis că nu-mi strică să încerc. Scrie un fel de jurnal, dar gândeşte-te la el ca la un prieten. Nu scrie ce faci tu zilnic, ci cum te simţi. Nu ezita gândindu-te că dacă va citi cineva te vei face de râs. (Oricum ai grija unde-l ţii) Chiar a funcţionat la mine.
Mai e ceva ce mi-a recomandat un psiholog: să fac chestii handmade, de hârtie, etc (deşi poate băieţii nu sunt atraşi de asta), să desenezi sau să mâzgăleşti pur şi simplu, să asculţi muzică, nu depresivă (chiar dacă eşti trist, pune muzică mai vioaie), scrie/citeşte o carte, uită-te la un film de comedie, însă nu face de multe ori la rând aceeaşi chestie, că o să te plictiseşti.
Scrie-ţi un citat care te încurajează, astfel încât să-l vezi zilnic, să-l citeşti şi să zâmbeşti.
Fii mulţumit, chiar dacă e cum e, destul de rău, dar gândeşte-te că poate fi mult mai rău.
Fii "fericit", sau măcar prefă-te că nu-ţi pasă, prefă-te că eşti "fericit" şi atunci o să fii "fericit" cu adevărat, măcar puţin.